Gabriela Firea

Acțiune serioasă pentru demiterea Gabrielei Firea - semnături în stradă

268
(reînnoit 14:21 23.05.2017)
Este o acțiune organizată, cu cort instalat în stradă, cu voluntari care primesc documente întocmite după toate cerințele legii

BUCUREȘTI, 23 mai — Sputnik. Totul a pornit de la un site și o pagină de Facebook. Este inițiativa asociației "România fără ei", o idee pusă în practică de fizicianul George Epurescu, un protestatar extrem de activ, remarcat mai ales la manifestațiile contra exploatărilor de la Roșia Montană.

Acum, asociația "România fără ei" propune demiterea primarului Bucureștilor, Gabriela Firea, dar și a primarilor de sector. Motivele sunt expuse pe larg pe site-ul Asociației și pe cel dedicat acțiunii de la București, întitulat, "București fără ei" — și acoperă o mare parte din domeniile de activitate ale Primăriei Capitalei.

La capitolul "Motive pentru referendum demitere" sunt expuse de la "Promisiuni încălcate de Primarul general Gabriela Firea și de primarii de sector" și "Nesocotirea intereselor generale ale colectivității" la chestiuni ca "Privatizarea Primăriei Generale", traficul din București, "insolvența RADET", "numiri controversate în funcții importante", "cheltuieli megalomane, "Banii pentru spitale", promisiunea transportului in comun gratuit, starea mijloacelor de transport în comun, dezinsecția, "evenimente sportive cenzurate" dar și alocarea de bani pentru biserici, alt "motiv pentru demitere", dar și funcționarea lentă a Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic", plus multe alte "motive" — dintre care multe cu siguranță își vor găsi susținători.

Cei de la asociația "România fără ei" au început cu adunarea semnăturilor on line — acțiune care s-a bucurat de un oarecare succes, dar care, așa cum scriam la vremea respectivă, era departe de prevederea legală de strângere unui număr de 465.000 de semnături olografe, cu data personale — așa cum se specifică în lege.

Acum au anunțat că au depus la Primăria Capitalei o notificare prin care anunță instalarea unui cort în vederea strângerii de semnături pentru organizării referendumurilor de demitere a primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, a primarilor de sector și a Consiliului general al Municipiului București. În notificarea trimisă Primăriei Generale se arată că:

"Strângerea semnăturilor este preconizată să înceapă miercuri, 7 iunie 2017. Durata strângerii semnăturilor va fi de cinci luni. Amplasarea cortului se va face la Piața Unirii. Nu solicităm sprijin din partea autorităților pentru amplasarea cortului. La cort vor exista reprezentanți împuterniciți ai Asociației. În cort și lângă vor fi amplasate și materiale informative"

Acțiunea asociației se bazează pe voluntariat, iar pe site au pus la dispoziție toate actele necesare pentru a fi completate, pentru fiecare sector în parte și pentru Capitală. Întrebarea este ce ar dori Asociația să facă mai departe, după o eventuală demitere a edililor?

"Odată reluate alegerile pentru primării, vom susține nu nume sau partide, ci oameni cu proiecte. Vrem să creăm o platformă de dezbateri, astfel încât toți cei care au dorința și competența să-și poată expune soluțiile la problemele Bucureștiului. Și suntem siguri că se vor găsi, printre milioanele de bucureșteni, câțiva cetățeni capabili să fie primari în București", se scrie la capitolul "O dăm jos pe Firea, dar pe cine punem în loc?".

268
Tagurile:
Stradă, semnături, Gabriela Firea
Tematic
Doctorul Gabrielei Firea - acuzat că a provocat blocarea transplanturilor
SURSE: Firea și Rovana Plumb se bat pentru postul de premier PSD!
Gabriela Firea, acuzată de complicitate la un furt de proporții
Gabriela Firea despre desenul pe asfalt și implicarea PNL
Maia Sandu și Klaus Iohannis

Moldova, lecție de diplomație României! Rușine, epigoni ai lui Titulescu și Ștefan Andrei!

602
Chișinăul arată că știe mai multă diplomație decât Bucureștiul – respectă și întărește relația cu cel mai investitor din lume, nu își bate joc de una dintre cele mai mari și sincere prietenii față de România din istorie

BUCUREȘTI, 16 apr – Sputnik. Recent, s-a petrecut un fapt trecut sub tăcere de mass media, dar care spune multe despre cum vede diplomația de la Chișinău relația cu cel mai puternic investitor al lumii, China.

Jurnalistul Dan Tomozei Dimian, jurnalistul român care lucrează în Beijing la Radio China Internațional, a transmis că ambasadorul Republicii Moldova în R.P. Chineză, E.S. Dumitru Braghiș, a prezentat, miercuri, Scrisoarea de acreditare președintelui Xi Jinping, în cadrul unei ceremonii la care au participat 29 de diplomați veniți la post în ultima perioadă.

Tomozei relatează că, în cadrul ceremoniei organizate la Marea Sală a Poporului din Beijing, președintele Xi Jinping ”a transmis cele mai calde urări de bine conducătorilor țărilor reprezentate de ambasadori, subliniind că în anul în care este marcat centenarul de la fondarea Partidului Comunist din China, autoritățile de la Beijing vor continua să pună în aplicare, cu fermitate, noua filozofie de dezvoltare și vor crea o nouă paradigmă de dezvoltare, astfel încât de dezvoltarea Chinei să beneficieze cât mai mult toate țările”.

Toate țările care… înțeleg să respecte și să mențină relația cu China! Ceea ce NU este cazul României, dar este cazul Moldovei!

Cine este ambasadorul Dumitru Braghiș? Cartea sa de vizită spune totul, despre cum înțelege să respecte Chișinăul relația cu Beijingul. Născut în 1957, Dumitru Braghiș este o personalitate cu mare experiență politică și diplomatică – specializat în relațiile cu Estul.

Braghiș a deținut funcția de prim-ministru al Republicii Moldova (1999–2001) și a fost Ambasador în Federația Rusă (Noiembrie 2015 – Martie 2017).

Daniel Tomozei Dimian evidențiază însă și un alt aspect important – un atu al ambasadorului Moldovei: ”De la momentul sosirii la post, Ambasadorul Dumitru Braghiș desfășoară o impresionantă activitate de cunoaștere și promovare a relațiilor bilaterale China – Republica Moldova, având deja marcate câteva zeci de acțiuni, vizite și semnări de acorduri bilaterale”.

Deci, DA, așa se reprezintă o țară în capitala unei superputeri - trimițând personalități importante, bine pregătite și cu merite recunoscute bilateral.

Pe când… România?

Relația României cu China este marcată de sabotarea firmelor chineze de stat, de atacuri virulente venite de la demnitari ai partidelor din Coaliția de guvernământ (cazul Pavel Popescu este fie patologic, fie demn de a fi cercetate de Servicii!), de susținere de către președinte și ministrul de Externe a politicilor anti-chineze americane.

În plus (de fapt, în mare minus!), România a menținut în funcție un ambasador, Vasilică Constantinescu, care s-a remarcat prin… accidente auto!

”Avem ambasador care se urcă beat la volan, face accident, distruge o mașină diplomatică și un autobuz, fuge de la locul accidentului, fiind băut, se ascunde în rezidența diplomatică”, îi relata Dan Tomozei lui Ion Cristoiu, anul trecut.

Reacția MAE român, întârziată, a fost că ”situația semnalată face deja obiectul unor cercetări în curs, aspectele în cauză fiind tratate cu maximă seriozitate”.

Sigur că da, cu aceeași seriozitate… de 1 an fără rezultate și măsuri concrete!

Dan Tomozei descrie relația româno-chineză ca fiind ”fracturată”, marcată de ”erorile de calcul pe care le observ în deciziile politice de la București”, dar și de ”gravele derapaje diplomatice ale României în China”.

De altfel, între pagina de socializare a lui Daniel Tomozei și cea a Ambasadei României la Beijing, ai dori ca ziaristul să fie reprezentantul țării noastre în China! Găsești relatări despre activități culturale, încurajarea colaborării bilaterale, demersuri constante pentru menținerea unei dintre cele mai mari și sincere prietenii față de România din istorie!

De aceea spun – mica Moldovă dă o jenantă lecție de diplomație României lui Titulescu, Ștefan Andrei sau Adrian Năstase!

 

602
Tematic
Cîțu trimite în Moldova vaccinurile refuzate de români
Expert: Este oare posibilă producerea vaccinului ”Sputnik V” în Moldova
Împușcături la granița României cu Republica Moldova

Загрузка...
Dan Barna

Dan Barna a fost cumințit de Iohannis, se conformează solicitării lui Cîțu

166
Dan Barna s-a întâlnit cu președintele Iohannis și rezultatele se văd clar – liderul USR a fost „cumințit”, nu reacționează la provocări și se conformează după solicitările premierului… căruia îi retrăsese sprijinul politic!

BUCUREȘTI, 16 apr – Sputnik. Două întâlniri au avut loc între Klaus Iohannis și Dan Barna – aseară și în cursul zilei de azi. Informația a fost dată ”pe surse” de către mass media și nu a fost infirmată de părți.

Justiție, ciocan
© Inquam Photos / Octav Ganea

Iohannis și Barna s-a fi întâlnit la Snagov aseară și la Sibiu, astăzi. Confirmarea pare a veni la pachet cu rezultatul – cumințirea lui Dan Barna.

Concret, dacă ieri și alaltăieri USR cerea schimbarea lui Florin Cîțu, astăzi premierul a lansat provocări grave la adresa USR, referindu-se la ei ca ”Opoziție” – și asociindu-i cu Marcel Ciolacu. Mai mult, l-a luat direct la întrebări pe Barna, cerându-i să prezinte urgent un răspuns – să spună dacă știa de datele menționate de Voiculescu.

Cu toate astea, Barna nu a reacționat cu aceeași măsură, ci s-a conformat solicitării premierului.

Barna spune că a fost informat ”ieri, 15 aprilie, de echipa de la Ministerul Sănătății că verifică posibile inadvertențe în modul de raportare a persoanelor decedate de COVID-19 în cele două baze de date folosite de autorități”.

Deci, ieri, 15 aprilie, când Voiculescu NU mai era ministru! Practic, Barna îl denunță pe Voiculescu că nu i-a adus la cunoștință acele date!

Mai mult, Barna a solicitat imediat secretarului de stat ”să facă o notă de informare premierului Florin Cîțu, cu stadiul situației, pentru a putea decide măsurile pe care le va considera necesare în calitate de ministru interimar al Sănătății”.

”Ulterior, în cadrul ședinței de Guvern de ieri i-am transmis premierului ca am fost informat că este o situație în analiză la Ministerul Sănătății legată de metodologia privind înregistrarea deceselor de COVID-19 și că am cerut să-i fie trimisă și că a primit o notă pe acest subiect”, spune Barna.

Cu alte cuvinte, o atitudine de subaltern model, nicidecum o reacție de revoltă la provocările premierului!

Altfel spus, intervenția președintelui l-a cumințit pe Dan Barna – care se supune fără comentarii premierului.

166
Tagurile:
Klaus Iohannis, Dan Barna
Tematic
Dan Barna ARUNCĂ în aer Coaliția – retrage susținerea lui Cîțu
ACUM: Cîțu declanșează Jihadul în Guvern: PROVOCARE directă pentru Barna și USR
Barna, pe urmele lui Dragnea? Lege care l-ar scăpa de penal

Загрузка...
Dan Puric

Dan Puric, fulminant: România e condusă de aleșii străinătății, au vândut sufletul ţării!

129
Un nou interviu al lui Dan Puric face furori: ”Ăştia aruncă pe fereastră tot! Se scufundă corabia şi ei aruncă bătrâni, tineri, mame, copii, idealuri, tradiţii! Biserica! Numai ei să rămână... Aşa suntem? Un popor de cretini care nu putem produce nimic?”

BUCUREȘTI, 17 apr – Sputnik. Marele artist Dan Puric, un adevărat simbol al rezistenței naționale prin spirit, a fost invitat la emisiunea Oanei Zamfir, ”Exces de putere”.

În ciuda vremurilor pe care le trăim, de subordonare generală față de comenzi și interese străine, Dan Puric a avut același curaj în trezi românii la realitate: ”România nu mai este de mult condusă din interior - aceşti oameni sunt aleşi din străinătate!”.

Iată câteva dintre ideile expuse de Dan Puric: ”Gândiţi-vă că România nu mai este condusă din interior de mult”.

”Aceşti oameni sunt aleşi din străinătate”, spune Puric, definindu-i ca ”O mână de oameni anafectivi… cred că sunt măsurați -  'Îl atinge şi nu-l doare.' A, dacă îl atinge personal, da. Dar pe el nu-l doare ţara”.

Dan Puric dă exemplul unor oameni politici din alte vremuri, care s-au sacrificat în momentul în care au demonstrat conștiință – uneori sacrificându-se pentru binele național.

”Între cele două războaie mondiale sau pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza am avut, şi noi, oameni responsabili la conducere, am avut mari oameni politici care şi-au dat demisia, care au avut probleme de conştiinţă”, spune Puric, dând exemplul premierului din 1918, Alexandru Marghiloman  - ”care s-a dus să semneze tratatul de pace de la Buftea (cu Imperiul German și Puterile Centrale), şi toţi l-au făcut trădător”.

Puric atrage însă atenție – ”El s-a expus, s-a jertfit pentru România… Pe urmă şi-au dat seama”.

”I-aţi văzut pe ăştia că se jertfesc?”, întreabă Puric, atrăgând atenția că actualii guvernanți nu doar nu vând doar bogăţiile ţării – ”ăştia au vândut sufletul acestei ţări”.

De fapt, spune Puric, ”în criză vezi, cu adevărat, personalitatea unui om”.

”Ăştia aruncă pe fereastră tot! Se scufundă corabia şi ei aruncă bătrâni, tineri, mame, copii, idealuri, tradiţii! Biserica! Numai ei să rămână...”, spune Puric, sintetizând – ”Ăştia nu-s cu 'A fi sau a nu fi! Ăştia-s cu 'să moară mama, mă îmbogăţesc sau nu!'”

Făcând o paralelă cu teatrul, Dan Puric a făcut referire la formula uzitată în mass media – ”actori politici”.

”Zicea Bibanu' (Dem Rădulescu) ”Dragă Puric, dacă n-ai Hamlet, nu pui Hamlet!” N-ai Laurence Olivier, nu poţi să joci cu paznicul de la poartă. La noi, nu mai este Vraca, este luat unul de pe stradă, de cea mai joasă calitate, şi ăla nu ştie să decline existențial 'A fi sau a nu fi'. Ăla zice: 'Să moară mama! A avea sau a nu avea! Mă îmbogăţesc sau nu.'”.

În acest context, el vede definitorie atitudinea lui Iohannis: ”Cum poţi să te duci la ski după dezastrul din spital?”

”Este în altă zonă ontologică. Au alte reflexe, nu-i vedeţi? După dezastrul din spital, să rămână după o femeie carbonizată o cruciuliţă… şi tu să de duci la ski?!”, exclamă Puric, reacționând emoționat: ”Eu n-aş fi putut în viaţa mea. E o stare de doliu. În creştinism suferinţa este o stare eclezială, o împărţim...”.

Aici este poate esența discursului lui Dan Puric: creștinismul prin care împărțim totul, chiar și suferința - pentru a trece peste greutăți, prin crize!

”Beria, ministrul de interne al lui Stalin, a spus: 'Vreţi să conduceţi un popor? Opriţi orice iniţiativă particulară! Orice judecată proprie! Opriţi sentimentul religios, pentru că nu vor mai avea frică de tine!'...”, amintește Puric, subliniind actualitatea acestei noi încercări: ”De ce se stopează orice iniţiativă românească, mai ales acum? Chiar aşa suntem? Un popor de cretini care nu putem produce nimic?”.

Merită urmărită înregistrarea excepționalei emisiuni realizată de apreciata jurnalistă Oana Zamfir pe Antena 3!

129
Tagurile:
Dan Puric
Tematic
Dan Puric: ”Ne-am dus ca niște slugi în NATO și UE, tot ce e românesc trebuie să dispară!”
Dan Puric: pandemia e ”monitorizată și manipulată politic”
Dan Puric, fulminant: ”Este un atac decisiv asupra poporului român! România… moare!”

Загрузка...