BUCUREȘTI, 22 martie — Sputnik. Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis oficial un mesaj de felicitare Vladimir Putin, cu prilejul realegerii în noul său mandat de președinte al Federației Ruse.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 22 martie a.c., un mesaj de felicitare Președintelui ales al Federației Ruse, domnul Vladimir Putin", scrie pe site-ul Administrației Prezidențiale.
În mesajul Președintelui României este exprimată încrederea în dezvoltarea relațiilor „pe baze pragmatice și predictibile", în conformitate cu normele și principiile adoptate pe plan internațional.
„Pe această cale, țin să vă asigur că rămân încrezător cu privire la beneficiile dezvoltării relațiilor dintre statele noastre pe baze pragmatice și predictibile, prin dialog constructiv și în conformitate cu principiile și normele de drept internațional", transmite președintele României.
Președintele Vladimir Putin a fost reales duminică, 18 martie, cu 76,69% din voturi, pentru un al patrulea mandat în fruntea Federației Ruse.
Amintim că, în contrast cu mesajul de normalitate și deschidere al șefului statului român, MAE român transmisese un mesaj jignitor după anunțarea rezultatului alegerilor din Rusia.
Mesajul președintelui României vine după ce liderii majorității statelor lumii l-au felicitat pe Vladimir Putin.
BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Alianţa pentru Unirea Românilor cere Guvernului și CNSU "corectarea hotărârilor ce impun restricţii de deplasare", în perspectiva zilei de 4 aprilie, când este Paştele catolic şi a zilei de 2 mai - Paştele ortodox.
"În aceste sfinţite nopţi, creştinii îşi doresc să participe la slujba Învierii, urmată de Sfânta Liturghie; prin urmare, este necesară derogarea de la restricţiile de deplasare între orele 23.00 – 5.00, una dintre măsurile impuse de CNSU în data de 6 noiembrie 2020 şi prelungită lună de lună, până la un termen necunoscut", arată partidul AUR într-un comunicat.
Cu această ocazie, AUR a subliniat poziţia sa de respingere a măsurilor luate de Guvern, ”sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis şi la indicaţiile OMS” pentru combaterea epidemiei de SARS-CoV-2, ”măsuri fără temei ştiinţific, arbitrare, disproporţionate şi cu consecinţe dezastruoase", se mai arată în comunicat.
AUR promite că va lupta pe toate căile, în Parlament şi în afara lui, ”ca aberaţia de anul trecut să nu se mai întâmple”.
”Este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, una a bucuriei şi nădejdii, a credinţei depline în Iisus Hristos, a învierii Lui şi a noastre. Cu toate riscurile în faţa întunericului, noi vom merge să luăm Lumina. Le-o vom da şi celor rătăciţi, care ne ţin departe de Biserică şi ne vom ruga ca Bunul Dumnezeu să le deschidă mintea, să le încălzească sufletul şi să le îndrume fapta", a transmis senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, în același comunicat.
BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a dat curs astăzi solicitării președintelui Klaus Iohannis de a explica public cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul 10 august să fie clasat.
Astfel, ministrul Justiției a cerut în conferința de presă de astăzi răbdare până la apariția motivării, arătând că o parte din dosar a fost disjunsă şi îşi va urma cursul și că, teoretic, orice este posibil.
Totuși, ministrul Justiției a precizat că i se pare prematur să se vorbească despre sesizarea CEDO în acest caz, el spunând că își dorește să se facă lumină, într-un fel sau altul, în România.
"Dacă e vreo aşteptare din partea cuiva să intervină ministrul Justiţiei, nu se poate întâmpla şi e bine că e aşa”, a mai afirmat ministrul, făcând aluzie la solicitarea lui Iohannis.
”Eu voi încerca să dau lămuriri cu privire la acest dosar, dar nu vă așteptați să facem lumină astăzi. E un dosar în curs de soluționare”, a spus Stelian Ion, care a amintit că el a fost prezent în Piața Victoriei în acele momente.
”Până nu vedem motivarea nu putem avea o imagine de ansamblu cât de cât clară din punct de vedere al anchetei. Solicitarea mea pentru toată lumea este să avem răbdare să vedem motivarea instanței. Cert e că dosarul 10 august nu se termină aici”, a promis ministrul.
”Potrivit legii, ministrul Justiției nu poate interveni. Ar fi foarte grav să se întâmple așa și ar fi foarte grav să se poată așa ceva. Dacă există vreo așteptare din partea cuiva să intervin în acest dosar, le spun clar că nu se poate întâmpla. Altfel, am avea o reîntoarcere în vremuri pe care nu ni le amintim cu plăcere. Răspunsurile trebuie să vină exclusiv din partea sistemului judiciar”, a precizat ministrul, punându-i în gardă pe politicienii care au cerut intervenții în acest dosar.
Ministrul a promis de asemenea că va face o solicitare de control, pentru că multe dosare s-au împotmolit de-a lungul anilor, iarl în urma controlului va propune Parlamentului remedii legislative.
Dar ministrul Justiției ținut să precizeze că președintele nu este responsabil în vreun fel, nici direct, nici indirect, de situația creată și a refuzat să comenteze acuzațiile asociațiilor de magistrați care au indicat o responsabilitate a președintelui Iohannis prin numirile pe care le-a făcut.
”Dacă voi concluziona că o anumită persoană e responsabilă pentru dosarul 10 august, o voi face în scris și o voi face către organele care au competențe, de exemplu Inspecția Judiciară”, s-a scuzat ministrul.
El i-a sfătuit pe judecători și procurorii să se simtă independenți indiferent de vacarmul din societate, să se concentreze și să nu țină cont de chestiunile externe.
BUCUREȘTI, 7 mar – Sputnik. Alianța Părinților, împreună cu Asociațiile Pro Consumatori, Medici pentru Consimțământ Informat, Neam Unit și Pro Decizii Informate, organizează astăzi de la ora 15.00, în București, în Parcul Izvor de lângă Parlament, un protest împotriva vaccinării obligatorii.
Organizatorii arată că proiectul Legii privind vaccinarea persoanelor în România (PLx 399/2017 din Camera Deputaților) conține prevederea obligativității vaccinării pentru întreaga populație.
”Oricine verifică textul legii va constata că articolele 6, 13, 16, 68, 71 (și nu numai) prevăd obligativitatea vaccinării pentru copii și pentru adulți (cu oricâte vaccinuri și ori de câte ori ar decide statul), precum și amenzi uriașe în caz de refuz. Deci, este dincolo de orice îndoială faptul că acest proiect de lege, dacă ar fi adoptat în forma actuală, ar introduce de jure și de facto obligativitatea vaccinării în România”, au transmis organizatorii printr-un comunicat de presă.
Protestatarii le amintesc parlamentarilor că au fost aleși pentru a servi poporul român în deplin respect pentru prevederile constituționale și pentru prevederile altor legi aflate în vigoare.
Organizatorii le atrag atenția autorităților că în România nicio intervenție medicală nu poate fi obligatorie și că orice cetățean român are dreptul să refuze sau să oprească orice intervenție medicală asupra propriei persoane (drept prevăzut în Legea drepturilor pacientului - Legea nr.46/2003, art.13).
De asemenea, legea privind reforma în domeniul sănătății (nr.95/2006) stipulează că medicul trebuie să acționeze respectând voința pacientului și dreptul acestuia de a refuza ori de a opri orice intervenție medicală asupra sa - Art.382.(1), se mai arată în comunicat.
Apoi, explică organizatorii, Constituția României garantează drepturi individuale care împiedică legiferarea oricăror acte medicale obligatorii, astfel că orice persoană are dreptul la integritate fizică (Art.22), libertatea individuală este inviolabilă (Art.23) și orice persoană are dreptul să dispună de ea însăși (Art.26).
Un alt argument invocat de organizatorii protestului se referă la faptul că și Codul Civil garantează integritatea și autodeterminarea persoanei, astfel că integritatea fizică și autodeterminarea oricărei persoane sunt garantate și ocrotite în mod egal de lege (Art. 61.(1)), iar corpul uman este inviolabil. Orice persoană are dreptul la integritate fizică - Art. 64.(1),(2).
Organizatorii merg însă mai departe și amintesc și de prevederile dreptului internațional. De exemplu, Convenția de la Oviedo prevede ca regulă de bază suveranitatea principiului consimțământului liber, informat și neviciat (Art.5) și primatul interesului binelui persoanei față de interesul general al societății sau științei (Art.2), iar această convenția este un tratat al Consiliului European ratificat de România prin Legea nr. 17 din 22 februarie 2001.
De asemenea, codul Nürnberg și numeroase alte tratate internaționale precum Declarația de la Geneva, Raportul Belmont, Declarația de la Helsinki, susțin autodeterminarea persoanei și necesitatea consimțământului informat, mai arată organizatorii.
”Obligativitatea vaccinărilor vine în contradicție cu toate aceste reglementări de drept intern și internațional, cu etica și deontologia medicală, cu logica simplă și cu bunul simț. Oricât de bun ar fi un produs sau un medicament, el nu poate fi impus peste voința persoanei. Mai mult decât atât, pentru orice tratament medical, consimțământul persoanelor este interzis a fi manipulat cu scopul determinării la efectuarea unui act medical”, se arată în comunicatul de presă amintit.
De asemenea, organizatorii invocă și TRATATUL PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE referitor la protecția sănătății umane și dreptul la respectarea statutului, identității religioase și confesionale a bisericilor, asociațiilor și comunităților creștine. De asemenea, se face trimitere la DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI cu privire la dreptul la viață și libertate, dreptul la protecția vieții personale și de familie împotriva oricăror imixtiuni arbitrare, dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și de religie dreptul la libertatea opiniilor și exprimării. Este invocată, în pluc, CONVENȚIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ȘI LIBERTĂȚILOR FUNDAMENTALE referitoare la dreptul la viață, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie și dreptul la libertatea de exprimare, dar și CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE referitoare la dreptul la viață, dreptul la integritatea persoanei, dreptul la libertate, dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, dreptul la libertatea de exprimare, drepturile speciale ale copilului.
Alte tratate invocate de organizatori sunt CONVENȚIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI și TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ referitoare la respectarea libertăților și drepturilor omului, protecția specială a drepturilor copilului.
”Atragem atenția în mod deosebit asupra faptului că peste 10 zile, pe 17 martie, pașaportul digital de vaccinare va intra în procesul de legalizare și va fi impus în Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de președinta Comisiei Europene. Dacă legea vaccinării va fi votată în forma actuală, acest lucru va atrage după sine și obligativitatea pașaportului de vaccinare”, se mai arată în comunicat.
Asociațiile amintite cer, de aceea, ca legea să asigure pacientului dreptul să refuze vaccinarea, un act medical, ca medicului să i se permită să informeze corect pacientul și să decidă liber dacă recomandă vaccinarea, sau nu, în funcție de interesul și starea de sănătate a pacientului și să fie eliminate orice fel de sancțiuni pentru pacienții sau medicii care refuză vaccinarea.
De asemenea, protestatarii cer să fie eliminată noțiunea de obligativitate a vaccinării sub orice formă (explicită, sau implicită) prin măsuri punitive și coercitive și să se elimine art.40 L. "Sesizează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului cu privire la existența unei suspiciuni de încălcare a dreptului copilului la sănătate de către părinți…”, iar noțiunea de obligativitate să fie înlocuită în textul legii cu aceea de recomandare.
”În concluzie, nu pentru ideea vaccinării se ridică opoziția, ci efectiv datorită faptului că decizia omului de a se vaccina sau nu, în totală și reală cunoștință de cauză, este un act de dispoziție personal care privește existența și integritatea fizică a acestuia, conferindu-i dreptul inviolabil și inalienabil la viață și sănătate”, se arată în comunicatul semnat de Comitetul Director al Alianței Părinților.