Descătușare

Știrea nopții: trei personaje grele, eliberate acum câteva ore: ”Rușine lui Iohannis”

2273
”Justiția în România e o loterie - se infiltrau prin aceste subterfugii oamenii care au dat deciziile, suntem victimele unui complot”.

BUCUREȘTI, 20 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Ieri au fost date decizii după primul val de acțiuni de contestație în anulare la Curtea Supremă după decizia CCR în legătură cu nelegalitatea completurilor de 5 judecători care au condamnări la închisoare cu executare în mai multe cazuri celebre.

Cu posibilități mai mari și avocați mai buni, trei personalități aflate până ieri în detenție au fost eliberate azi noapte.

Este vorba de foștii miniștrii Contantin Niță și Dan Șova, precum și de fostul mare sportiv și președinte al FR Box, Rudel Obreja.

Spre deosebire de Dan Șova, vizibil marcat de perioada de încarcerare, Rudel Obreja  a ieșit gata de o confruntare.

”Așteptam lucrul acesta din prima zi când am plecat către închisoare - v-am spus că suntem victimele unui complot”, a declarat Obreja. ”Ce s-a întâmplat la completurile de cinci e o imensă ticăloșie”.

Obreja consideră că respectivii implicați în această stare de ilegalitate ”nu putem să-i bănuim de nepricepere, au carte”.

”Se infiltrau prin aceste subterfugii oamenii care au dat deciziile”, a spus Obreja. ”În cazurile completurilor de 3 e o situație și mai gravă: 100% sunt nelegale și vor merge în cascadă”.

Dar, fostul mare boxer conchide cu o provocare la cel mai înalt nivel: ”Aș vrea să-i transmit președintelui Iohannis să-i fie rușine că apără așa ceva”.

Cei eliberați acum, prin deciziile executive ale ÎCCJ, urmează să fie judecați de alte completuri de 5 ale Curții Supreme.

”Totul depinde de ce complet vom avea în momentul respectiv, justiția în România e o loterie”, a mai spus Obreja.

Reputatul avocat Lucian Bolcaș atrage atenția asupra aspectelor reale ale problemei acestor ”eliberări”.

”Este un precedent, dar trebuie aplicat cu foarte multă grijă - în justiția noastră, precedentul judiciar nu are o valoare obligatorie în afară de cazurile Curții Constituționale”, a declarat Bolcaș. ”Dar în cazurile obișnuite, logica ne spune că la situații identice și la judecăți de valoare identice se aplică concluzii identice”.

Deci, consideră avocatul, este posibil ca și în alte cazuri să se întâmple același lucru, deși ”aici este vorba despre fapte, este vorba despre oameni și evident că instanțele trebuie să cântărească cu foarte multă grijă”.

”Vor fi eliberați până la data unei noi rejudecări”, atrage atențiea Bolcaș. ”Nu este drept să ții în arest preventiv pe cineva despre care nu poți să știi dacă este sau nu vinovat la această dată”, a declarat maestrul Lucian Bolcaș pentru agenția DCNews.

2273
Тема:
Klaus Iohannis (195)
Tematic
Iohannis, în situație periculoasă – a încălcat ultima condamnare?!
Lovitură de teatru: condamnare de prin rang, șoc pe scena politică – Ingrid Mocanu acuză!
Vestea zilei: Dan Diaconescu a fost eliberat!

Загрузка...