Manfred Weber

Ofiţer de informaţii: „Eu lecţii de la Manfred Weber şi de la Merkel nu primesc!”

1020
Daniel Dragomir reacţionează, după ce liderul PPE din Parlamentul European Manfred Weber a cerut guvernului român să schimbe direcţia, referindu-se la lupta anticorupţie.

BUCUREŞTI, 30 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Weber a precizat, într-o postare de pe contul său de Twitter, că este extrem de îngrijorat de situaţia din România şi a explicat că ţara noastră face paşi înapoi în lupta anti corupţie, cerând, cu acest prilej, guvernului de la Bucureşti, să schimbe direcţia.

Facem precizarea că Manfred Weber şi-a anunţat recent candidatura pentru a fi desemnat de PPE la şefia Comisiei Europene după alegerile europene din 2019.

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a reacţionat la declaraţiile lui Weber, catalogând afirmaţiile acestuia ca fiind un „atac la adresa României", adăugând că ideea este simplă. Şi anume, Manfred Weber nu se luptă pentru statul de drept din România, ci pentru un scaun, acela de şef de Comisie.

Dragomir precizează că aici, în România, cu puciştii, cu trădările „noastre", cu jocurile noastre politice mici interne, cu atacurile prin dosare măsluite se mai poate împăca.

„Dar când vine unul dea-afară să ne zică nouă ce avem de făcut la noi acasă, asta nu pot accepta. (…) Eu lecţii de la Manfred Weber şi de la Merkel nu primesc", a scris Dragomir pe Facebook, adăugând că fiecare e liber să interpreteze atitudinea sa cum vrea, pentru că rezultatul — şi anume acela de a nu accepta lecţii de la persoanele menţionate — rămâne constant.

1020
Tagurile:
Manfred Weber

Загрузка...