Conflict în familie

Un milionar a aflat 20 de ani a crescut trei copii străini

341
(reînnoit 19:55 07.01.2019)
Un milionar și-a acționat în judecată fosta soție după ce a aflat că a crescut timp de 21 de ani trei copii străini.

BUCUREȘTI, 7 ian – Sputnik. Milionarul britanic, proprietaru companiei MoneySupermarket, Richard Mason, a aflat că timp de 21 de ani a crescut trei copii străini, scrie tabloidul The Sun.

Antreprenorul are trei copii de la prima căsătorie, însă nu putea avea copii cu noua sa soție. În urma unor examene medicale, s-a constatat că Mason este infertile din născare.

Acesta a acționat în judecată fosta soție, cerând o despăgubire de 250 mii de lire sterline. Fosta soție până în prezent refuză să recunoască cine este adevăratul tată al copiilor.

Din cauza procesului, doi dintre fii refuză să mai comunice cu milionarul, însă al treilea i s-a adresat cu o scrisoare de mulțumire, în care a promis că adevărul ieșit la iveală nu va afecta relațiile lor.

“Întotdeauna voi fi cu tine. Vei rămâne mereu tatăl meu”, a scris acesta.

Richard Mason este unul din fondatorii site-ului MoneySupermarket.com, specializat pe compararea prețurilor din supermarketuri. Averea omului de afaceri se ridică la o valoare de 10 milioane de lire sterline.

341
Tagurile:
Milionar, Copii
Tematic
Iată femeia pentru care s-ar fi sinucis milionarul Turcu
(VIDEO) Xenia Deli: De la soție de milionar, la șters gherete în stradă
Tragedie în familie de milionari: Fiu și-a omorât mama și sora din cauza banilor
Cum se pregătesc milionarii americani de un război nuclear contra Rusiei
Fiica unui milionar a decedat, zburând din Londra la Nisa, după ce a mâncat un sandwich

Загрузка...