Viorica Dăncilă

Mutări perfecte, Iohannis nu are ce face! Analiștii recunosc: ”Dăncilă a început joace”

1897
Iohannis e pus în fața propriilor obiecții, anulate cu documentele cerute – nu are ce face decât să recunoască faptul că nu a avut argumente reale. Luată în râs și considerată ”marioneta” lui Dragnea, Viorica Dăncilă a arătat azi ce poate.

BUCUREȘTI, 10 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”În ciuda conflictului de azi, doamna Dăncilă l-a sunat pe Klaus Iohannis să vină diseară la manifestarea de la Ateneu și să țină un discurs”, a comentat admirativ cunoscuta jurnalistă Oana Stancu.

De fapt, azi s-a petrecut un fapt care arată că, în România, se cam schimbă șeful! Modestă, luată în râs și considerată ”marioneta” lui Dragnea, Viorica Dăncilă a arătat ce poate: nici nu a apucat Iohannis să savureze efectul ”scrisorilor” prin care motiva respingerea propunerilor de miniștri – că premierul l-a contrat brusc, trimițându-i înapoi numirile.

Nici comunicatorii și vocile cele mai cunoscute din PSD nu au apucat să-și facă numerele obișnuite, că Viorica Dăncilă i-a trimis lui Iohannis o scrisoare  în care îl face ”de comandă”:

”Având în vedere faptul că cele două propuneri respectă toate condițiile prevăzute de Constituția României, republicată, și de legile organice aplicabile, reiterez solicitarea de emitere a decretelor prezidențiale de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici în funcția de ministru al Transporturilor”, scrie Dăncilă.

Totodată, premierul cere ”să înceteze efectele Decretului Președintelui României nr.46/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar și ale Decretului Președintelui României nr.47/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar”.

Adică, Iohannis e pus în fața propriilor obiecții anulate cu documentele cerute – și acum nu are ce face decât să accepte numirile – dar și să recunoască faptul că nu a avut, de fapt, argumente reale.

Mai mult, se va demonstra că toate obiecțiile lui Iohannis nu au avut decât un substrat electoral, politicianist. Deci, nu prin atacuri și discursuri dure, ci prin reacția rapidă și fermă, acoperită cu documente, Viorica Dăncilă l-a demascat pe Iohannis.

”Președintele va avea același răspuns, el nu ține seama de lege, aceasta este campania electorală a domniei sale”, a declarat cunoscutul analist politic Bogdan Chirieac. ”Interesant este că doamna Viorica Dăncilă a început să joace”, a punctat fondatorul DC News. 

Mai mult, analistul pune accentul pe perioada celor șase luni ale președinției rotative a CUE, în contextul în care Viorica Dăncilă are avantajul unei experiențe de nouă ani în Parlamentul European.

”Ea este acomodată cu tipul de birocrație de la Bruxelles unde tot ceea ce faci este bine”, a subliniat Bogdan Chirieac. ”Într-un război politic fierbinte, faptul că i-a trimis aceleași propuneri arată că doamna Dăncilă va încerca să se opună politicii electorale a președintelui Iohannis”.

Și, atenție, analistul consideră că ”jocul politic va dura până la finele anului, la alegerile prezidențiale”, deoarece președintele Iohannis demonstrează că ”se află în campanie electorală” – și nu în funcția de președinte al României, așa după cum remarca Ion Cristoiu.

Revenind la prima idee – participarea lui Iohannis la manifestarea de la Ateneu, aceasta a fost confirmată foarte târziu, abia după convorbirea cu premierul Dăncilă – adică după ce premierul, cu diplomație, a reușit să evite o situație nefirească pentru țara noastră – și anume ca președintele României să nu participe la inaugurarea oficială a președinției rotative române a CUE.

Și un ultim aspect: oficialii europeni și presa internațională cunosc ceea ce se petrece în România – și chiar dacă reflectă în mod tendențios sau deformat anumite aspecte – nu se poate evita un adevăr: singura atitudine împăciuitoare, constructivă – cerută chiar de Jean Claude Juncker! - este proprie doar premierului Dăncilă.

***

Așa cum se știe, Sputnik a desemnat-o pe Viorica Dăncilă „Omul politic român al anului Centenarului” – și, în ciuda reacțiilor vehemente, nu au existat argumente pentru a contrazice această opțiune. Și nu a fost prezentată nici o alternativă de ”om politic al anului”.

În continuarea acestei analize obiective, Sputnik a apreciat că, la ora actuală, Viorica Dăncilă este candidatul (Coaliției) cu cele mai mari șanse la președinția României – și asta cu argumente bazate pe calitățile demonstrate.

Sigur, se va vorbi de ”gafele” premierului, dar acestea sunt insignifiante față de ceea ce aduce nou Viorica Dăncilă – bunul simț și modestia, responsabilitatea și disponibilitatea (probată) de colaborare. Deci, calități necesare - care lipsesc din viața publică - politică și socială - românească.

1897
Tagurile:
repetare, propunere, numiri, Viorica Dăncilă
Тема:
Klaus Iohannis (199)
Tematic
Știrea zilei: Schimbare la nivel înalt - Viorica Dăncilă, mutare radicală!
Viorica Dăncilă – declarație foarte importantă - și o gafă… plăcută multor români!
Băsescu uimește – Guvernul Dăncilă poate asigura ”o preşedinţie excelentă şi curajoasă”!

Загрузка...