Andra

Andra face furori cu ”Camarero”. ”Mă face vreau dansez fără oprire”

316
Îndrăgita cântăreață lansează hit după hit, spre bucuria fanilor săi, iar ultima piesă nu se abate de la regula succesului – câte vizualizări are deja pe YouTube.

BUCUREȘTI, 19 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Noua piesă a Andrei, difuzată deja de toate posturile de radio din România, ”Camarero”, se află în preferințele publicului. Dovadă în acest sens stă numărul mare de vizualizări pe YouTube. Este vorba despre un milion și jumătate de vizualizări în numai două zile.

”Camarero” este deja nr. 1 Trending pe YouTube. Mă bucur că vă place, e o piesă care mă face să vreau să dansez fără oprire”, a scris Andra pe pagina sa de Facebook. 

Reacțiile fanilor nu s-au lăsat așteptate, mulți lăudându-i prestația artistică.

”Cel mai bun artist al României, Andra, cel mai modest om merită locul 1 pe deplin din orice punct de vedere. Fiecare piesă a Andrei – ne-am obișnuit deja – e hit instant!”, a scris un admirator.

O admiratoare, care trăiește în Italia, a precizat că în Peninsulă piesa artistei este deja pe locul 44, iar în Germania, potrivit unui internaut, se află pe locul 31.

Desigur, au fost și români care nu au agreat noua piesă. E drept, aceștia sunt în minoritate, totuși comentariile lor nu trebuie trecute cu vederea. Ei i-au sugerat artistei să cânte în limba română pentru că, spun ei, Andra are talent.

316
Tagurile:
Andra

Загрузка...