Susținători PSD, poză de arhivă

PSD s-a decis: va avea loc mitingul PSD - iată data. Motivul, schimbat!

1109
(reînnoit 14:41 28.05.2018)
Decizie de ultimă oră - se preconizează a fi un miting uriaș, dar se dorește organizarea într-un răstimp foarte scurt - în plus, PSD care vine cu o surpriză.

BUCUREȘTI, 28 mai — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Mai multe agenții de presă transmit din informații "pe surse" faptul că PSD a decis să organizeze un mare miting în Capitală — și asta destul de curând, pe data de 9 iunie. Dar, atenție, apare o surpriză!

Mai precis, motivul nu mai este cel legat de Coaliția pentru Familie, deci pentru susținerea valorilor tradiționale și a ideii de modificare a Constituției în sensul cerut prin milioanele de semnături adunate de susnumita organizație. Nu, PSD va organiza un "miting de susținere a Guvernului Dăncilă"!

La finele anului trecut, PSD nu propunea un miting pentru susținerea Guvernului, ci a Parlamentului.

Cu acea ocazie, cunoscuta agenție DCNews a realizat la un sondaj despre susținerea de care s-ar bucura un asemenea miting PSD. Rezultatele sondajului agenției lui Val Vâlcu și Bogdan Chirieac nu au fost extrem de încurajatoare, scorul fiind strâns.

"Atunci, cele mai multe voturi au înclinat spre prima variantă "Da, este recomandat" (8729 de voturi), reprezentând 53,33%, 7639 au răspuns că nu este recomandată organizarea unui miting de către PSD, ei au reprezentat 46,67%", scria DC News.

Ori, în acest moment, menționarea numelui Viorica Dăncilă va însemna o probă de foc pentru PSD și pentru premier, mai ales că de la începutul mandatului său trece printr-o campanie de denigrare continuă.

Deci, prin alegerea motivului mitingului și prin scurtimea timpului de organizare, PSD își asumă un mare risc.

1109

Загрузка...