Gabriela Firea

Gabriela Firea, acuzată din interiorul PSD: „Tunuri imobiliare, ilegalități”

1039
Afaceri dubioase, în detrimentul bucureștenilor, sunt semnalate a fi prezente pe ordinea de zi a ședinței PMB.

BUCUREȘTI, 19 nov – Sputnik, Daniel George Nistor. Consilierii generali PSD Orlando Culea şi Daniela Dragnea (coincidență de nume cu liderul partidului, Liviu Dragnea), lansează acuzații la adresa primarului general al Capitalei, Gabriela Firea.

„Văzând ordinea de zi a a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), ce va avea loc în ziua de 22 noiembrie 2018, avem senzaţia că a sosit Black Friday pentru companiile municipale ale Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB)”, se arată într-o scrisoare deschisă adresată de cei doi consilieri primarului general și remisă agenției Mediafax

Aceștia spun că se alocă peste 100 milioane lei, către o serie de companii care generează doar pierderi, în vederea măririi capitalului social al acestora.

Culea și Dragnea își exprimă „senzaţia că Primăria a devenit un El Dorado al banilor publici”, care sunt “donaţi” către aceste companii, indiferent cât cer, chiar dacă nu au rambursat nimic din împrumutul primit de la PMB în urmă cu un an, pentru că nu au realizat decât pierderi.

Companiile “restituie” împrumuturile către Primărie

Potrivit celor doi consilieri, prin mărirea capitalului social, se plimbă banii municipalităţii către companii care vor “restitui” împrumuturile din aceste sume.

Documentul citat susține că noua rectificare bugetară ridică semne de întrebare. Astfel, se dă impresia că se urmăreşte “o lovitură” pe ultima sută de metri. De exemplu, se reduce bugetul Societăţii de Transport Bucureşti cu 24,5 milioane lei, dar se suplimentează bugetul pentru recreere şi alte activităţi culturale cu 33 milioane lei. De asemenea, se reduce bugetul RADET cu 7,8 milioane lei, dar infrastructura acestei regii este în avarie, punând în pericol cetăţenii Bucureştiului, în pragul iernii.

„Din aceste exemple reiese grijă Gabrielei Firea pentru cetăţenii bucureşteni, pe care susţine că îi iubeşte”, mai prevede scrisoarea.

„Tun imobiliar marca Firea”

Cei doi consilieri generali acuză şi o afacere dubioasă în domeniul imobiliar.

„Un alt tun imobiliar marca Firea se află pe ordinea de zi a şedinţei din 22 noiembrie 2018”, spun Culea și Dragnea.

Ei afirmă că se doreşte achiziţionarea unui subsol din strada Batiştei (actualul restaurant Burebista), care a fost vândut de Primăria Sectorului 2, în anul 2005, cu 125.000 de dolari, iar acum urmează a fi achiziţionat cu suma de 1.250.000 de euro (peste 1,4 milioane de dolari). Aceasta în condițiile în care imobilul este grevat de ipoteci de peste 600.000 de euro (680.000 de dolari).

Orlando Culea şi Daniela Dragnea consideră că „având în vedere aceste ilegalităţi aflate pe ordinea de zi a şedinţei CGMB”, ce va avea loc în ziua de 22.11.2018, vă solicităm cu fermitate ca în calitatea dumneavoastră de Preşedinte interimar al Organizaţiei PSD Bucureşti (încă), Gabriela Firea trebuie să convoace o şedinţă cu toţi consilierii generali şi locali ai PSD, în vederea discutării şi prezentării poziţiei partidului.

„Puteţi face acest lucru, măcar în al doisprezecelea ceas al interimatului dumneavoastră la Organizaţia PSD Bucureşti”, i-au spus primarului general cei doi consilieri generali.

Însă Gabriela Firea a și demisionat între timp din funcția de președinte interimar al Organizației PSD București.

1039
Tagurile:
imobiliare, PSD, Gabriela Firea

Загрузка...