Iarmaroc de antacariat, imagine simbol

Iată în ce îşi „bagă" politicienii banii - unii au acasă adevărate comori

109
(reînnoit 17:30 31.07.2018)
Majoritatea parlamentarilor şi-au investit banii în obiecte de valoare, iar sumele investite sunt fabuloase.

BUCUREŞTI, 31 iul — Sputnik, Georgiana Arsene. Cei mai mulţi dintre aleşii neamului au preferat să îşi investească banii în bunuri care îşi păstrează valoarea în timp. Spre exemplu, o deputată a declarat că are inele şi coliere în valoare de peste 100.000 de euro, sumă cu care un om îşi poate cumpăra o casă.

Parlamentarii şi-au completat declaraţiile de avere şi de interese pentru anul trecut, care urmează să fie verificate de Agenţia Naţională pentru Integritate.

Mulţi au declarat că au acasă adevărate comori.

În topul celor mai bogaţi la capitolul "bunuri preţioase" se află deputatul PSD Cristina Ileana Dumitrache, care spune că are bunuri de valoare de aproape 400.000 de euro, adică bani cât poţi să cumperi cel puţin cinci apartamente de 3 camere. Ea a declarat că a investit 397.000 de euro astfel: în tablouri a „băgat"102.000 euro; în icoane —suma de 70.000 euro; în mobilier —50.000 euro; în bijuterii —105.000 euro; în cadouri —70.000 euro, notează click.ro.

Deputatul ALDE Damian Florea a investit 226.000 euro în obiecte de valoare. A declarat că are pasteluri, acuarele, desene, picturi, sculpturi executate de artişti români în valoare de 198.000 euro; obiecte decorative de cult din lemn, sticlă, argint în cuantum de 8.000 euro; icoane sticlă lemn de 3.800 euro; cărţi vechi româneşti în valoare de 17.000 euro.

Deputatul PSD Eugen Bejinariu e în top cu un total de 134 000 euro. El şi-a investit banii în colecţie de artă — gravuri, desene, picturi (86.000 euro); obiecte de artă şi cult (3.000 euro); obiecte decorative — vaze etc. (34.000 euro); ceasuri (11.000 euro).

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cunoscut ca un fost om de afaceri de succes, declară că a cumpărat bijuterii şi ceasuri în valoare de 60.000 de euro, dar nu-i aparţin lui, ci soţiei.

Senatorul Emanoil Savin (PSD) s-a mulţumit să declare că deţine „diverse", în valoare de 45.000 euro.

Deputatul USR, Iulian Bulai, şi-a trecut în declaraţia de avere propriile creaţii de artă. El a scris că are o statuie de bronz în valoare de circa 10.450 euro şi diverse sculpturi de circa 8.350 euro.

Alexandru Pereş, din grupul PNL Senat, a scris amănunţit în declaraţia de avere. Astfel, el deţine: 1 lănţişor de aur cu o greutate de 20 grame în valoare de 1 000 lei; 2 lănţişoare aur de 20 grame în valoare de 1.200 lei; 1 brăţară de aur de 8 grame de 2.000 lei, 5 inele de aur câte 5 grame şi 25 grame, în valoare de 1.500 lei; 2 perechi cercei aur de 8 grame, de 2.000 lei, 3 icoane de lemn, în valoare de 3.000 lei; o măsuţă Biedermeier de 8.000 lei; două scaune Biedermeier de 2 000 lei şi o masă Biedermeier de 10.000 lei.

Senatoarea Laura-Iuliana Scântei, tot din grupul PNL, are o pianină Bechstein clasic 118, evaluată la 18.000 euro.

Senatorul PSD Şerban-Constantin Valeca are o colecţie de timbre, evaluată la 5.000 euro.

Senatorul PNL Ion Marcel Vela deţine un album Papal în valoare de 6.000 euro.

109
Tagurile:
obiecte de valoare, deputați, avere, Parlament, România
Tematic
Deputat & ministru - părinții, paravanul afacerilor de milioane
Alegeri europarlamentare 2019

Localitățile unde vor avea loc alegeri locale parțiale

43
(reînnoit 17:58 13.06.2021)
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat care sunt localitățile unde vor avea loc alegeri locale parțiale în 27 iunie.

BUCUREȘTI, 13 iun – Sputnik. Campania pentru alegeri locale parțiale a început sâmbătă și se va încheia pe data de 26 iunie, la ora 7,00, a anunțat AEP care a transmis detalii legate de desfășurarea acestora.

Conform AEP, pe 27 iunie se desfășoară alegeri locale parțiale pentru primari și un consiliu local.

Circumscripțiile electorale în care se organizează alegeri locale parțiale pentru primari sunt:

* Alba - comunele Ciuruleasa și Meteș

* Arad - comuna Zăbrani

* Argeș - comunele Aninoasa și Rociu

* Bacău - comuna Tamași

* Brașov - comuna Șinca Nouă

* Brăila - comuna Viziru

* Caraș-Severin - orașul Bocșa

* Călărași - comunele Cuza Vodă și Frumușani

* Covasna - comuna Ozun

* Dâmbovița - comuna Braniștea

* Dolj - orașul Filiași și comunele Cătane, Sadova, Terpezița și Ostroveni

* Galați - orașul Târgu Bujor

* Gorj - comuna Bumbești-Pițic

* Hunedoara - comunele Burjuc, Romos și Sarmizegetusa

* Ialomița - comunele Gura Ialomiței și Ion Roată

* Ilfov - orașul Bragadiru și comuna Găneasa

* Mehedinți - comuna Obârșia de Câmp

* Olt - comuna Deveselu

* Prahova - comuna Șotrile

* Sălaj - orașul Șimleu Silvaniei

* Suceava - orașul Vicovul de Sus

* Timiș - comuna Voiteg

* Vâlcea - comunele Scundu și Slătioara

De asemenea, se vor organiza alegeri locale parțiale pentru consiliul local în comuna Cojasca din județul Dâmbovița.

43
Tagurile:
alegeri locale

Загрузка...
Marcel Ciolacu

Ciolacu: Guvernul s-a întors de la Bruxelles cu zero euro pentru agricultură

114
Marcel Ciolacu a afirmat astăzi că România a plecat la Bruxelles cu o solicitare de şapte miliarde pentru agricultură, iar miniştrii Cristian Ghinea şi Adrian Oros s-au întors cu zero euro.

BUCUREȘTI, 12 iun – Sputnik. Președintele PSD Marcel Ciolacu a arătat într-o conferinţă de presă ținută la Craiova cum a eșuat Guvernul în negocierile pentru agricultură.

Ciolacu a criticat Guvernul pentru că a trimis la Bruxelles documente pe care nu le-a citit, ”documente făcute de către companii private ca pe urmă să acceseze aceste fonduri sau aberaţii cum sunt 133.000 de euro pentru formarea unui singur om, de parcă l-am trimite pe Marte”.

Una dintre cauze, a arătat Ciolacu, este că Guvernul nu a vrut un dialog cu autorităţile locale și de aceea ”s-a ajuns ca să fim iarăşi ruşinea Europei”.

”Chiar vorbeam cu domnul senator Preoteasa cât de mult ar fi însemnat pentru Dolj să fi prins acele sume pentru irigaţii, cum au prins Polonia, Ungaria, Bulgaria. Am plecat la negocieri la Bruxelles cu Comisia cu o solicitare de şapte miliarde, au ajuns domnul Ghinea şi cu domnul Oros la 3,8 miliarde şi s-au întors cu zero euro pentru agricultura românescă”, a mai declarat Ciolacu.

114
Tagurile:
Marcel Ciolacu

Загрузка...
protest al Complexului Energetic Oltenia

România își respectă promisiunea față de UE: concedieri

0
(reînnoit 08:17 14.06.2021)
Situație gravă în România, acolo unde peste 8000 de oameni care lucrează în domeniul energetic vor fi concediați, majoritatea de la complexul Oltenia și de la cel de la Hunedoara. Disponibilizările fac parte din planul de decarbonare asumat de România la Bruxelles.

BUCUREȘTI, 14 iun – Sputnik. Mii de oameni vor rămâne pe drumuri – se anunță concedieri masive în domeniul energetic, potrivit antena3.ro.

Sursa citată vorbește despre aproape 8500 de oameni care vor fi concediați, majoritatea de la complexul Oltenia și de la cel din Hunedoara. Cele două companii produc energie electrică pe bază de cărbune.

Practic, aceste disponibilizări fac parte din planul de decarbonare asumat de România la Bruxelles.

Asta înseamnă că România și-a asumat în fața Uniunii Europene că până în anul 2030 nu va mai produce deloc energie pe bază de cărbune, pe motiv că acest combustibil fosil pe de o parte poluează, iar, pe de alta, că este necompetitiv. De asemenea, poluatorii trebuie să achite niște certificate de emisii de carbon, mai informează antena3.ro.

Statul român va oferi, însă, plăți compensatorii, mai ales că zona în care se vor face disponibilizări este una mono-industrială, iar ceilalți angajatori nu au capacitatea necesară pentru a absorbi această cantitate mare de forță de muncă.

Plățile compensatorii vor fi acordate atât în funcție de vechime, cât și de angajatori. Astfel, minerii pot primi plăți compensatorii chiar și timp de patru ani, însă condiția este ca ei să fi avut o vechime de minim 22 de ani.

Pentru aceste plăți compensatorii este alocat un buget de 916 milioane de lei, adică în jur de 186 milioane de euro.

Liderul Sindicatului Complexului Energetic Oltenia, Nelu Roșca, este de părere că această decizie reprezintă o consecință a acțiunilor derulate la vârf de cei care au condus România până în prezent.

El spune că a trebuit să se facă un plan de concediere întins pe o perioadă de 5 ani și că plățile compensatorii nu se dau neapărat în funcție de vechime, ci și datorită planurilor care au fost înaintate de acești agenți economici.

Potrivit liderului sindical, Hunedoara are plan de închidere și se va acorda plăti compensatorii pe o perioadă de patru ani cu venit de completare din partea statului Român, dar care statul român le decontează din fondurile de tranziție adică din fondurile europene.

”Oltenia care are un plan de organizare pentru a reveni pe o linie de plutire în ce privește situația financiară lucru care e destul de greu atâta timp cât aceste certificate de carbon, acest bir este necontrolabil și pe bursă”, a explicat Nelu Roșca, lider sindicat Complexul Energetic Oltenia.

Banii, insuficienți

În opinia liderului sindical, sumele sunt insuficiente, dacă luăm în calcul prețurile și ceea ce se întâmplă în societatea românească.

”Toate guvernele României au venit să facă planuri de închidere şi le-au denumit pompos de eficientizare de acompaniament și așa mai departe, dar de dezvoltate nu a făcut nimic în economia românească. Oamenii așteaptă și vom face acțiuni sindicale”, spune Roșca.

Acesta a adăugat că a fost înaintat un document către Ministerul Economiei prin care se solicită punerea la dispoziție a datelor care vor face, până la urmă, obiectul modificării planului de reorganizare al Complexului Energetic Oltenia.

”Se lucrează și tu în grupuri de interese care intervin în acest plan de reorganizare, în funcție de interesul pe care îl nutresc în acest sistem energetic din România. Nu o să acceptăm niciodată aceste chestiuni pentru care în următoarea perioadă cred că va fi o perioadă destul de fierbinte din acest punct de vedere”, a spus Nelu Roșca, lider sindicat Complexul Energetic Oltenia.
0
Tagurile:
România, UE, Energetică, concedieri

Загрузка...