Exerciții militare în regiunea Reazan

Washingtonul amenință Moscova cu atacuri din partea extremiștilor

159
(reînnoit 14:53 29.09.2016)
Departamentul de Stat al SUA a avertizat Rusia că orașele sale ar putea deveni ținte ale atacurilor extremiștilor.

BUCUREȘTI, 29 sept — Sputnik. Reprezentantul oficial al Departamentului de Stat al SUA John Kirby a încercat să sperie autoritățile de la Moscova cu avertismentul că orașele din Rusia ar putea fi atacate de extremiști, dar și cu pierderi militare importante în Siria.

„Urmările sunt acelea că în Siria continuă războiul civil, extremiștii, grupările extremiste profită de vid (vidul de putere, n. red.) care există în Siria, pentru a-și extinde operațiunile, care vor include — indubitabil — lovituri asupra intereselor rusești, posibil chiar și asupra orașelor din Rusia. Și Rusia va continua să trimită acasă militari în saci pentru cadavre, va continua să piardă resurse, probabil iarăși chiar și avioane", a declarat Kirby la o întrebare privind continuarea violențelor în Siria, citat de RIA Novosti.

Potrivit autorităților de la Washington „violențele din Siria" reprezintă acțiunile armatei siriene, care este susținută de Rusia în lupta contra terorismului. Departamentul de Stat al SUA acuză cu regularitate Damascul și Moscova că ar comite atacuri asupra unor obiecte civile și asupra opoziției moderate, fără a prezenta însă vre-o dovadă.

Moscova a calificat de nenumărate ori aceste pretenții drept lipsite de temei, arătând că toate atacurile vizează exclusiv teroriștii. Acestea sunt efectuate doar după verificarea minuțioasă a țintelor și în baza informațiilor veridice colectate de trupele speciale. Totodată acuzațiile în adresa forțelor militare aeriene ale Rusiei niciodată nu au fost confirmate.

159
Tagurile:
Orașe din Rusia, John Kerry, Atacuri, Teroriști, Siria, Război, Amenințare, Departamentul de Stat, John Kerry, Rusia, SUA, Siria
Tematic
SUA se simt amenințate de atacuri nucleare din partea Rusiei și Coreei de Nord

Загрузка...