Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu iese la rampă: vrea renunţarea la discursurile naţionalist-populiste

745
Apar reacţii după discursurile de ieri, de la Ateneul Român, iar una dintre acestea îi aparţine fostului premier Sorin Grindeanu – ce le-a transmis liderilor europeni.

BUCUREŞTI, 11 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Aseară a avut loc ceremonia în care România a preluat oficial preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

În opinia fostului premier, cei mai importanţi oficiali europeni au arătat, aseară, la Ateneul Român, că respectă România şi că îi iubesc valorile.

Acesta le-a mulţumit liderilor europeni pentru lecția de respect și deschidere politică pe care ne-au dat-o. El a adăugat că preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene este un moment important pentru România, deoarece ţara noastră are 6 luni pentru a demonstra că poate fi una dintre cele mai importante voci ale Uniunii Europene, că poate gestiona dosare complicate și că este capabilă să armonizeze poziții adverse, în numele intereselor comune europene.

Desigur că va fi nevoie ca toate instituţiile implicate să depună un efort real, va fi nevoie de responsabilitate şi de coeziune politică.

„Asta înseamnă inclusiv renunțarea la discursurile naționalist-populiste pe care le-am tot auzit în ultima perioadă și care servesc doar oportunismul de moment al unora sau al altora”, a scris Grindeanu pe pagina sa de Facebook

Fostul premier a adăugat că trebuie să fim fermi şi asumaţi în ceea ce priveşte direcţia pro-europeană a României.

745
Tagurile:
Naționalism, alegeri, UE, Sorin Grindeanu

Загрузка...