Premierul Viorica Dăncilă

Reacții din întreaga lume după drama și ieșirea Vioricăi Dăncilă Germania, Italia, China

29954
(reînnoit 06:34 23.01.2019)
”Avem un premier al României care nu doar că a făcut dovada demnității și a iubirii sale fata de România și poporul român, dar care are și suflet!”

BUCUREȘTI, 23 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. O adevărată lovitură de presă aseară a dat Mihai Gâdea, invitând-o pe Viorica Dăncilă, într-o perioadă în care întreaga țară este indignată de articolul apărut în presa tabloidă patronată de un trust occidental. Majoritatea jurnaliștilor consideră că s-a întrecut orice măsură și așa zisul demers de presă este unul cu totul reprobabil.

Aseară, Viorica Dăncilă a acceptat să spună tot despre această situație – care, de altfel, privește  doar familia sa, nicidecum opinia publică. Dar, premierul – și mai ales omul – Viorica Dăncilă a dat un exemplu de curaj și suflet de părinte.

”Vă vorbesc în calitate de mamă și nu îmi este deloc ușor”, a recunoscut Viorica Dăncilă. ”Cred că nimeni nu merită acest lucru, absolut nimeni”, a comentat, pe scurt, ceea ce simte cineva care are parte de o asemenea ”dezvăluire”.

Viorica Dăncilă a vorbit cu o emoție sinceră, prin care a indus telespectatorilor un sentiment de solidaritate – pe care îl voi exemplifica prin câteva din sutele de reacții.

”Am vorbit cu fiul meu aseară și am hotărât împreună cu el să vorbesc despre acest aspect, pentru că dacă nu vorbeam acum sunt convinsă că ar fi continuat cu aceste lucruri urâte și încercau să inducă ideea că am încălcat legea, că am făcut ceva rău”, a motivat Dăncilă decizia de a accepta invitația directorului Antena 3.

Pe scurt, Viorica Dăncilă a povestit cum întâmplarea a făcut ca o prietenă să o alerteze despre un bebeluș pe cale de a fi abandonat la spital – asta chiar în primele zile ale lui 1990, când încă nu se instalase noua Putere – deci nici o anume ordine.

”Am certitudinea că am făcut cel mai bun lucru din viața mea și dacă ar fi să întorc timpul aș face acest lucru din nou”, spune acum Viorica Dăncilă.

Copilul a fost crescut cu enormă dragoste de tânăra (pe atunci) familie Dăncilă, iar despre înfiere a aflat la 15 ani, de la un coleg. Această veste nu a afectat viața familiei, care a continuat la fel de frumoasă, plină de dragoste.  

Din păcate, acțiunea – mai bine zis atacul – de presă i-a afectat pe Viorica Dăcnilă și mai ales pe soțul ei, care a făcut un puseu sever de tensiune – ceea ce putea duce la un atac vascular sau cerebral. Dar, cel care i-a încurajat a fost chiar fiul, Victor Florin, recunoaște Viorica Dăncilă.

În sine, povestea merită ascultată – iar felul în care a vorbit Viorica Dăncilă, cu o liniște prin care o privire atentă vedea răzbăteau emoțiile și lacrimile ținute cu greu în frâu, ei bine această istorisire sinceră a impresionat enorm de multă lume.

Desigur, internauții ”fani” PSD au transmis o mulțime de mesaje de susținere – dar foarte multe mesaje au venit de la persoane neimplicate, sau care nu erau din tabăra premierului.

”Nu am plăcut-o pe doamna Dăncilă, dar de acum are simpatia și susținerea mea” – cam aceasta e ideea, transmisă în diverse forme apropiate, de foarte mulți internauți. 

Cunoscuta internaută Monica Krueger, din Munchen, a transmis la finalul emisiunii un mesaj puternic:

”Pot spune și o spun! Avem un premier al României care nu doar că a făcut dovada demnității și a iubirii sale fata de România și poporul român, dar care are și suflet!”, a scris românca stabilită în Germania, care a continuat  - ”Sunt mândră să fiu reprezentată de-un astfel de OM! Omul Viorica Dancilă! O femeie cu un suflet de aur. Demnă, iubitoare, puternică, determinată!”

Sunteti un OM minunat, doamnă! – încheie Monica Krueger mesajul său.

Unul dintre cei mai buni sinologi români, jurnalistul de la Radio China International, Daniel Tomozei-Dimian, a reacționat tocmai din Beijing!

”Măcar avem un OM normal în fruntea Guvernului - după foarte, foarte mulți ani!”, a scris Daniel Tomozei.

Mariana Stanciu a scris din Italia, din Imola – ”Felicitări doamnă! Un gest nobil!”

Una dintre cel mai active internaute, Simona Constantin, transmite un mesaj dur: ”Ce-or vrea să facă cu țărișoara asta de-și doresc puterea cu OOORI_CE preț?”, scrie internauta cu referire la atacul la familia Dăncilă.

”Ce-o fi la mijloc de nu mai pot fi oameni?”, întreabă internauta, ”Până unde sunt în stare să meargă, să aibă ei puterea? Ce îi mână?”

Scârboase ființe, grețoase, comentează Simona Constantin și transmite - ”TOT RESPECTUL MEU și TOATĂ ADMIRAȚIA MEA pentru doamna DĂNCILĂ”.

O altă prezență extrem de activă pe Facebook, Cristina Leordeanu, scrie un mesaj de suflet, cu aceeași referire, la situația familiei Dăncilă:

”A crește copilul tău e obligație - fiindcă Dumnezeu ți l-a dat și nu ai de ales decât să îl crești. A crește însă copilul altuia este forma cea mai înaltă a milosteniei. Cei care cresc copilul altuia au ceva în plus față de noi, ceilalți. Sunt rari și buni. Chiar dacă si ei or avea răutăți, asta îi absolvă de multe păcate”.

Și Cristina Leordeanu mai scrie o mărturisire sinceră despre situațiile celor care adoptă copii.

”Așa cred eu și indiferent cât am stat și m-am gândit altfel, că m-au mai enervat de-a lungul vieții oameni care au înfiat copii, ajung la aceeași concluzie: cinste lor! Au o bunătate și un spirit de sacrificiu de care mulți nu am fost capabili. Atât”.

Atât scriem și noi acum, dar vom reveni cu reacții din mai multe țări ale lumii, unde românii – plecați ori născuți acolo au fost impresionați de drama prin care a trecut familia premierului, dar și de felul în care o femeie, Viorica Dăncilă, a știut să facă față unui atac urât, în condițiile în care… are pe cap o țară, plus acum problemele Uniunii Europene.

29954

Загрузка...