Vama Sculeni

Noi restricții în Moldova - traversarea frontierei de stat

1456
(reînnoit 09:39 30.04.2021)
După ce a fost anulată decizia privind instituirea stării de urgență în Republica Moldova, și-a reluat activitatea CNESP, care a adoptat o nouă hotărâre privind restricții COVID, inclusiv ce țin de trecerea frontierei de stat.

Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a reintrodus noi restricții pe teritoriul Republicii Moldova, având în vedere că cele adoptate de Comisia pentru Situații Excepționale nu mai sunt valabile după anularea stării de urgență. Astfel, va fi instituită stare de urgență în sănătate publică în regiunile unde se atestă un număr mare de infectări cu COVID-19.

Astfel, au fost menținute măsurile epidemiologice instituite și aplicate pe perioada pandemiei.

Rămâne obligatorie purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice, respectarea igienei mâinilor și păstrarea distanței fizice de cel puțin un metru între persoane.

De asemenea, rămân în vigoare toate măsurile de trecere a frontierei de stat. Astfel, totuși va trebui prezentat, la intrarea în țară, testul PCR negativ la Covid-19 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării. În caz contrar, cetățenii vor trebui să stea două săptămâni în autoizolare.

Învățământul se va desfășura în baza scenariilor stabilite anterior de Ministerul Educației. „Dar în localitățile în care se atestă gradul de alertă Cod Roșu opțiunea de bază va fi instruirea la distanță, cu excepția instituțiilor de educație timpurie”, menționează Guvernul într-un comunicat de presă. 

Mai jos găsiți prevederile ce țin de traversarea frontierei de stat.

Traversarea frontierei Republicii Moldova

4. Se stabilesc următoarele măsuri de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova:

4.1. Se instituie obligativitatea prezentării la trecerea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova a rezultatului negativ al testului PCR COVID19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză, franceză, germană, italiană sau rusă.

4.2. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova și nu dețin rezultatul negativ al testului PCR COVID-19 prevăzut la punctul 4.1 vor completa, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile, în locurile determinate. În cazul minorilor până la 14 ani, fişa epidemiologică şi declaraţia pe propria răspundere sunt completate şi semnate de reprezentantul legal sau însoţitor.

Excepții

4.3. Excepţie de la prevederile subpunctelor 4.1 și 4.2 se stabileşte pentru următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă:

  • 4.3.1. copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 5 ani;
  • 4.3.2. conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren;
  • 4.3.3. persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
  • 4.3.4. elevii/studenţii care urmează să susţină examene, care merg la studii în unităţi/instituţii de învăţământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/organizarea/desfaşurarea studiilor/participarea la concursuri sau olimpiade internaționale, cu prezentarea documentelor confirmative. Excepţia se aplică şi pentru reprezentantul legal sau
    însoţitorul desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal;
  • 4.3.5. persoanele care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document confirmativ, care include invitaţia şi/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova;
  • 4.3.6. persoanele care călătoresc în străinătate în interes profesional şi la revenire în ţară prezintă confirmarea delegării în străinătate emisă în numele persoanei juridice rezidente a Republicii Moldova, în baza invitației sau contractului încheiat cu agentul economic din străinătate, sau ordin de delegare emis de instituţiile publice ale Republicii Moldova;
  • 4.3.7. lucrătorii transfontalieri care intră în Republica Moldova din România său Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai agenţilor economici din ţările menţionate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenţii economici respectivi;
  • 4.3.8. posesorii paşapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora, precum şi titularii documentelor de călătorie tip LaissezPasser eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare, şi organizaţiilor/misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova, şi/sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
  • 4.3.9. sportivii care se deplasează în scopul participării la competiții sportive internaționale și cantonamente, precum și membrii delegațiilor sportive sau însoțitorii acestora (părinții sau reprezentații legali ai copiilor minori);
  • 4.3.10. persoanele în tranzit, itinerarul tranzitării fiind stabilit de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;
  • 4.3.11. persoanele care sunt citate de instanțele de judecată/organele de drept din Republica Moldova, precum şi reprezentanţii lor legali, fapt dovedit prin documente confirmative în acest sens;
  • 4.3.12. persoanele care deţin un act confirmativ de administrare a vaccinului anti-COVID-19, prezentat în una din limbile română, engleză, franceza, germană, italiană sau rusă.

4.4. Persoanele care se află în regim de autoizolare/carantină pot întrerupe acest regim după a 10-a zi dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ. 

Hotarire Cnesp Nr. 54 Din 29.04.2021 Red by DO on Scribd

 

1456
Tagurile:
COVID-19, Restricții, Moldova
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1773)
Maia Sandu și Angela Merkel

Maia Sandu s-a vaccinat… cu un mesaj politic

237
(reînnoit 17:00 07.05.2021)
Tânăra și frumoasa președintă a Republicii Moldova a făcut mai curând o declarație politică, decât o vaccinare. A transmis acest mesaj politic într-un context ambiguu, atât intern, cât și internațional.

Motto: ”Și sărutul e politic”

Emil Jurcă

Președinta Republicii Moldova s-a conformat azi gestului făcut de toți liderii statelor europene – de la Regina Elisabeta a Marii Britanii, la președintele Rusiei, Vladimir Putin, și al Turciei, Recep Tayyp Erdogan.

De fapt, președinta Moldovei este ultimul lider european sau printre ultimii care fac acest demers. Și, evident, vaccinarea celui mai important om din stat a fost transformat într-un eveniment mediatic.

Spre deosebire de Vladimir Putin, care a păstrat discreția asupra serului pe care l-a folosit – deși, este clar pentru toată lumea despre ce vaccin a fost vorba – Maia Sandu a spus că este vorba de serul celor de la AstraZeneca.

Alegerea pare ciudată, pentru că, în baza datelor statistice dar și a informațiilor din mass media, vaccinul anglo-suedez pare a fi cel mai riscant, inclusiv prin efectele secundare, unele fatale.

Maia Sandu nu ales nici vaccinul american ”vedetă” Pfizer, precum Iohannis sau Ursula von der Leyen, nici vaccinul rusesc de top, Sputnik V, nici vaccinul chinezesc Sinovac, precum președintele turc Erdogan sau premierul maghiar Orban Viktor.

De aceea, cred că tânăra și frumoasa președintă a Republicii Moldova a făcut mai curând o declarație politică, decât o vaccinare.

Ce a dorit să transmită Maia Sandu? În opinia mea, e un mesaj de neutralitate față de  SUA (NATO) și Rusia, dar și de apropiere de UE a Germaniei Angelei Merkel. Ar fi o decizie înțeleaptă, o a treia cale, mult mai recomandabilă și responsabilă decât aventurismul american sau francez, în contextul internațional ambiguu și tensionat. 

De asemenea, este o mână întinsă României – nu foarte meritată, de altfel. Asta pentru că România a ales să revândă Moldovei vaccinul AstraZeneca – nedorit de români, din cauza dezvăluirilor din mass media.

De altfel, România nu e la primul caz de trimitere în Moldova a unor ajutoare controversate – ba chiar pentru care s-a făcut și reclamație la DNA. Deocamdată, nu sunt vești de la anchetatori.

Revenind la mesajul președintei Maia Sandu, cred este de apreciat că ales serul considerat de mulți drept cel mai riscant pentru a da un semnal de poziționare echilibrată. Pot spune că azi, prin această opțiune, Maia Sandu s-a vaccinat… cu un mesaj politic împotriva tendințelor de a fi împinsă într-o parte sau alta.

Și, aș vrea să nu uităm un adevăr al zilelor noastre: ”Și sărutul e politic”, după cum scria regretatul mare jurnalist de politică externă Emil Jurcă – deci cu atât mai mult e valabilă parafraza de actualitate: ”Și vaccinul e politic” – ca și vaccinarea.

Editorial de Dragoș Dumitriu, jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

Opinia autorului ar putea să noi coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.

237
Tagurile:
Maia Sandu

Загрузка...
Maia Sandu

Maia Sandu s-a vaccinat LIVE împotriva COVID-19 - video

97
(reînnoit 10:04 07.05.2021)
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu s-a vaccinat astăzi LIVE împotriva noului tip de coronavirus.

CHIȘINĂU, 7 mai - Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și-a administrat prima doză de vaccin împotriva COVID-19. Șeful statului moldovean s-a vaccinat cu vaccinul AstraZeneca la Policlinica de Stat. 

„Am pierdut oameni dragi în această pandemie. Mulți și-au pierdut veniturile, salariile și chiar locurile de muncă. Majoritatea suferă din cauza că nu pot șă-și vadă oamenii dragi, nu se pot împreună cu prietenii, familia. Și pentru ca să punem capăt acestor nenorociri, să ounem capăt acestei pandemii, singura soluție este să ne vaccinăm”, a declarat Maia Sandu după ce a primit prima doză de vaccin.

Șeful statului a informat că în următoarele zile în Republica Moldova vor fi suficiente doze de vaccin pentru ca fiecare cetățean care vrea să se vaccineze împotriva COVID-19 să poată să o facă. Potrivit acesteia, astăzi va ajunge încă un lot de 100 de mii de doze de vaccin AstraZeneca donat de România. Maia Sandu a îndemnat oamenii să se informeze din surse credibile despre vaccinuri și procesul de vaccinare și să conștientizeze importanța imunizării împotriva virusului.

97
Tagurile:
Maia Sandu

Загрузка...
Vaccinul Johnson & Johnson

În SUA vor fi distruse 70 de milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson

0
(reînnoit 18:27 07.05.2021)
La întreprinderile din Baltimore au fost confundate ingridientele a două vaccinuri diferite împotriva COVID-19, fiind compromise milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson.

CHIȘINĂU, 7 mai – Sputnik. SUA ar putea retrage peste 70 de milioane de doze ale vaccinului companiei Johnson & Johnson din cauza riscului de poluare, informează RIA Novosti, cu referință la New York Times.

La o întreprindere din Baltimore, în timpul procesului de producție a vaccinului au fost greșite ingredientele pentru două vaccinuri împotriva COVID-19, iar în consecință au fost compromise peste 15 milioane de doze ale preparatului Johnson & Johnson.

Potrivit unei surse guvernamentale, Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente este îngrijorată în privința compromiterii altor loturi ale preparatului, care au fost produse odată cu dozele greșite. Acum autoritatea americană examinează chestiunea distrugerii a peste 70 de milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson, produse la această fabrică.

Potrivit publicației, numărul total al dozelor “suspecte” ale vaccinului Johnson & Johnson, ajunse în UE, Canada, Africa de Sud, constituie de la șase la nouă milioane.

Mai devreme, autoritățile de reglementare a medicamentelor din SUA, FDA și CDC au eliminat restricțiile pentru utilizarea preparatului împotriva COVID-19 Johnson & Johnson. Cele două instituții consideră că vaccinul trebuie să fie utilizat în continuare, fiind convinse că acesta este sigur și eficient.

0
Tagurile:
Johnson & Johnson, SUA, vaccin
Tematic
Valery Kuzmin, despre deosebirile dintre Sputnik V și alte vaccinuri – cifre concrete
Maia Sandu s-a vaccinat LIVE împotriva COVID-19 - video
Maia Sandu s-a vaccinat… cu un mesaj politic
Maratonul vaccinării: Guvernul nu mai știe cum să convingă românii

Загрузка...