Protest în fața Palatului Cotroceni

Pleşoianu: „Îl susţin 100% pe omul Mircea Badea!”

1757
(reînnoit 14:23 19.02.2018)
Ce au în comun cei doi şi ce se întâmplă cu familia realizatorului de televiziune. La ce riscuri se supun cei doi şi alţii

BUCUREŞTI, 17 feb — Sputnik, Georgiana Arsene. Deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, prezent, astăzi, la protestul de la Cotroceni organizat de Iniţiativa România 3.0. a transmis un puternic mesaj de susţinere şi empatie pentru Mircea Badea.

Declaraţia a fost făcută în contextul în care Pleşoianu a declarat că este absolut „îngrozitor ce se întâmplă în ţara asta" şi că românii trebuie să iasă din aceasstă stare de pasivitate.

„Apropo de treaba asta: îl susţin 100% pe omul Mircea Badea care văd că este criticat de unii zilele astea pentru faptul că îi ajunge, după 14 ani. Da, îi ajunge, pentru că omul acesta şi-a pus toată fiinţa pe masă, a riscat şi riscă, el şi familia lui şi toată lumea", a declarat Pleşoianu.

Acesta a vorbit şi despre asemănările dintre el şi Badea, în acelaşi context.

„Suntem câţiva. Câţiva care ne asumăm asta public. Şi atunci îl înţeleg perfect c-a ajuns la această concluzie în plan personal", a explicat deputatul PSD, membru al Iniţiativei Civice România 3.0.

Reamintim că realizatorul de televiziune Mircea Badea a afirmat, în urmă cu câteva zile, în contextul dezvăluirilor despre DNA şi a lipsei de reacţie a unora şi a altora, că a ajuns într-un punct de cotitură. El a spus că vom vedea ce urmează după 14 ani de emisiune la măsuţă şi după mai bine de un deceniu de război.

1757
Tagurile:
Iniţiativa România 3.0, PSD, Liviu Pleșoianu, Mircea Badea, București
Tematic
Acum: Pleșoianu cere Vioricăi Dăncilă măsuri radicale și urgente!
Pleșoianu și Ingrid Mocanu: - "Arestare, demitere - sau demisia lui Toader"
Liviu Pleșoianu îl distruge pe Iohannis: "Ne reașezăm țara fără tine, lasă-ne!"
Știrea zilei: Macovei, atacată de Pleșoianu chiar în Parlamentul European
Dan Puric și Pleșoianu, noile preferințe ale românilor - date spectaculoase!
”Comisia Pleșoianu” rezolvă scandalul Serviciilor - susținere de la Bruxelles

Загрузка...