Mihai Chirica

Primarul Iașiului, amenințat cu excluderea din PSD... de ziua Unirii!

106
(reînnoit 12:31 25.01.2017)
Situație conflictuală în PSD, de la avertismente și ironii, la amenințări și excluderi, opoziție față de demonstrații de forță în stradă.

BUCUREȘTI, 24 ian — Sputnik. Într-o intervenție mult mediatizată, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat că va propune excluderea din partid a primarului Iașiului și președinte interimar al organizației județene PSD. Ștefănescu și alți lideri PSD îi reproșează astfel lui Chirică, comentariile sale publice privind manifestațiile din București și prezența președintelui.

"Am fost întrebat dacă mi s-a părut oportună sau nu prezența președintelui (Iohannis) în rândul manifestanților și am spus că NU", a precizat Mihai Chirică pentru B1 TV. "Am spus că nu este o lovitură de stat pentru că atunci trebuie să apară forța care să aducă o altă orânduire, în momentul de faţă e un val de emoţie". În privința ordonanțelor, Chirică a declarat că nu reprezintă un atac la statul de drept, "este doar o problemă foarte sensibilă şi care stimulează şi imaginaţia unor politicieni şi o oarece revoltă din partea societăţii civile, care nu se simte consultată".

Unii lideri au propus o manifestație, un contra-miting, pentru susținerea guvernului. Liderul PSD Iași nu este de acord: „PSD cu siguranţă nu va organiza contramanifestaţii, ăsta-i un lucru cert, motiv pentru care nici nu cred că se va pune vreodată în discuţie acest lucru. Sigur, la nivelul conducerii centrale se va lua o decizie în acest sens, probabil în zilele următoare".

Reacții dure față de declarațiile lui Chirică au venit de Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, care a propus excluderea lui Mihai Chirică. "Sunt unul dintre cei care vor propune excluderea din partid a lui Mihai Chirica şi acesta este un mesaj pe care îl transmitem eventualilor «chirici»", a avertizat Ștefănescu.

"Din păcate, pe lângă adversarii din Sistem, care ne lovesc cu maximă obrăznicie există şi una, două voci în interiorul PSD care nu ne reprezintă şi care exprimă puncte de vedere ale adversarilor poporului român. Cu această ocazie, ţin să îl anunţ pe domnul Mihai Chirica, preşedintele PSD Iaşi şi primarul acestui municipiu, că este o două oară când critică public poziţiile şi deciziile domnului preşedinte Liviu Dragnea, ceea ce îl aşează în grupul celor din afara partidului şi în afara valulului popular din 11 decembrie", a declarat Codrin Ştefănescu pentru stiripesurse.ro.

În replică, Mihai Chirică apreciază că "au fost reacții nejustificate ale colegului meu Codrin Ștefănescu pe care nu pot să le accept pur și simplu" Sunt convingerile lui personale, consideră primarul Iașiului, "dar care nu fac o relație conflictuală între mine și domnul Dragnea sau restul conducerii de partid, cu domnul Dragnea am o relație principială de respect și reușim să comunicăm". Apoi, Chirică l-a ironizat pe vocalul secretar general adjunct al PSD.

"Încerc să evit orice situație conflictuală. Nu am timp să îmi consum viața cu așa ceva. Probabil că domnul Codrin Ștefănescu se plictisea și trebuia să-și găsească o modalitate să-și consume timpul", a comentat Mihai Chirică.

106
Tagurile:
relație conflictuală, manifestație, B1 TV, PSD, Codrin Ștefănescu, Mihai Chirica, Liviu Dragnea, Iași, București, România
Tematic
Dragnea: vom declanşa referendumul pe tema familiei în această primăvară
Nelu Tătaru și Ludovic Orban

Prelungirea stării de alertă în România - anunțul lui Ludovic Orban

147
Premierul României a declarat, la ieșirea de la ședința Partidului Național Liberal, că starea de alertă s-ar putea prelungi. Aflați ce condiții trebuie îndeplinite.

BUCUREȘTI, 10 aug – Sputnik. Ludovic Orban, premierul României, a discutat despre unul din subiectele importante ale momentului, în contextul pandemiei de coronavirus. Acesta a declarat că, în situația în care se va menține la un nivel ridicat numărul cazurilor de coronavirus, este foarte posibil ca starea de alertă să se prelungească. 

”Vom lua o decizie pe acest subiect. Vom ține cont de contextul epidemiologic. Pe baza datelor pe care le avem astăzi, dacă nu apar ameliorări, reduceri semnificative de cazuri, cel mai probabil, vom prelungi starea de alertă!” a spus Orban.

Declarația sa vine după ce, în urmă cu câteva zile, precizase că, după cum arată acum datele, se pare că a fost oprită creșterea numărului de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus.

Cel mai mare pericol ar fi fost, potrivit premierului, ca România să înregistreze o tendință de progresie geometrică.

De asemenea, Orban a precizat că, în perioada de vid legislativ, a fost imposibil să se ia măsuri de carantinare sau izolare.

Acesta a subliniat că timp de trei săptămâni nu a existat nici o pârghie legală pentru a se lua măsuri față de persoanele pozitive și față de persoanele cu care pozitivii au intrat în contact.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

147
Tagurile:
coronavirus, România, Stare de alertă, Ludovic Orban
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Aleksandr Lukașenko

Lukașenko învinge în alegerile prezidențiale din Belarus - rezultate preliminare de la CEC

163
(reînnoit 09:30 10.08.2020)
Președintele belarus Alexandr Lukashenko a obținut victoria în alegerile prezidențiale, conform rezultatelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală a țării. Competiția electorală a fost marcată de proteste anti-guvernamentale.

CHIȘINĂU, 10 aug - Sputnik. Alexandr Lukașenko a câștigat alegerile prezidențiale din Belarus cu 80% din voturi, în timp ce principalul candidat al opoziției, Svetlana Tikhanouskaya, a obținut circa 10 la sută din voturi.

"Lukașenko Alexandr Grigorievici, 4 milioane 652 de mii de persoane sau 80,23% au votat pentru el", a anunțat șefa CEC din Belarus, Lidia Ermoșina.

La votare au participat 5 milioane 790 de mii de persoane, prezența la vot a fost de 84,23%.

Competiția electorală a fost marcată de proteste anti-guvernamentale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

163
Tagurile:
Belarus, Alegeri prezidenţiale

Загрузка...
Explozie

O explozie în Baltimore, SUA, a distrus mai multe locuințe și a făcut cel puțin o victimă

0
(reînnoit 18:56 10.08.2020)
O explozie puternică a avut loc astăzi în Baltimore, SUA, provocând distrugerea mai multor case și cel puțin un deces.

BRUXELLES, 10 aug - Sputnik. În explozia din Baltimore trei persoane au fost rănite grav, iar alte cinci au fost prinse sub dărâmături. Există deja cel puțin un deces provocat de deflagrație, iar fotografiile de la faţa locului care au ajuns în spaţiul public arată distrugerile în urma exploziei şi pe pompierii care caută victime printre moloz.

Echipele de intervenţie continuă să caute oameni, a anunțat departamentul de pompieri din Baltimore pe Twitter, adăugând că trei persoane au fost găsite în stare critică.

"Mai multe case au explodat. Cel puţin 5 persoane blocate, printre care şi copii. O alertă de prăbuşire şi de gradul doi a fost emisă", a afirmat departamentul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Explozie
Tematic
Explozie masivă în Beirut: clădiri distruse, zeci de oameni răniți - Video
Carnagiu la Teheran - explozie puternică și incendiu! Mulți morți, majoritatea femei
Ce a cauzat cumplita explozie din Beirut – explicație uluitoare!

Загрузка...