Lia Olguța Vasilescu

Secretul numirii Olguţei - nu e așa cum s-a spus, ci are un rol de maximă importanță!

3773
Lia Olguța Vasilescu va avea cheia și responsabilitatea obținerii procentajului necesar menținerii la putere a PSD după alegerile din 2020

BUCUREȘTI, 4 mart - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cel mai popular și mai activ membru al guvernelor PSD, îndepărtat – fără repercusiuni! – de președintele Iohannis, Lia Olguța Vasilescu, revine în prim planul Executivului, dar nu ca ministru, ci într-o funcție onorifică.

Așa cum a anunțat Liviu Dragnea, Oana Vasilescu va fi ”consilier onorific al premierului pe probleme de infrastructură”. După cum se știe, Vasilescu este deputat de Dolj, poziție din care nu poate ocupa decât un post (retribuit) de ministru.

Formula ”onorifică” îi permite însă urmărirea unui obiectiv pentru care s-a zbătut foarte mult - și care poate fi considerat un proiect de suflet al Olguței Vasilescu: drumul expres Craiova – Pitești și Craiova –Târgu Jiu.

Problema este că din anunțul lui Liviu Dragnea s-a înțeles că Olguța Vasilescu a cerut acest post onorific, iar imediat mai multe mass media au relatat că apriga olteancă „s-a umilit”.

”Umilință supremă pentru Olguța Vasilescu”, titrează ”Evenimentul zilei”, ”Olguța Vasilescu, făcută de râs!”, titrează ”Capital”, iar ”Știri pe surse publică un articol cu titlul ”Liviu Dragnea o pune pe Lia Olguţa Vasilescu într-o situaţie umilitoare: S-a autopropus în noua funcţie”.

În realitate, situația stă altfel, iar Oana Vasilescu a lămurit-o: a fost dorința premierului Dăncilă.

”Premierul Viorica Dăncilă şi-a dorit sa rămân in echipa guvernamentală şi am optat pentru aceasta funcţie, din dorinţa de a participa activ la realizarea unor obiective pe care le-am promis în campania electorală”, a declarat Olguţa Vasilescu.

De altfel, Oana Vasilescu pune această cooptare a ei nu doar pe seama ”autostrăzii Olteniei”, ci chiar lasă de înțeles că va răspunde de campania electorală a PSD pe Oltenia.

”Oltenia intră în campanie electorală!”, scrie Oana Vasilescu. ”Oltenii vor realizarea drumurilor expres Piteşti - Craiova şi Craiova - Târgu Jiu, în a căror realizare voi avea prilejul să mă implic personal!”

Olguța Vasilescu explică astfel și rolul său în ”supravegherea lucrărilor” – va fi unul politic, pentru că PSD pune aceste lucrări în capitolul ”obiective politice”.

Iar Olguța Vasilescu va dinamiza și va asigura îndeplinirea acestor din funcţia de consilier onorific al premierului pe probleme de infrastructură, ”singura poziţie care îmi permite să îmi păstrez şi mandatul de deputat de Dolj ales în Parlamentul României”.

Din informațiile noastre, Oana Vasilescu are chiar un plan bine conturat, care prevede finalizarea primei etape, Pitești – Craiova, în anul 2020, deci chiar în anul electoral.

Cu alte cuvinte, Olguța Vasilescu va avea un rol politic de maximă importanță, ea trebuind nu doar să realizeze un dificil obiectiv de infrastructură, dar să și câștige bătălia politică din Oltenia, o zonă în care acționează din plin și Victor Ponta, dar și liberalii.

Pe scurt, cu Bucureștiul, Moldova și Transilvania afectate de lupte interne, demisii și manevre ale Opoziției, Oltenia devine cheia obținerii procentajului necesar menținerii la putere a PSD după 2020, iar acesta e rolul adevărat al Oanei Vasilescu.

3773
Tagurile:
Premier, Consilier, Lia Olguţa Vasilescu, Viorica Dăncilă
Tematic
Iohannis, decizie Bombă în privința Olguței Vasilescu!
Olguța face pasul cel mare - e prima din PSD care îl atacă penal pe Iohannis
Bomba zilei: Olguța Vasilescu, veste șoc: s-a retras!
Personalități revoltate de retragerea Olguței: ”Lăsăm cretinii să acapareze toată puterea”
Anca Dragu

Demers populist al Președintei Senatului amestecă funcțiile

80
(reînnoit 14:48 27.01.2021)
Populismul strident conduce România: Președinta Senatului folosește înalta funcție pentru a-și îndeplini o obligație pe care o avea ca parlamentar – un demers populist și o propunere care nu țin seama de realitatea internațională

BUCUREȘTI, 27 ian – Sputnik. Propusă surprinzător în fruntea Senatului, fără a avea nici un fel de experiență parlamentară, Anca Dragu a fost aleasă în înalta funcție, a doua ca importanță în stat.

Cu alte cuvinte, dacă președintele României este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, președintele Senatului preia interimar funcția cea mai înaltă a statului.

Ce face Anca Dragu în această funcție? Cam ce fac și ceilalți exponenți ai PLUS (acum USR-PLUS) – acțiuni populiste.

De exemplu, în calitatea sa de președinte al Senatului anunță că acordă audienţe online și că acestea încep joi, prima sesiune urmând să se desfăşoare joi, între orele 16,00 - 18,00.

”Dăm startul sesiunii de audienţe online începând cu joi, 28 ianuarie, între orele 16,00 - 18,00”, a anunţat, pe Facebook, Anca Dragu, inițial greșind și scriind că joi este… 26 ianuarie.

Președinta Senatului transmite și că persoanele interesate se pot înscrie completând un formular, pentru care indică o adresă.

Surpriză, aceea nu este o adresă a președintelui Senatului – ci a cabinetului parlamentar  al Ancăi Dragu, cu siglele USR și PLUS!

Cu alte cuvinte, Anca Dragu își îndeplinește obligația de a avea activitate pe cabinetul parlamentar folosind funcția de președinte al Senatului!

Pentru cei care nu știu, fostul președinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu, senator de Argeș, avea o activitate serioasă în județ, la cabinetele parlamentare – și făcea asta în contul activității de parlamentar, nu de președinte al Senatului.

În schimb, Anca Dragu spune că își dorește ”un dialog deschis, onest şi transparent cu cetăţenii şi exact asta voi face, săptămânal pentru a afla direct de la fiecare dintre voi cum ne putem îmbunătăţi activitatea ca instituţie”.

Anunț populist, pentru că nu poți afla ”de la fiecare” poți ”îmbunătăţi activitatea ca instituţie” – o instituție complexă, a cărei funcționare a fost pusă la punct de minți luminate ale parlamentarismului și după toate standardele internaționale. Și, nota bene, despre care Anca Dragu nu știe mai nimic, decât din cărți, nu din proprie experiență!

”Numai în acest fel consider că putem restabili încrederea cetăţenilor români în Parlament„, continuă la de populist Anca Dragu, un personaj numit pur politic, fără a fi la vreun nivel acceptabil de competență sau pregătire pentru această funcție. Păi chiar numirea este un motiv ca încrederea în noul Parlament să scadă!

În schimb, Anca Dragu mai lansează un mesaj populist – ”Ştiu că împreună putem să dărâmăm toate zidurile dintre Parlament şi cetăţeni şi să construim o Românie mai bună!”.

Deci în condițiile incidentelor de la Paris, Washington, Haga, Amsterdam, Berlin – Anca Dragu crede că măsura dărâmării zidurilor este una normală? Sau poate activitatea clanurilor din București - chiar lupte prin fața Parlamentului – o fi vreun argument! Oare nu era mai normal să se consulte cu SPP și SRI înainte de a propune asemenea aberații populiste?

De altfel, aberația populistă a fost promisă de USR-PLUS în campania electorală, iar acum Dragu este întrebată: ”Ați spus c-ați avut două întâlniri legate de doborârea zidului comunist din jurul Palatului Parlamentului. Ce măsuri se vor lua, concret? Sunt șanse să vedem acest parc Uranus promis de USR PLUS până în 2024?”

Și iată ce răspunde Anca Dragu: ”Am avut aceste întâlniri și intenționez să am și altele pe această temă. Îmi propun să îi consultăm pe toți cei implicați. Dorința mea este ca până în 2024 atât zidurile fizice, cât și cele virtuale dintre Parlament și cetățean să dispară”.

Deci, preocupări demne de al doilea om în stat – și care arată câtă încredere pot avea românii că populismul strident a ajuns la putere în România!

O întrebare: oare cei din USR-PLUS au fost în stare să ridice ceva concret, în toată activitatea lor politică, măcar ceva de nivelul gardului pe care vor să îl dărâme?

80
Tagurile:
Senat
Tematic
Proiect generos aprobat de Senat – recunoașterea eroului martir al Națiunii române
Ultimele modificări la legea carantinei care intră astăzi la vot în Senat
Acum: S-a votat în Senat proiectul Autonomiei Ținutului Secuiesc
Tăriceanu spune clar când va trece legea carantinei de Senat
Lovitură de teatru în Senat, s-a dat peste cap ”Starea de alertă” – liberalii au luat foc!

Загрузка...
Titus Corlățean

Veste bună pentru România și Titus Corlățean

359
Fostul ministru de Externe, Titus Corlățean, a fost ales într-o importantă funcție europeană – în unanimitate.

BUCUREȘTI, 27 ian – Sputnik. O veste excelentă pentru senatorul Titus Corlățean - a fost ales pentru un nou mandat de vicepreședinte al Comisiei APCE pentru alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Corlățean funcție pe care a deținut-o și pe parcursul anului trecut, iar acum a fost ales în unanimitate,  transmite Agerpres.

Sursa citată precizează că APCE alege judecătorii la CEDO dintr-o listă de trei candidați transmisă Adunării de către statele părți contractante la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Comisia este alcătuită din 20 de membri titulari și 20 de membri supleanți din partea celor cinci grupuri politice ale Adunării (Grupul Partidului Popularilor Europeni - Creștin-Democrați; Grupul Socialiștilor, Democraților și Verzilor; Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa; Grupul Conservatorilor Europeni și Alianța Democratică și Grupul Stângii Unite Europene).

Sursa citată precizează că membrii comisiei trebuie să aibă ”un nivel ridicat de competență și experiență în domeniul juridic”, ceea ce este și cazul lui Titus Corlățean.

Reamintim că asupra CEDO planează acuzația de influențare de către rețeaua Soros – existând multe mențiuni în acest sens.

România a fost deseori dată în judecată la CEDO, cele mai notorii acțiuni fiind referitoare la situația din penitenciare – dar și cazul Kovesi, în care judecătorii au dat dreptate fostei șefe a DNA împotriva statului român.

Deci, prezența unui om de valoarea lui Titus Corlățean în această funcție poate ajuta mult România.

359
Tagurile:
Titus Corlățeanu
Tematic
Titus Corlățean, cel mai dur atac la Iohannis făcut vreodată
Lege istorică în Parlament, inițiată de Titus Corlățean. Ungaria se va enerva rău!
Titus Corlățean, mesaj fulminant pentru Iohannis! Lecție de demnitate națională!

Загрузка...

Cine locuiește astăzi în palatele de milioane ale romilor din Soroca

0
(reînnoit 14:30 27.01.2021)
Teatrul "Bolșoi" din Moscova, Bazilica "Sfântului Petru" din Vatican și Capitoliul din Washington, toate aceste monumente de arhitectură internaționale pot fi găsite pe renumitul Deal al Romilor din Soroca, desigur la alte proporții, dar oricum impresionante.

Renumitul Deal al Romilor din orașu Soroca, care a devenit atracție turistică pentru străini, este cel mai luxos cartier din municipiu. Aici găsești imitațiile unor monumente de arhitectură internaționale, cum ar fi Teatrul "Bolșoi" din Moscova, Bazilica "Sfântului Petru" din Vatican și Capitoliul din Washington. Paradoxul este că palatele romilor din Soroca sunt cu lacăt la ușă. Proprietarii sunt plecați peste hotare ca să câștige bani pentru a putea finisa construcțiile impunătoare.

Baronul romilor din Republica Moldova, Artur Cerari, ne-a povestit că cea mai mare parte din casele impunătoare ale romilor din Soroca sunt nefinisate și, 90 la sută, nepopulate. 

"Toate aceste case frumoase, pompoase au fost construite pe vremea Uniunii Sovietice. Cum s-a destrămat, lumea a început să plece de aici. Cei mai mulți au plecat în Rusia, Kazahstan, unde și-au procurat sau ridicat alte case”, ne-a spus Artur Cerari. 

Cei plecați au lăsat adevărate palate - edificii de peste 700 de metri pătrați. Cu pereți, garduri, acoperișuri din piatră scumpă și materiale prețioase. Pompoase, ornamentate cu sculpturi, care uneori alunecă în kitsch. Construcția acestor case, de mari dimensiuni a început prin anii 1980 și a cunoscut o evoluție în 1990. De atunci, puține din ele sunt construite în proporție de sută la sută. În majoritatea, proprietarii investesc bani grei pentru a duce construcția la bun sfârșit. 

Cum spuneam, palatele din Dealul Romilor sunt cu lacăte la ușă și obloanele trase. Romii rămași acasă locuiesc în șoproane pentru că nu au cu ce plăti întreținerea palatelor. Mai mult, cei rămași acasă se plâng de lipsă de bani și sărăcie mare. 

„Vă uitați la casele noastre și vă gândiți că suntem bogați. Totul este o amăgeală. Noi suntem cu buzunarele goale", ne-a spus unul din romi, proprietar al unei case pe care o construiește de prin 1990. 

Case în care s-au investit milioane acum sunt lăsate să se ruineze. În tot Dealul Romilor nu dai de niciun anunț că se vinde o casă, pentru că, ne spune baronul Artur Cerari, „să vinzi casa este o rușine”. În Dealul Romilor sunt aproximativ 500 de case. Dealul Romilor a devenit un obiectiv în traseele companiilor turistice.

0
Tagurile:
Soroca
Tematic
Revoltător: Ce fac vizitatorii moldoveni în Cetatea Soroca
Miniatura cetății Soroca, în grădina unui castel al Familiei Regale (FOTO)
Reconstrucţia falezei Nistrului în preajma Cetății Soroca, făcută cu sprijin din România

Загрузка...