Iulian Capsali

Macron și Ambasada Franței, făcuți de doi bani în România: ”E limpede le este frică!”

1177
(reînnoit 19:03 05.03.2019)
”Zi, bă, fraiere, că Europa are nevoie de un stat paralel” – ”E limpede că le este frică de o Europă a națiunilor, așa cum o vedea generalul și omul de stat de Gaulle”

BUCUREȘTI, 5 martie, Sputnik, Dragoș Dumitriu. După cum se știe, Emanuel Macron a publicat pe site-ul președinției franceze o scrisoare, tradusă în mai multe limbi, inclusiv în română, în care propune „o renaștere europeană”, de fapt o așa zisă reformă a Europei.

De fapt, Macron, speriat de amploarea manifestărilor naționale și suveraniste din Franța și din Europa, încearcă tot felul de manevre pentru a reduce acest val internațional, sătul de fenomenele globalist-corporatiste – al căror exponent este chiar Macron. 

De altfel tema (sau, pentru Macron, ”spaima”) naționalismului se repetă în mesajul de la Elysee:

”Închiderea în sine naționalistă nu propune nimic; este o reacție de respingere fără proiect. Iar această capcană amenință întreaga Europă: cei care exploatează furia oamenilor răspândesc știri false și fac promisiuni deșarte”.

Iar spre final: ”Nu îi putem lăsa pe naționaliști, care nu au soluții, să exploateze furia popoarelor”.

Cu alte cuvinte, Macron trece de la legile draconice contra manifestanților și represiunile dure, chiar sângeroase, la scrisori pline de patetism.

Și nu e totul – Macron propune crearea unei ”Agenții europene  de protecție a democrațiilor” care, ce credeți ”va furniza tuturor Statelor membre experți pentru a proteja procesul electoral împotriva atacurilor cibernetice și a manipulărilor”, dar și a unui ”Consiliu european de securitate internă”.

”Zi, bă, fraiere, că Europa are nevoie de un stat paralel, că nu se mai poate cu indisciplina din țările membre!”, a comentat ironic analistul Constantin Gheorghe.

În România, Ambasada Franței a făcut oficiul distribuirii mesajului Președintelui, dar a primit o replică demolatoare din partea directorului prestigiosului cotidian ”România liberă”, scriitorul Iulian Capsali.

”Am primit ieri la redacție manifestul lui Macron, trimis de ambasada Franței via președinția din palatul Élysée”, scrie Capsali. ”L-am citit, m-am amuzat de textul plin de clișee și lozinci, și le-am spus că pot primi un astfel de text în Romania libera numai în regim de publicitate, contra cost”,

Nu am primit răspuns, constată ironic Capsali.

Dar, aceasta nu a fost de ajuns, iar Capsali privește în modul cel mai serios demersul lui Macron: ”El trebuie analizat ca atare, întrucât prin el, elitele corporatocrate transmit un mesaj”.

”E limpede că le este frică de o Europă a națiunilor, așa cum o vedea generalul și omul de stat de Gaulle”, este descifrarea mesajului, în opinia lui Capsali.

Iar urmarea e extrem de periculoasă, avertizează scriitorul: ”Odată prăbușită arhitectura UE, vor apăsa pe butonul crizei financiare mondiale, presupun”.

O atitudine curajoasă a lui Iulian Capsali, care nu numai că a făcut de doi bani demersul lui Macron, dar punctează și adevărul din spatele acestei disperări a președintelui globalist: teama de trezirea națiunilor.

1177
Tagurile:
Emmanuel Macron, Iulian Capsali

Загрузка...