Casa Regală a României

Scandal penal la Casa Regală rănirea unei femei la reședința regelui

2065
(reînnoit 17:21 08.11.2017)
Nepotul regelui Mihai, principele Nicolae, a încercat să intre cu forța în casa din Elveția unde Regele trăiește ultmele clipe – Nicolae ar fi bătut câteva persoane

BUCUREȘTI, 8 nov — Sputnik. Aflat pe patul de suferință, regele Mihai a primit împărtășania, în condițiile în care starea sa de sănătate s-a agravat. În aceste condiții, nepotul său, fostul fostul principe Nicolae ar fi încercat să intre cu forța în casa din Versoix, Elveția. 

Mai mult, Nicolae ar fi agresat mai multe persoane, atât verbal cât și fizic. Familia Regală a depus plângere penală contra lui Nicolae. 

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I a să transmis un comunicat: 

"În seara de marți, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills a făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestății Sale Regelui, la reședința din Elveția. Dl Medforth-Mills a forțat ușa casei, implicând în incident șase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestății Sale. 

Dl Medforth-Mills a agresat fizic și verbal trei persoane. Una dintre ele prezintă răni corporale. În final, el a fost împiedicat să forțeze intrarea în casă. Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-și vadă nepotul, lucru adus la cunoștință dlui Medforth-Mills în repetate rânduri.

La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-și facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală și că vor lua în discuție la instituția lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege. 

Incidentul a survenit la doar o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif. Casa Majestății Sale a înaintat o plângere la poliția elvețiană".

2065
Tagurile:
Elveția
Тема:
Casa Regală a României (66)
Klaus Iohannis

Știrea serii: Iohannis, NUCLEARA dinaintea alegerilor!

185
(reînnoit 18:41 23.09.2020)
Ultima apariție a președintelui înaintea alegerilor locale a constituit nu numai un eleniment de presă, dar și o adevărată lovitură, Iohannis surprinzând opinia publică.

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Președintele Iohannis a avut o ultimă ieșire publică înaintea alegerilor locale – deși, unele surse spun că mai pregătește una, chiar în seara de vineri.

Surpriză, Iohannis a apărut cu masca pe figură, fapt care nu era necesar. Președintele a debutat calm, explicând atât importanța alegerilor, cât și condițiile speciale în care se desfășoară acestea.

Iohannis a dat asigurări că sunt luate toate măsurile de igienă, dar a precizat că lumea trebuie să respecte regulile de bază.

”Practic, din acest punct de vedere, votul nu diferă de activitatea de zi cu zi, mersul la cumpărături, de exemplu”, a spus Iohannis.

Apoi, după un scurt preambul privind proiectele, Iohannis a dat drumul artileriei.

”Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită și să condamne generații întregi să plătească aceste costuri imense”, a spus Iohannis, subliniind că ”acest mod cinic de a face politică este de domeniul trecutului. România trebuie să progreseze, iar votul este cel mai important instrument pentru a impune o direcție nouă, pozitivă - avem multe modele de administrații locale de succes”.

A atacat PSD, acuzându-l de iresponsabilitate, de legi populiste. Singurul atac a fost la Gabriela Firea, fără a o numi – ci vorbind doar de primari care nu asigură utilitățile cetățenilor – principala acuzație adusă de PNL.

”Nu văd motive de Lockdown”, a răspuns Iohannis la o primă întrebare, repetând apoi măsurile simple de igienă.

Bomba vine însă la întrebarea despre legea de rectificare – prin care se majorează pensiile cu 40%. Iohannis a spus calm, fără multe atacuri, că ”nu este momentul acestei creșteri”. Deci, NUCLEARĂ: Iohannis a anunțat clar că legea NU va fi respectată!

Un controversat ziarist a insistat în atacul la Firea, spunând că de câteva săptămâni nu poate ieși din casă decât parțial spălat, pentru că nu are apă caldă – deși până de curând au fost peste 35 de grade afară; dar Iohannis a trecut repede peste subiect, nedorind la lovească mingea ridicată la fileu. Cu alte cuvinte – NUCLEARA: nu a profitat de ocazie să îi facă un avantaj lui Nicușor Dan!

Încă o NUCLEARĂ: după declarația ministrului Nelu Tătaru că este posibil ca România să introducă teste obligatorii la intrarea în țară, Iohannis a fost întrebat dacă se va aplica o asemenea măsură pentru românii din Diaspora.

”Sigur, este o chestiune care se va discuta la Ministerul Sănătății și la Comitetul Național pentru Situații de Urgență”, a spus Iohannis, precizând însă că ”este o măsură care a fost introdusă de mai multe țări din UE, acolo unde numărul de infectări este într-o creștere puternică”.

Vom analiza cu foarte mare atenție, a asigurat Iohannis. ”Dacă pentru România este necesar sau nu - iar în măsura în care vom constata o creștere a numărului de cazuri, este posibil, dar … nu există o decizie. Este posibil să se introducă o formă de control”, a completat Iohannis.

Și, la final, adevărata NUCLEARĂ: Iohannis justifică prin legea votată ieri de Parlament o eventuală scădere a fondurilor europene – dar și previne o scădere a ratingului de țară. Cu alte cuvinte, Iohannis a găsit motiv să justifice faptul că marile fonduri UE vor rămâne doar… povești.

”Agențiile de rating cu siguranță vor schimba ratingul de țară în mult mai rău, în condițiile în care aceste cheltuieli imense ar fi operate”, a spus Iohannis. subliniind că UE ar putea tăia României o mare sumă. ”Din păcate, există nu doar avertismente, există discuţii extrem de serioase cu înalţi responsabili din Comisia Europeană care ne-au spus franc”.

Concret, Iohannis a prevenit dacă această rectificare aprobată în Parlament intră în vigoare, ”ni se vor tăia aproximativ 3 miliarde de euro din fonduri europene pentru că încălcăm mai multe prevederi ale tratatelor”.

185
Tagurile:
Alegeri, Klaus Iohannis

Загрузка...
Plenul Curții Constituționale din România

Orban se teme atace pensiile la CCR înainte de alegeri

48
Ludovic Orban a justificat amânarea contestării la CCR a creșterii pensiilor pe motiv că acest lucru necesită timp, dar PNL amână de fapt sesizarea până după alegeri de teama efectelor electorale.

BUCUREȘTI, 23 sept - Sputnik. PNL se află prin între ciocan și nicovală. Deși a anunțat cu surle și trâmbițe că va contesta la CCR mărirea pensiilor cu 40 la sută, votată în Parlament la inițiativa PSD, liberalii încă nu și-au pus în practică amenințarea.

Ludovic Orban a justificat această amânare pe motiv că „un atac la CCR nu se face de azi pe mâine” și a continuat să critice votul dat de PSD. Dar amânarea sezizării CCR arată că PNL se teme de impactul electoral al unei asemenea acțiuni, motiv pentru care au amânat să facă acest pas până după alegerile locale din 27 septembrie.

 „Un atac la CCR nu se face de azi pe mâine. Ziua de ieri e una neagră în istoria economică a României. Abia ce reuşisem să dobândim statutul de piaţă emergentă, a venit PSD şi ne-a dat un ciocan în cap, României nu mie”, și-a continuat Orban astăzi tirada anti-PSD, ascunzând faptul că PNL se teme să depună sesizarea la CCR cu câteva zile înainte de alegeri.

”Nu vom accepta aceste decizii populiste care riscă să ducă România spre faliment şi subdezvoltare. Noi avem un plan de relansare economică şi sunt convins că românii vor înţelege că PSD încearcă să mai obţină nişte voturi nemeritate”, a mai acuzat Orban PSD-ul.

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat în plenul reunit de ieri proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetară în forma care include amendamentul PSD ce prevede majorarea pensiilor cu 40 la sută.

Liderul deputaţilor PNL Florin Roman a anunţat ieri că liberalii vor ataca la CCR proiectele adoptate de Legislativ. Iată însă că liberalii s-au răzgândit și așteaptă să treacă votul de duminică înainte de a-și duce la îndeplinire promisiunea.

48
Tagurile:
Orban
Tematic
Viktor Orban: Liberalismul distruge principiile naționale și creștine
Ingrid Mocanu, lecție pentru Guvernul Orban – fără replică!
Luptător clujean, către Orban: Sunteți o slugă, un trădător!

Загрузка...
Secția terapie intensivă a unui spital din București

Infecții neraportate la Spitalul Elias. Explicația, șocantă

0
(reînnoit 18:48 23.09.2020)
Situație cel puțin interesantă la Spitalul Elias din capitală, acolo unde au apărut mai multe cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Reprezentanții spitalului spun că nu sunt informații de interes public.

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Spitalul Elias din București este în centrul atenției, după ce în secția de Obstetrică Ginecologie au apărut două cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Este cazul a doi medici rezidenți care s-au infectat din surse separate și care au făcut testele la laboratoare din afara spitalului.

Ancheta epidemiologică și testele efectuate ulterior au scos la iveală faptul că mai există un caz de infectare cu COVID-19.

Autoritățile ar putea decide, la finalul anchetei, măsuri de izolare și carantină.

Activitatea secției Obstetrică-Ginecologie se desfășoară normal la această oră.

În ceea ce privește cazurilor pacienților testați ca urmare a definițiilor de caz sau a indicațiilor de screening, reprezentanții Spitalului Elias spun că acestea nu sunt informații de interes public, ele fiind cuprinse în informările profesionale dintre unitățile sanitare și autoritățile de sănătate publică, precizează digi24.ro.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, spune că a solicitat o anchetă în cazul Spitalului Elias. Demnitarul a explicat că în intervalul 16-22 septembrie au fost trei cazuri confirmate pozitiv la rezidenți de la o secție de ginecologie și că au fost investigați.

”Astăzi am solicitat, ei neanunţând DSP-ul, să înceapă acea anchetă. Sunt în curs de desfăşurare anchetele, sunt şi şapte contacţi care sunt negativi la testare şi sunt în carantină”, a punctat Tătaru.
0
Tagurile:
infectat, Spital
Tematic
23 septembrie - Un nou record de cazuri COVID-19 în România
Germania: măsuri speciale împotriva COVID-19 şi a gripei
Remdesivir anti-COVID: când se va produce în România

Загрузка...