Klaus Iohannis

Iohannis, lecție de diplomație pentru Dragnea - România iese în afara legii!

580
(reînnoit 07:20 21.04.2018)
"În această etapă ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant", deci Guvernul ar pune România în afara legii și a dreptului internațional!

BUCUREȘTI, 20 apr — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Declarația făcută aseară de Liviu Dragnea, nu într-un cadru politic ci într-o emisiune TV, a șocat multă lume. Aceasta pentru că nu era vorba de o chestiune de partid, nici măcar una de politică internă — ci viza o problemă mai mult decât delicată — mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Liviu Dragnea a anunţat că Guvernul a adoptat un memorandum prin care "s-a decis începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a Ambasadei", aceasta în condițiile în care, în afară de el nicio altă personalitate nu a fost categorică în această privință.

Chiar Teodor Meleșcanu, într-o declarație din februarie, dădea un răapuns diplomatic, care punea în prim plan rezoluţiile Adunării Generale a ONU și ale Consiliului de Securitate, în contextul dialogului pentru pace israeliano-arab.

"România respectă rezoluţiile Adunării Generale, respectă rezoluţiile Consiliului de Securitate şi punctul nostru de vedere este acela că e necesară o relansare foarte rapidă a dialogului direct al negocierilor dintre israelieni şi palestinieni şi este nevoie să se pornească de la lucrurile fundamentale concepute şi aprobate la nivelul ONU, respectiv ideea existenţei a două state", declara Meleşcanu.

Astăzi, Administrația Prezidențială a reacționat promt, precizând că Președintele României "nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers".

Mai mult, Administrația Prezidențială punctează foarte corect, la fel ca majoritatea analiștilor, că această decizie trebuie să aibă la bază analize și evaluări serioase şi cuprinzătoare.

„Un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecințele şi implicațiile politice externe ale acestuia", transmite Președinția.

Iohannis judecă extrem de diplomatic gestul liderului PSD și fără a intra într-un scandal, consideră că inițiativa Guvernului României "poate reprezenta, eventual, cel mult începutul unui proces de evaluare în materie".

Demersul însă poate fi finalizat "doar în momentul încheierii negocierilor privind Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, în cadrul căruia statutul Ierusalimului reprezintă o temă centrală", transmite Președintele. "Acest statut poate fi stabilit numai în urma încheierii unui acord direct şi final între părți".

"Președintele, în calitate de titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituționale, reiterează faptul că poziția constantă a țării noastre în ceea ce privește Procesul de Pace din Orientul Mijlociu rămâne neschimbată", precizează Administrația Prezidențială.

De asemenea, în conformitate cu rezoluțiile internaționale, Președintele Klaus Iohannis subliniază, "din nou, necesitatea rezolvării juste și de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea „soluției celor două state", Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, ca unică variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor părților".

Ierusalim
© AP Photo / Mahmoud Illean

Președintele României reamintește și faptul că există "o serie de rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU și ale Adunării Generale a ONU prin care se solicită, printre altele, statelor membre ONU să se abțină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim și să intensifice eforturile internaționale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare și justă în Orientul Mijlociu".

"Prin urmare, în această etapă, relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant", subliniază Administrația Prezidențială.

Cu alte cuvinte, prin continuarea și finalizarea demersului, Guvernul ar pune România în afara legii, din punct de vedere al dreptului internațional!

"Ținând cont de toate aceste aspecte, Președintele Klaus Iohannis îndeamnă toți factorii guvernamentali și politici la responsabilitate și discernământ în ceea ce privește deciziile majore de politică externă ale României, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranței naționale și a cetățenilor români", transmite Administrația Prezidențială.

Din nou fără a încerca să folosească politic acest subiect delicat, Iohannis atrage atenția că o astfel de decizie "trebuie luată numai după consultarea și cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale, decizia finală aparținând, din punct de vedere constituțional, Președintelui României", se spune în "Reacția Președintelui României cu privire la lansarea procesului de relocare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim”. 

580
Tagurile:
trensferarea ambasadei, decizia, Ierusalim, reacție, Klaus Iohannis, România
Тема:
SUA au recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului (49)
Tematic
Palestina sugerează o soluție în problema Ierusalimului
O gară din Ierusalim va purta numele lui Donald Trump
România, printre statele care negociază mutarea ambasadei la Ierusalim?
După SUA, o a doua țară recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului
De ce Dragnea vrea să mute ambasada României la Ierusalim?
Lucian Romașcanu

PSD bate obrazul PNL, cerându-le liberalilor nu mai atace instituțiile statului

40
PSD, prin vocea purtătorului de cuvânt, le-a cerut liberalilor astăzi, de Ziua Justiției, să nu mai atace Avocatul Poporului şi Curtea Constituţională

BUCUREȘTI, 5 iulie - Sputnik, Marius Holdean. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a dat o replică dură puterii de Ziua Justiției, cerându-le liderilor PNL să nu mai critice Avocatul Poporului şi Curtea Constituţională.

"Astăzi este Ziua Justiţiei. Este important să avem o Justiţie corectă, este important să avem Justiţie profesionistă şi dincolo de orice bănuială, pentru că Justiţia este fundamentul statului de drept în orice ţară de pe această planetă”, a spus Romașcanu.

El a invocat derapajele flagrante ale premierului, care şi-a găsit un inamic de serviciu în Curtea Constituţională şi care atacă această instituţie fundamentală în aproape fiecare zi din an.

”Nu pot să nu îl menţionez pe acest Adonis agresiv al PNL, Florin Roman, care mai nou a găsit noi membri într-o axă a răului din mintea dumnealui. Înţeleg până la urmă că menţionează PSD, este un lucru pe care îl face permanent, dar nu poţi să menţionezi într-o axă a răului din România Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al PSD.

Romașcanu spune că astfel de atacuri reprezintă ceva extrem de grav și i-a somat pe liderii PNL să înceteze imediat orice atac la instituţiile fundamentale ale ţării.

”Dacă există ceva ce nu funcţionează în aceste instituţii lucrurile acestea se corectează prin legi, prin acţiune politică şi nu prin declaraţii populiste şi politicianiste care nu fac decât să slăbească încrederea în statul de drept şi să slăbească încrederea în Justiţie", le-a transmis el liberalilor.
40
Tematic
Olguța dă în vileag planul secret PNL – cum se va lua ce a rămas în proprietatea statului
Un nou sondaj dă fiori politicienilor! PNL nu stă pe teren sigur – Băsescu îi dă lovitura
Un celebru ex-ministru al Economiei pune la punct PNL – ce trebuia făcut cu programul
O cunoscută agenție pune problema DIZOLVĂRII PNL: ”Militează împotriva statului de drept”

Загрузка...
Klaus Iohannis

În plin scandal legat de achizițiile Guvernului, Iohannis se luptă din gură cu corupția

400
De Ziua Justiţiei, președintele Klaus Iohannis a transmis printr-un mesaj că lupta împotriva corupţiei rămâne o prioritate, fiindcă acest flagel împiedică dezvoltarea economică şi socială, afectează consolidarea democraţiei şi, de aceea, trebuie ferm combătut.

BUCUREȘTI, 5 iul - Sputnik, Marius Holdean. Mesajul președintelui Iohannis de susținere a luptei anti-corupție vine într-un moment în care Guvernul susținut de acesta este prins în mai multe scandaluri legate de achizițiile obscure făcute în perioada de urgență, dintre care cel mai cunoscut este cazul Unifarm.

Dar, prin mesaj, Iohannis se umflă în pene ca mare susținător al anti-corupției și spune că ”toleranţa zero faţă de orice act de corupţie va produce schimbări profunde şi benefice la nivelul întregii societăţi". Doar că ea nu se aplică și în cazul PNL.

"Cu ocazia Zilei Justiţiei, felicit întregul personal din sistemul judiciar pentru activitatea pe care o desfăşoară, mai ales în contextul dificil provocat de epidemia de COVID-19. Justiţia are misiunea de a apăra drepturile, libertăţile fundamentale şi interesele legitime ale cetăţenilor”, spune Iohannis în mesajul său, la o zi după ce Ludovic Orban a îndenat ca românii să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale.

”Ultimele luni au generat, de asemenea, şi schimbări care anterior erau greu de imaginat în domeniul Justiţiei. Tranziţia spre mediul online ca mijloc de soluţionare a litigiilor sau plusul de eficienţă adus pentru justiţiabili şi pentru personalul din domeniul Justiţiei sunt dovezi clare că folosirea noilor tehnologii şi a beneficiilor acestora pentru înfăptuirea actului de justiţie trebuie să devină o regulă, iar nu o excepţie. Noile standarde atinse înseamnă, de fapt, o democraţie mai funcţională, motiv pentru care încurajez toţi actorii din sistemul judiciar să continue cu hotărâre eforturile în această direcţie", a lansat Iohannis un apel pentru ”justiția online”.

Pentru că e vorba de justiție, Iohannis a trimis săgeți spre PSD, ca să nu fie nevoit să amintească de problemele de integritate ale propriului său Guvern.

”În ultimii ani, agenda publică a fost dominată de încercări repetate de a subordona Justiţia politicului, iar întreaga energie a forţelor democratice din România s-a concentrat pe stoparea unor astfel de demersuri”, a mai spus Iohannis în mesaj.

Și, pentru că USR i-a contestat Strategia Națională de Apărare pentru că nu mai făcea din corupție un punct central, Iohannis a  afirmat în mesajul său de astăzi că ”lupta împotriva corupţiei rămâne o prioritate, fiindcă acest flagel împiedică dezvoltarea economică şi socială, afectează consolidarea democraţiei şi, de aceea, trebuie ferm combătut. Toleranţa zero faţă de orice act de corupţie va produce schimbări profunde şi benefice la nivelul întregii societăţi", a fost mesajul lui Iohannis.

Desigur, e vorba de corupții altora, pentru că despre problemele Guvernului PNL nu a suflat nici o vorbuliță.

400
Tagurile:
Klaus Iohannis
Tematic
În fine, un lider PSD îl ia de guler pe Orban în cel mai mare scandal în care e implicat
Analist: Ludovic Orban e prins ca într-o menghină în capcana măștilor de protecție
Stanciu, APC: ”Ministrul Sănătății și-a permis să încalce Constituția României”

Загрузка...

Avertizare: caniculă în următoarele zile, dar şi vijelii şi grindină - când se mai răceşte

0
(reînnoit 17:08 05.07.2020)
Meteorologii anunţă că, până marţi, temperaturile vor fi foarte ridicate şi vor depăși ușor pragul critic de 80 de unități. De asemenea, vor fi din nou manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. De când vor fi mai suportabile temperaturile.

BUCUREŞTI, 5 iul – Sputnik, Doina Crainic. Meteorologii anunţă că luni vremea fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară în regiunile sud-estice, iar disconfortul termic va fi ridicat, potrivit România TV.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, pe arii extinse în Muntenia, în cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Olteniei şi al Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 36 de grade.

În sud-vestul, centrul și sud-estul țării, precum și în zonele de deal și de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala local, cel mai probabil în regiunile vestice și nordice, mai ales pe parcursul nopții. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15...20 l/mp și izolat 30...40 l/mp.

Marţi, vremea va fi în general instabilă în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină și vijelii. Ploile vor avea caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local cantitățile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime, mai scăzute față de ziua precedentă, cu precădere în regiunile vestice, sud-vestice, centrale și nordice, se vor încadra între 17 grade în nordvest și 34...35 de grade în sud-est, unde și disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

În schimb, miercuri, vremea se va răcori şi în regiunile sudice şi sud-estice, astfel că la nivelul întregii ţări vor fi temperaturi maxime în general între 20 şi 29 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi averse în general slabe pe arii restrânse în partea central-sudică a teritoriului şi izolat în centru şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă şi temporar în est şi în sud-est. În cursul nopţii, vremea va fi rece în nord, în centru şi la munte, temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiuni şi 18 grade pe litoral şi izolat se va forma ceaţă.

0
Tagurile:
prognoza, Vreme, Meteo
Тема:
Prognoza meteo
Tematic
Nouă avertizare meteo: cod portocaliu – unde va fi caniculă
Avertizări meteo: vijelii, grindină, caniculă – cod portocaliu în jumătate din ţară
Prognoza meteo pentru Marea Britanie: cum va fi luna iulie – caniculă sau ploi abudente?

Загрузка...