Mihai Fifor, Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea și Mahai Tudose

Avertisment pentru Dragnea şi Tăriceanu: „Sistemul nu ia prizonieri, doar ucide”

764
Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir susţine că politicienii amintiţi sunt două ţinte principale ale Statului Paralel şi că lupta cu acesta este una pe viaţă şi pe moarte.

BUCUREŞTI, 8 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. „Statul paralel are astăzi două ţinte principale: Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu. Are şi multe ţinte secundare”, a scris fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir pe blogul romania30.ro, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parlamentului avizarea urmăririi penale împotriva preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la zece ani de când era prim-ministru, pentru că ar fi semnat două acte adiţionale cu Microsoft.

Potrivit antena3.ro, procurorii îl acuză pe Tăriceanu că ar fi luat două milioane de euro mită.

Dragomir vine cu precizări extrem de importante şi spune că, dat fiind faptul că el cunoaşte Sistemul, a fost parte a Statului paralel şi este o ţintă secundară îşi permite să facă un comentariu.

„Sistemul se preface rănit, dar este în stare de orice. Sistemul nu negociază, doar păcăleşte. Sistemul nu ia prizonieri, doar ucide. Sistemul nu a fost în stare să construiască niciodată nimic în ţara asta, doar a distrus tot”, a punctat Dragomir, adăugând că Sistemul nu poate fi reformat sau îmbunătăţit, ci că trebuie eradicat de la rădăcină, iar lupta cu Statul paralel nu e o joacă politică, ci o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Tocmai de aceea, a completat Daniel Dragomir, dacă liderii Coaliţiei Dragnea şi Tăriceanu „mai cred în Moş Crăciun”, nu apucă să mai cânte colinde de Crăciun.

Mai mult, acesta precizează că dacă liderii Coaliţiei nu înţeleg aceste lucruri simple nu folosesc forţa milioanelor de români care şi-au pus încrederea în ei, nu utilizează larga majoritate pe care o au şi nu iau de urgenţă toate măsurile constituţionale şi legale necesare pentru a lupta cu Statul paralel, România va fi aruncată în haos.

764
Tagurile:
Sistem, Calin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Daniel Dragomir
Tematic
Dragomir: „Cei care au făcut obiectul protocoalelor secrete - amnistie sau..."
Daniel Dragomir, victorie în faţa statului paralel: „Bye, bye, Mitică!"
Dragomir devoalează relaţiile dintre generalul Dumbravă şi un cunoscut jurnalist
Ce a păţit Daniel Dragomir pe Valea Prahovei - de vină ar fi mai mulţi politicieni
Începe trezirea: Pleșoianu contra Tăriceanu, Olguța știe multe, colonelul Dragomir…picură!

Загрузка...