Brexit

Brexit, schimbare de macaz: UE refuză un acord dacă Londra nu acceptă condițiile

1491
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a amenințat că va refuza un acord privind Brexit dacă Marea Britanie nu se conformează cerințelor Bruxelles-ului. Ce condiţie a pus.

BUCUREŞTI, 18 apr — Sputnik, Doina Crainic. Donald Tusk a amenințat că va refuza un acord privind Brexit cu excepția cazului în care Marea Britanie va putea oferi o soluție pentru a preveni o „frontieră dură" între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord.

Președintele Consiliului European a declarat că Uniunea Europeană va ieși din acordurile de tranziție și retragere privind Brexit dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu privire la Irlanda între Westminster și Bruxelles.

Adresându-se deputaților în Parlamentul European, după o reuniune a Consiliului, președintele a subliniat că UE nu va accepta niciun compromis în această chestiune.

„Decizia Marii Britanii cu privire la Brexit a provocat această problemă, iar Marea Britanie va trebui să o rezolve. Fără o soluție, nu va exista niciun acord de retragere și nici o tranziție", a declarat Tusk, citat de express.co.uk.

Fostul prim-ministru polonez a declarat că Consiliul va evalua încă o dată în iunie stadiul negocierilor, dar că speră la un „impuls pozitiv" care va determina ambele părți să încheie un acord.

Negocierile continuă, discuţiile urmând să fie purtate între negociatorul-şef adjunct al UE, Sabine Weyand, şi consultantul-şef al Guvernului britanic privind Brexit, Olly Robbins.

Întâlnirea între cei doi oficiali fusese programată săptămâna trecută, însă a fost amânată din cauză că nu a fost făcut niciun progres cu privire la frontiera irlandeză.

Va fi prima dată când se va discuta la nivel înalt despre relaţiile comerciale între UE și Marea Britanie, ceea ce ar putea marca progrese semnificative în negocierile privind Brexit.

Dublinul a anunţat deja intenția de a bloca orice acord de retragere dacă Marea Britanie nu va accepta cererile privind frontiera.

Deputatul britanic Nigel Farage a criticat stagnarea negocierilor, pe care le-a descris ca fiind o „agonie lentă, fără sfârșit". Acesta a transmis un mesaj către prim-ministrul Theresa May, avertizând-o că riscă să nu îndeplinească promisiunile din campania cu privire la Brexit.

„Pentru cei care au votat pentru Brexit, ceea ce se întâmplă este o agonie lentă și fără sfârșit. Nu am votat pentru un acord de tranziție, ci am votat pentru ieşirea [din UE]", a declarat Farage, adăugând că se teme că „ne îndreptăm spre un acord foarte neavantajos din perspectiva Marii Britanii".

1491
Tagurile:
perspectiva refuzului, condiții, acord, Theresa May, Donald Tusk, Irlanda, Marea Britanie, UE
Тема:
Brexit. Marea Britanie a ieșit din UE (355)
Tematic
Brexit, o nouă analiză: cum vor fi afectate nivelul de trai, salariile și prețurile
BREXIT: Procesul a debutat la 29 martie - acord de principiu (VIDEO). Sfaturile MAE
Ameninţare la adresa Brexit: Dezvăluirile explozive în scandalul Cambridge Analytica
Iohannis, mesaj despre Brexit: “Am obţinut rezultate foarte bune”

Загрузка...