Casa poporului din București. Imagine de arhivă

8 decembrie - Ziua Constituției României. Cum a fost adoptată

145
(reînnoit 12:38 08.12.2018)
În fiecare zi de 8 decembrie sărbătorim Ziua Constituției României, intrată în vigoare prin referendumul din 1991.

BUCUREȘTI, 8 dec – Sputnik, Daniel George Nistor. Constituţia din 1991, prima de după Revoluţia din decembrie 1989, a fost adoptată, în forma iniţială, în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991.

A intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%, scrie Agerpres

Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate. În martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională decidea, prin Legea electorală, ca viitorul Parlament să funcţioneze, în principal, ca Adunare Constituantă. Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iunie 1990, când a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului de Constituţie. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, număra 23 de parlamentari şi 5 experţi - personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată.

Tezele proiectului

În intervalul iunie 1990 - ianuarie 1991, Comisia a redactat tezele proiectului de Constituţie, iar la 13 februarie 1991 acestea au fost prezentate Adunării Constituante, care le-a dezbătut până în iunie 1991. Între 15 iulie şi 1 august 1991, grupurile parlamentare sau parlamentarii, individual, au înaintat amendamentele la textul rezultat după dezbateri. Împreună cu cele peste 1.000 de amendamente aduse, proiectul a fost din nou supus dezbaterilor în Adunarea Constituantă, în intervalul 10 septembrie - 18 noiembrie 1991, pentru ca la 21 noiembrie să fie adoptat prin vot nominal.

Votul decisiv asupra noii Constituţii a fost dat la 21 noiembrie 1991. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenţi 509, din care 414 s-au pronunţat pentru şi 95 împotrivă.

Partidele care s-au împotrivit

FSN, PUNR şi reprezentanţii minorităţilor, altele decât cea maghiară, au votat pentru, cu câteva excepţii. PNŢCD şi PNL s-au pronunţat împotrivă, iar UDMR a votat în bloc împotrivă. Votul nominal a fost pecetluit prin semnătură.

Noua Constituţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233, din 21 noiembrie 1991.

Proclamarea Zilei Constituţiei

După patru ani de la adoptarea Constituţiei României, la 13 noiembrie 1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor, propunerea legislativă privind proclamarea ''Zilei Constituţiei României'' pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, iniţiativa legislativă a Camerei privind proclamarea ''Zilei Constituţiei României'' (Legea nr. 120/8 decembrie 1995).

Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003. Aceasta a fost aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003, pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003, privind Legea de revizuire a Constituţiei României.

145
Tagurile:
Decembrie, Constituția României
Ludovic Orban

DNA, acțiune în forță! Orban simte furnicături?… O afacere de care unii își aduc aminte

124
Când Guvernul se pregătea asiduu de bătălia cu Pandemia, Orban a vizitat șantierul unui Așezământ Bisericesc din Germania – ridicat de același grup care a beneficiat de pe urma ”neatenției” ministrului Orban.

BUCUREȘTI, 2 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp, DNA a anunțat că a trimis-o în judecată pe Mihaela Vasilica Szechely, consiliera fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, într-un dosar privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată pe ruta Bucureşti - Constanţa.

Procurorii au trimis-o în instanță pe Szechely pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, a unui cetăţean italian (persoană cu presupuse conexiuni în mediul politic), aflat sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, a unei alte persoane, tot cu cetăţenie italiană, soţul primei menţionate, asociat şi administrator de fapt al firmei Team Delta Proiect, aflat tot sub control judiciar, pentru complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani, participaţie improprie la infracţiunea de evaziune fiscală, şi a administratorului de drept al firmei Team Delta Proiect, pentru spălare de bani.

În acelaşi dosar a fost deferită justiţiei şi societatea Team Delta Proiect (în prezent în lichidare) pentru spălare de bani şi evaziune fiscală.

Dosarul DNA are ca obiect împrejurările şi destinaţia unor comisioane de peste două milioane de euro încasate în schimbul deblocării unor plăţi datorate de stat unei companii pentru lucrări de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată. Lucrările de reabilitare fuseseră efectuate pe tronsoane de cale ferată de pe ruta Bucureşti - Constanţa, fiind finanţate în proporţie de 75% din fonduri europene şi 25% din bugetul de stat.

Întregul dosar poate fi consultat aici. Pe site-ul DNA.

Dar, interesant este și altceva – firma în cauză l-ar fi avut la origine pe fostul ministru liberal Sebastian Vlădescu, trimis și el în judecată într-un alt dosar… identic ca procedură. Ca procedură a faptei acuzate! Atenție la datele din acel dosar DNA:

”În perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie austriacă, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată (…)  Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român”.

Dec, cum spuneam, aceeași procedură – și chiar în perioada în care Ludovic Orban (aprilie 2007 – decembrie 2008) a fost ministru al Transporturilor! Oare NU a știut nimic despre ce-i trecea pe sub nas – și ce făceau colegii lui de partid? Colegi importanți, nu așa!

Poate că nu… pentru era ocupat cu altele. Despre Transalpina am vorbit, dar a mai fost și pierderea hotelului Astoria, al Societății Feroviare de Turism.

Un suspect concurs de împrejurări, se poate caracteriza combinația, la conducerea SFT fiind pe atunci Luminița Gliga, nepoata lui Teodor Atanasiu, ministru liberal. Astoria, marea clădire interbelică, a fost pierdută de STF din cauza unei datorii de… doar 15.000 de euro la firma de avocatură!

Vom reveni la această situație!  Luminița Gliga, pila PNL, a tăcut mâlc, iar având decizia judecătorească, firma de avocatură s-a dus la un executor judecătoresc care a scos la licitație hotelul – și s-a prezentat o singura firma, Orhideea Gardens SRL!

Același investitor, Daniel Pirtulea, mai are și firma ”Concelex”, care execută diverse lucrări de mare importanță. De exemplu, una care a fost vizitată de premierul Orban, cu un alai guvernamental!

Iată cum sâmbătă, 15 februarie, când cică Guvernul se pregătea asiduu de bătălia cu Pandemia, Ludovic Orban, însoțit de o delegație de reprezentanți ai autorităților Statului Român, „au vizitat șantierul viitorului Așezământ Bisericesc Românesc din München-Aubing” unde au fost întâmpinați de Preasfințitul Părinte Episcop Sofian Brașoveanul și reprezentanții firmei constructoare, ”care au ghidat pe distinșii oaspeți în biserică și în clădirile adiacente”.

Vedeți ce om credincios, Orban? Și nu e singurul - Orban a fost însoțit de Bogdan Aurescu și de Ion Oprișor Consilier Prezidențial, de  Ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu și Consulul General al României la München Ramona Chiriac.

”Pe șantierul viitorului Așezământ Românesc au fost întâmpinați de PS Părinte Episcop Sofian Brașoveanul, împreună cu Dl. Ing. Daniel Baicu, managerul de proiect al firmei constructoare „Concelex” din București și de Radu Piturlea, vicepreședintele firmei constructoare.

Am citat de pe site-ul ”Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei” care arată că ”prim-ministrul României a apreciat mărimea și calitatea lucrării, considerând ca ansamblul va avea un rol important în viața comunității românilor din München și din întreaga Germanie”.

Foarte interesant, nu? Același grup care a beneficiat de ciudata scăpare a lui Orban, când era ministru!

De aceea și întreb, oare nu-l trec furnicături pe Orban când aude că DNA se apropie de afacerile de la Ministerul Transporturilor? Cum spuneam, vom reveni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

124
Tagurile:
DNA, Ludovic Orban
Tematic
Manifestarea lui Orban, un succes ca… plictiseală, un eșec pentru ideea de ”Plan economic”
Orban o somează pe Anisie pe tema școlilor. Reacția părinților
În fine, un lider PSD îl ia de guler pe Orban în cel mai mare scandal în care e implicat

Загрузка...
Ludovic Orban și Klaus Iohannis

Iohannis și Orban s-au făcut de râs la recepția Ambasadei SUA. Premierul, gest urât!

1846
Ambasadorul Adrian Zuckerman a avut un discurs lipsit de atacuri la scena politică românească punând accentul de dezvoltarea relației cu SUA – desigur fără nimic concret din punct de vedere economic… ci totul e ”strategic”.

BUCUREȘTI, 2 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. La sediul Ambasadei SUA a avut loc manifestarea dedicată Zilei Naționale a SUA – „Ziua independenței”. După cum se știe, aceasta este sărbătorită pe 4 iulie – dar, conform obiceiului, recepția se desfășoară înainte.

Ambasadorul Adrian Zuckerman a avut un discurs lipsit de atacuri la scena politică românească punând accentul de dezvoltarea relației cu SUA – desigur fără nimic concret din punct de vedere economic… ci totul e ”strategic”. De asemenea, Zuckerman a insistat pe ajutorul dat de SUA în Pandemie – care, așa cum s-a arătat, nu se ridică nici măcar la 1 milion de dolari.

Dar, per ansamblu, discursul lui Zuckerman a fost unul politicos, normal într-o asemenea, ocazie – dar cu o singură referire la președintele Donald Trump. A fost citat în repetate rânduri președintele Ronald Reagan.

Totuși, e de remarcat că ambasadorul i-a salutat și pe președinții Camerelor Parlamentului – Ciolacu și Cazanciuc. Ceea ce NU au făcut ceilalți doi vorbitori – Iohannis și Orban.

Iohannis, după ce a adoptat o expresie gravă în tot timpul discursului lui Zuckerman, a luat cuvântul și, spre deosebire de ambasadorul SUA, l-a salutat pe premier în discurs, ignorându-i pe șefii Parlamentului!

În schimb Orban, în afara ignorării celor doi – a atacat „boicotul” unor forțe politice – ”din motive obscure” – cu referire la refuzul lui Dragnea și Tăriceanu de a participa la serbarea SUA din 2018, după ce ambasadorul Klemm și-a permis imixtiuni grave în politica românească.

Un gest descalificant al premierului, care aduce astfel conflictul politic intern și campania electorală la o zi atât de importantă cum este Sărbătoarea Națională a SUA.

Ridicolă este și sublinierea „cooperării transatlantice” în Pandemie – când, se știe, ajutorul american a fost ridicol – în schimb mai multe state NATO s-au plâns de rapacitatea cu care americanii cumpărau toate medicamentele și materialele sanitare de pe piață! Halal ajutor!

În plus, Iohannis introduce o teză ridicolă: ”tentativele unor actori internaționali de a eroda unitatea transatlantică și reziliența statelor democratice”. La cine și la ce se referă? Chiar trebuia să bată câmpii la Ziua SUA?

În plus, Iohannis a aruncat și cele două gogorițe, în fapt două combinații prin care (firme din) SUA câștigă foarte mult, iar România plătește… pe măsură! 5G și domeniul nuclear.

”Am adăugat două noi domenii Parteneriatului nostru Strategic: securitatea rețelelor 5G, de a căror reziliență va depinde în bună parte succesul noii economii digitale, precum și domeniul nuclear-civil, cu rol esențial în asigurarea securității energetice”, a spus Iohannis.

Ce înseamnă aceste ”securități”? Îndepărtarea de pe piața liberă, prin abuzul numit ”strategic” a concurenților firmelor SUA! Asta e democrația ”strategică”!

De asemenea, Iohannis a mai asigurat SUA că România va plăti mai mult pe zona militară: ”am subliniat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea transatlantică, este o contribuție comună pe care România și Statele Unite ale Americii o aduc la consolidarea percepției aliate colective privind importanța Mării Negre și a regiunii”.

Iohannis are dreptate într-un punct: în pandemie, ”România și Statele Unite ale Americii au știut să dea măsura solidarității în relația noastră bilaterală, sprijinindu-se reciproc și contribuind astfel, concret și consistent, la eforturile de protejare a sănătății cetățenilor români și americani”. Da, exact, măsura a fost clară – aproape zero!

După cum se vede, Iohannis a pus accentul exact pe ce… nu pune Trump – pe NATO. Asta spune multe…

Comunitatea noastră de valori și de securitate conferă o dimensiune specială relației dintre Statele Unite ale Americii și România, parteneriatului transatlantic, precum și cooperării în cadrul familiei globale de democrații. Ne furnizează un punct unic și comun de referință, care să ne ghideze acțiunile comune.

Să mai adăugăm că discursurile celor doi oficiali români au fost asemănătoare, cel al președintelui fiind mult mai complex și elaborat – și îl puteți citi aici integral.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1846
Tagurile:
Klaus Iohannis, Ludovic Orban
Tematic
Analist: Ludovic Orban e prins ca într-o menghină în capcana măștilor de protecție
Orban, pus la colț de propriul consilier! Premierul a pus un pariu pe care îl va pierde!
Mircea Badea revine – ”Omagiu pășunist” pentru ”bravul cârmaci, tătelul Iohannis”
Titularizare 2020: Iohannis a dat drumul angajărilor în școli
Comisia ”Sparanghelul” îl va verifica și pe Iohannis!
Teodorovici nu iartă pe nimeni: nici pe Orban, nici pe Ciolacu!

Загрузка...
Aur

Justiția britanică a blocat accesul lui Maduro la aurul Venezuelei din UK

0
(reînnoit 19:55 02.07.2020)
Justiția britanică a respins cererea Venezuelei de returnare a aurului păstrat în Banca Angliei, sub pretextul că președintele legitim al republicii bolivariene ar fi Guaido.

BUCUREȘTI, 2 iul – Sputnik. Înalta Curte din Londra l-a declarat pe Juan Guaido președinte legal al Venezuelei, respingând în acest fel solicitarea înaintată de Caracas de returnare a lingourilor de aur, în valoare de 930 milioane de euro, care se păstrează în Marea Britanie. Autoritățile intenționau să utilizeze aceste resurse pentru combaterea pandemiei.

“Guvernul Maiestății Sale îl recunoaște pe Guaido în calitate de președinte interimar al Venezuelei. Prin urmare, nu îl recunoaște pe domnul Maduro”, se spune în decizia instanței, care a examinat litigiul dintre Banca Venezuelei și Banca Angliei.

Banca Centrală a Venezuelei a anunțat că va ataca această decizie. Reprezentantul ei a declarat că poziția justiției britanice este una absurdă.

La sfârșitul lunii ianuarie a anului trecut, agenția Bloomberg a anunțat, cu trimitere la propriile surse, că Banca Angliei a refuzat să întoarcă autorităților de la Caracas 1,2 miliarde de dolari în formă de aur. O sursă, identitatea căreia nu este dezvăluită, a declarat agenției că decizia de a refuza returnarea aurului a fost luată după ce oficiali americani de rang înalt, inclusiv secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, și consilierul președintelui SUA pentru securitatea națională, John Bolton, au exercitat presiuni asupra colegilor lor britanici, pentru ca aceștia să blocheze accesul președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, la activele lui din străinătate. Ulterior, Maduro a declarat în că Banca Angliei se păstrează peste 80 tine de aur, care aparțin statului venezuelean.

De asemenea, în presă s-a strecurat informația că Guaido a solicitat premierului britanic de atunci, Theresa May, să nu returneze guvernului lui Maduro lingourile de aur.

La începutul anului trecut în Venezuela au izbucnit acțiuni de protest împotriva actualului președinte, Nicolas Maduro. În contextul dezordinilor de stradă, președintele parlamentului, Juan Guaido, s-a autoproclamat ilegal președinte interimar al țării. Un șir de state occidentale, în frunte cu SUA, au declarat că îl recunosc pe Guaido în calitate de noul șef al statului. La rândul lui, Maduro a declarat că șeful parlamentului este o “marionetă a SUA”. Rusia, Chiar și alte state l-au susținut pe Maduro în calitate de președinte legitim al țării. Moscova a declarat că “statutul de președinte” al lui Guaido nu există.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Nicolas Maduro, Juan Guaido, Marea Britanie, aur, Venezuela
Тема:
Tentativa de lovitură de stat în Venezuela
Tematic
Venezuela declară stare de urgență în sectorul energetic
Primul petrolier iranian a ancorat într-un port din Venezuela în ciuda blocadei SUA
Un expert rus explică de ce SUA are nevoie de o blocadă impusă Venezuelei
Venezuela a reținut doi americani acuzați de invazie navală în țără
Venezuela vrea să recupereze aurul blocat de Marea Britanie pe fondul pandemiei de Covid
Maduro, lecție dură pentru Bruxelles: ”Ajunge! Aveți 72 de ore pentru a părăsi Venezuela!”

Загрузка...