Grigore Culian

Exclusiv: „Şeful statului, legat ombilical de Băsescu şi Kovesi"

610
Jurnalistul Grigore Culian spune că punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu nu este decât o perdea de fum şi că motivul real ar fi acoperirea marilor scandaluri în care sunt implicate instituţiile de forţă ale statului român.

BUCUREŞTI, 17 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. Ştirea zilei, care a făcut vâlvă în România, referitoare la punerea sub acuzarea a fostului preşedinte Ion Iliescu în Dosarul Revoluţiei poate fi scoasă în faţă cu scopul de a ascunde marile probleme existente la ora aceasta în România.

Aceasta este concluzia întregii declaraţii făcute, în exclusivitate pentru Sputnik, de jurnalistul Grigore Culian, fondator şi editor al celui mai prestigios ziar al românilor din Statele Unite ale Americii, New York Magazin.

Culian vede în cazul lui Iliescu doar o perdea de fum menită să acopere marile scandaluri din aceste zile, în care sunt implicate instituţiile de forţă ale statului.

Şi anume, acesta se referă la protocoale, la păstrarea în funcţie a şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la „îngroparea dosarelor Bechtel, Microsoft sau EADS, în urma cărora mai multe puteri străine au păgubit statul român de miliarde de dolari, cu sprijinul unor politicieni români, în timpul regimului Băsescu, dar şi după, motiv pentru care Laura Codruţa Kovesi se bucură de protecţia Occidentului şi este acoperită de câţiva europarlamentari români în funcţie cu Monica Macovei, Cristian Preda sau Traian Radu Ungureanu".

În ceea ce îl priveşte pe preşedintele Klaus Iohannis, Grigore Culian afirmă, cu fermitate, că acesta nu a făcut decât să urmeze pas cu pas instrucţiunile date de fostul şef de stat, Traian Băsescu, la România Tv şi, drept urmare, nu a demis-o pe Kovesi.

„Înţeleg că penalu trage la penal, dar nu pricep de ce le-or fi trebuit aproape două luni ca să nu (ne) spună nimic? Cred că şeful statului este legat ombilical de Băsescu şi Kovesi prin mituirea străinilor", explică jurnalistul.

Mai exact, este vorba despre faptul că Traian Băsescu a cumpărat de la englezi fregate, de la americani avioane F16, iar Iohannis „ne-a băgat pe gât" armament de 4 miliarde de dolari tot de la americani, în timp ce Kovesi a clasat dosarele Bechtel, Microsoft şi EADS pentru a-i satisface pe americani, nemţi şi francezi, iar acum merge la ambasade ca să caute protecţie, drept recompensă.

Din punctul său de vedere, acestea ar fi motivele pentru care a fost scos în faţă Dosarul Revoluţiei şi pus sub acuzare Ion Iliescu şi spune că îi este greu să creadă că acest proces va avea o finalitate după 28 de ani sau că autorii crimelor de la acea vreme vor fi trimişi după gratii, mai ales că mulţi martori nu mai sunt în viaţă.

610
Tagurile:
perdea de fum, acuzare, dosarul revoluției, Grigore Culian, Ion Iliescu, Klaus Iohannis, Traian Băsescu, România

Загрузка...