Exoplaneta HAT-P-7b

A fost descoperită planeta pe care plouă cu rubine și safiruri

78
(reînnoit 10:35 14.12.2016)
Savanții britanici au descoperit o planetă în care pot fi observate ploi cu rubine și safiruri.

CHIȘINĂU, 14 dec — Sputnik. În univers există o planetă în care în perioada de noapte cad adevărate ploi de rubin și safir, se spune într-un articol publicat în revista Nature Astronomy, în care savanții descrie exoplaneta HAT-P-7, potrivit RIA Novosti.

"Am reușit să observăm cum lumina este reflectată de atmosfera HAT-P-7b și cum reușește să se schimbe. În partea întunecată a planetei se formează nori care sunt purtați de vânturi puternice spre partea luminoasă, în care se dispersează. Viteza vântului se schimbă foarte des, iată de ce norii se formează apoi dispar. E primul exemplu a existenței schimbărilor meteorologice pe un gigant gazos în afara sistemului solar", a declarat David Armstrong din Univeristatea Warwick (Marea Britania).

Autorii articolului presupun că norii sunt compuși din corindon — un mineral care stă la baza rubinului, safirului și altor pietre prețioase. Respectiv, în partea întunecată a planetei, unde acestea se află în stare lichidă, atmosfera HAT-P-7b  este impregnată de picături de rubin și safir.

Astfel de nori se formează între partea întunecată și luminoasă a planetei, unde temperaturile sunt suficient de scăzute pentru condensarea pietrelor prețioase din aburii de corindon.

 

78
Tagurile:
rubin, safir, exoplaneta, HAT-P-7b

Загрузка...