Elena Udrea

Un fost candidat la preşedinţie, apariţie neaşteptată. Legătura cu Udrea

319
(reînnoit 07:49 06.04.2018)
Internauţii au fost surprinşi şi au lăsat mesaje. Cine este şi ce are de spus după atâta timp de când a plecat din ţară

BUCUREŞTI, 6 apr — Sputnik, Georgiana Arsene. Un comentariu postat de fosta blondă a lui Băsescu, Elena Udrea, pe pagina sa de Facebook, a stârnit, după cum era de aşteptat, multiple reacţii.

Aceasta cu atât mai mult cu cât Udrea a comentat subectul fierbinte al anului, legat de justiţie, protocoale, SRI, Kovesi şi Coldea, dar şi despre cum dispar dosarele unora, aşa cum s-a întâmplat cu cel al lui Dinu Pescariu.

„Ca urmare, cu o rapiditate egalată doar de închiderea într-o singură zi a denunţurilor pe care eu le-am făcut celor doi, dosarele lui Pescariu dispar miraculos", a scris Udrea. 

Postare Elena Udrea
© Photo : Captură ecran
Postare Elena Udrea

Printre cei care i-au lăsat comentarii la postare s-a numărat şi un fost candidat la funcţia supremă în statul român. Este vorba despre Nati Meir, cel despre care presa tabloidă din România scria, la începutul lunii martie, că se află internat, de urgenţă, la un centru medical din Israel, după ce a suferit un atac cerebral.

În anul 2009, acesta îşi depusese candidatura pentru funcţia de preşedinte al ţării.

Iată că acum reapare şi comentează despre justiţia din România.

„Pentru asta sunt de doi ani în ţara sfântă Israel şi sunt foarte mulţumit. În veci nu mă mai întorc în România!", a scris Nati Meir.

Apariţia sa nu a trecut neobservată, unii spunându-i că nu l-a întrebat nimeni şi, prin urmare, nu are de ce să îşi dea cu părerea, în timp ce alţii s-au interesat de starea sa de sănătate.

„Nu erai pe moarte? Parcă aşa spuneau unii! Hop şi tu! Vezi să nu murdăreşti locurile sfinte! La noi ai lăsat ceva mizerie", i-a transmis un comentator.

Reamintim că Nati Meir a fost arestat, în anul 2012, sub acuzaţia că ar fi înşelat un număr de 129 de persoane cărora le-a promis locuri de muncă în Israel.

319
Tagurile:
Postare Facebook, reacție, justiție, comentarii, Nati Meir, Elena Udrea, România
Tematic
"Adorație față de țoapă" - Mircea Badea, nemilos cu Elena Udrea, Băsescu și Maior
Efect neaşteptat: Dezvăluirile lui Ghiţă au transformat-o pe Udrea în martir
Udrea, mărturie decisivă în războiul Dragnea - Ponta: "Funcţiile erau împărţite"
Udrea, dispusă să pună poze pe Facebook chiar şi de la ginecolog
Marcel Ciolacu

”Denunț PENAL la DNA împotriva reprezentanților PNL” - Ciolacu, anunțul momentului

419
(reînnoit 10:28 05.08.2020)
PSD depune azi cel mai amplu denunț penal la DNA contra liberalilor din Guvern și administrația locală – acuzație gravă: ”Cine nu cedează, este amenințat și șantajat!”

BUCUREȘTI, 5 aug – Sputnik.. Acum puțin timp, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a publicat un anunț în premieră în politică: PSD depune un denunț penal contra mai multor reprezentanți ai PNL.

”Toți DUDUIENII galbeni din GUVERN – la PUȘCĂRIE!!!”, scrie Ciolacu, acuzându-i pe ”Interlopi politici cu mentalitate mafiotă care faceți trafic de influență la masa Guvernului!”.

Acuzațiile lui Ciolacu curg: ”Voi, hâzilor, toți cei care vă bateți joc de banul public doar pentru a face din PNL un partid-stat! Pentru a avea toată puterea! Pentru voi, pentru neamurile voastre, pentru a căpușa și a fura în continuare!”.

Liderul PSD arată că ”nu sunt bani de măști, nu sunt bani de alocații, nu sunt bani de pensii” dar ”sunt bani doar pentru MITĂ POLITICĂ!!!”.

Acuzația e dublată de o plasare clară în timp - ”Asta face PNL în aceste zile” – și de descrierea faptelor: ”Cară primari la București sau le promit în țară tot felul de proiecte și bani în schimbul sfintei adeziuni la PNL- partidul-stat.”

”Cine nu cedează, este amenințat și șantajat!”, acuză Ciolacu, arătând că ”PNL nu e în stare să convingă oamenii, de aia încearcă să-i ia cu forța pe cei care au demonstrat că au făcut ceva pentru comunitățile lor”.

Ciolacu le cere tuturor primarilor PSD ”să reziste presiunilor”, subliniind că ”uniți suntem puternici! Nu pot ei șantaja cât pot românii VOTA!” și asigurându-i că „sfârșitul acestor hoți și mafioți este aproape”. 

”De ce tace Iohannis, fostul primar, când partidul lui comite fapte penale una după alta?”, întreabă Ciolacu, uitând probabil că Iohannis nu tace… ci laudă PNL și Guvernul!

Dar, partea ce mai interesantă vine la final – ”PSD va depune azi plângere penală la DNA împotriva tuturor reprezentanților PNL din Guvern și din teritoriu care au transformat instituțiile statului într-un rai al criminalității!”.

Ne întrebăm cum va face PSD asta? Cu cazuri concrete, sau cu descrierea generală a fenomenului? De ce la DNA și nu la DIICOT, pentru că avem de-a face cu o schemă de infracționalitate organizată, după spusele lui Ciolacu.

”Solicit organelor de urmărire penală ca acest dosar să fie soluționat cu celeritate!  România nu trebuie scufundată în mocirla penală a Duduienilor galbeni!”, încheie Ciolacu mesajul său incendiar.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

419
Tagurile:
DNA, Dosar penal, PNL, Marcel Ciolacu

Загрузка...
Ion Cristoiu

Revoltă fulminantă: ”România lui Iohannis - o dublă slugă!” (Ion Cristoiu)

475
(reînnoit 11:10 05.08.2020)
”Noi nu putem fi independenţi şi orgolioşi, demni faţă de niciuna dintre cele două părţi pentru că la fiecare trebuie să plătim haraciul, tributul ca nu cumva una dintre ele să se supere”

BUCUREȘTI, 5 aug – Sputnik. Ion Cristoiu nu trece peste nimic cu ușurință și nu lasă la voia întâmplării declarațiile oficialilor, mai ales după întâlniri internaționale. Este și cazul ultimei conferințe de presă a lui Iohannis, în care Cristoiu sesizează câteva aspecte esențiale.

Celebrul jurnalist atrage atenția că preşedintele Iohannis a dat un răspuns evaziv la întrebarea despre poziţia României în cazul solicitării secretarului de stat american Mike Pompeo de constituire a unei ”coaliţii internaţionale împotriva Beijingului”.

Iohannis a declarat că ”este evident că balanţa geopolitică de putere se schimbă, cum se schimbă şi balanţa geopolitică economică” și că ”aceste lucruri ne afectează şi pe noi, poate nu aşa direct ca pe alţii”, dar a preferat să evite diplomatic un răspuns direct și tranșant.

Ion Cristoiu abordează această reacție a președintelui prin prisma alteia, în care Iohannis se declară total deschis la prezența sporită a militarilor americani în România.

Avem de-a face cu schimbări uriaşe la nivelul relaţiilor dintre marile puteri… ”domnul  Iohannis nu ne-a spus în ce sens se schimbă balanţa strategică”, subliniază Cristoiu.

”Noi ştiam până acum, fiind şi parteneri strategici ai Americii, că e o lume dominată de SUA, o lume monopolară”, punctează Cristoiu, atrăgând atenția că ”împotriva acestei viziuni, impuse chiar de SUA, nu de noi, este viziunea multipolară pe care o susţin adversarii Americii – Rusia, China… UE, care spun că nu e numai America”.

Ori, în acest sens, Iohannis nu a spus românilor ”în ce sens s-a schimbat balanţa strategică: a dispărut lumea monopolară - atunci înseamnă că e un ATAC la adresa Americii – sau dacă e lume multipolară, care sunt puterile care concurează America şi ce face România?”.

Aici ajungem și la tema dislocării trupelor americane în România. Aceasta trebuie făcută cu mare atenţie, tocmai din cauza lui… Klaus Iohannis și a situației lui speciale, de etnic german.

”Răspunsul ambiguu al lui Klaus Iohannis vine din faptul că tot mai speră ca România să rămână crăcănată peste Atlantic”, spune Cristoiu, explicând gândirea acestuia: ”conflictul nu a ajuns atât de clar între UE si America”, iar Iohannis ”mai speră că nu va fi obligat să opteze. Dacă ar fi vorba să opteze, ar presupune să fie o bătaie de cap, şi-atunci amână, ca Moromete”.

Altfel spus, dacă ar fi vorba de o dislocare de trupe  ”ea trebuie, cel putin din punct de vedere al lui Klaus Iohannis care este progerman, făcută cu mare atenţie şi sigur cu îngăduinţa Berlinului pentru că, în cazul Poloniei nu a fost cu îngăduinţa Berlinului”, spune Cristoiu, subliniind ”noi va trebui să facem foarte multe jurăminte de iubire Germaniei”.

Și din acest punct de vedere, Ion Cristoiu consideră că România lui Iohannis se află ”într-o situaţie absurdă”.

“Neoptând, încercând să împace doi stăpâni - România a ajuns o dublă slugă”, spune Ion Cristoiu. ”Adică, trebuie să facem uriaşe concesii Germaniei, în speţă UE, sperând că în felul acesta nu se va supăra pe noi pentru că suntem în parteneriat strategic cu America”.

În același timp, trebuie să facem şi concesii uriaşe Americii, ”ca să nu supărăm America, în sensul că suntem în război”, subliniază jurnalistul.

”Deci, această încercare de crăcănare a României, nu ştiu cât va dura, dar sigur ne costă, deoarece noi nu putem fi independenţi şi orgolioşi, demni faţă de niciuna dintre cele două părţi pentru că la fiecare trebuie să plătim haraciul, tributul ca nu cumva una dintre ele să se supere zicând că suntem aliaţi cu ailaltă”, a declarat celebrul jurnalist.

În fine, Ion Cristoiu consideră că declaraţia preşedintelui ”soldaţii americani sunt bineveniţi oricând în România”  și mai ales atitudinea lui Iohannis, ”de temenele absolute”, este o mare greşeală.

”Mi se pare un pic deplasat din partea unui preşedinte să spună că soldaţii americani sunt bineveniţi. Nu, de ce sunt bineveniţi? Soldaţii americani sunt militarii unei alte ţări, ai unei puteri străine şi normal ar fi să negociezi prezenţa lor aici pentru că ei au interesul să fie pe teritoriul nostru”, spune Cristoiu.

Jurnalistul observă o problemă formală, dar și de fond: România este membru NATO, deci ”de ce să fie militari americani, nu NATO pe teritoriul nostru?”.

”Propaganda prezidenţială spune că pentru ca să ne apere de ruşi… ruşii nu intră în România pentru că suntem membri NATO şi se declanşează articolul 5, nu pentru că sunt soldaţi americani”, subliniază Ion Cristoiu.

În concluzie, jurnalistul consideră că ”undeva e o mare greşeală în această atitudine, mai ales a preşedintelui, de temenele absolute”.

”Parteneriatul strategic, a fi membrul unei alianţe, al unei comunităţi nu înseamnă, pe de o parte nici permanentul război cu partenerul, dar nici permanenta slugărnicie”, punctează Cristoiu, atrăgând atenția că ”în interiorul oricărei alianţe, inclusiv cu America, există mult spaţiu pentru ca şi tu, putere mai mică, să poţi să-i spui gigantului, din când în când, că ai şi tu nişte interese”.

Un comentariu: este una dintre cele mai bune radiografii ale unei situații complicate, a ”parteneriatelor” și combinațiilor în care se afundă România, fără ca populația să mai fie chestionată cu privire la evoluția parcursului.

De la intenția inițială, de parteneriate cu scop economic, de asigurare a investițiilor, s-a ajuns la prezență militară din ce în ce mai sporită și la declararea marii puteri apropiate, Rusia, drept ”amenințare și risc” – și de fracturare a legăturilor cu cea mai mare putere investițională a momentului, China. În schimb, investiția occidentală și mai ales americană nu s-a făcut simțită în sens partenerial – ci fie speculativ, fie de preluare.

Ion Cristoiu dă o adevărată lecție de gândire lucidă într-un domeniu considerat tabu – și pe care românii sunt obligați să-l accepte numai prin prisma manipulărilor semidocte.

Întregul articol și înregistrarea video le puteți găsi pe Madiafax - la ”Gândurile lui Cristoiu”

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

475
Tagurile:
Ion Cristoiu

Загрузка...
EU border control

Cum ajung moldovenii ilegal în Italia: granița de Est e șvaițer - acuze la adresa României

0
(reînnoit 14:06 05.08.2020)
Presa din Italia acuză România că nu își păzește granițele și că cetățenii din Republica Moldova ajung ilegal în Peninsulă.

BRUXELLES, 5 aug - Sputnik. Intrarea cetățenilor din Republica Moldova în Italia este interzisă din cauza epidemiei de coronavirus, dar jurnaliștii de la două ziare din Peninsulă au descoperit cum este fentată legea pe ruta Chişinău-Roma.

La Repubblica descriu cum este încălcată legea pe ruta Chișinău-Roma din cauza corupției din vamă.

Un prim obstacol este vama de la Giurgiuleşti, poarta spre Europa. „În funcţie de cine e pe tură, moldovenii plătesc 50 de euro sau mai mult, atât vameşului cât şi şoferului de autocar", a povestit un şofer jurnaliştilor italieni.

Conform calculelor făcute de jurnaliști, vameşii ar putea câştiga şi 3.000 de euro pe tură, iar în 36 de ore, plătind 100 de euro pe bilet, cetățenii din Republica Moldova ajung la Milano, Trento, Padova sau Roma.

Potrivit acelorași ziare, șoferii ar fi informaţi dacă la destinaţie autorităţile italiene efectuează controale, dar ei opresc înainte de punctul de sosire şi călătorii îşi sună rudele să îi preia cu maşinile personale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
România, Italia

Загрузка...