Igor Dodon

Cum a comentat Dodon declanșarea anticipatelor de către Sandu

206
Președintele PSRM Igor Dodon a scris pe Facebook că formațiunea sa este pregătită să meargă la alegeri parlamentare anticipate și să facă față „provocării politice”.

CHIȘINĂU, 28 apr - Sputnik. Liderul PSRM a scris că anticipatele nu-i sperie pe socialiști. 

„Vreți alegeri, mergem la alegeri! Noi suntem pregătiți să facem față acestei provocări politice și să demonstrăm că electoratul socialiștilor este de încredere, este puternic din punct de vedere moral și înțelege foarte bine cine și ce reprezintă în politica internă și cea externă”, a menționat Igor Dodon.

Președintele PSRM a mai scris că alegerile parlamentare erau inevitabile, dar socialiștii au considerat că acestea trebuie amânate din cauza pandemiei.

„La toamnă, numărul de infectați ar fi fost deja în scădere. Însă dacă pentru Maia Sandu și coordonatorii săi din Occident nu contează riscurile la care sunt supuși cetățenii Moldovei, dacă Curții Constituționale aservite politic nu-i pasă de Constituție și ei toți împreună insistă asupra unei campanii electorale imediate, să-și asume toată responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă. (...) Ghidată de ambiții politice meschine și de o dorință avidă de a-și mări cu orice preț fracțiunea în viitorul parlament, președintele Maia Sandu a inițiat un experiment foarte periculos: începând cu ziua de astăzi, pentru prima dată în ultimele câteva decenii de istorie modernă, Moldova a rămas pe o perioadă nedeterminată fără un parlament și fără un guvern funcțional”, a scris Igor Dodon.

Președintele PSRM susține că prin decizia de azi a Curții Constituționale Guvernul a fost lipsit de competența de a lua decizii operativ cu privire la pandemie, criza economică și socială. 

„La indicația coordonatorilor din Occident, Maia Sandu și sateliții săi politici aruncă țara în campania electorală chiar în apogeul pandemiei, când numărul cetățenilor imunizați constituie abia circa 3%, pe un fondal de deficit bugetar enorm, care ar putea provoca, în condițiile unei instabilități politice, reținerea plăților curente, dificultăți la achitarea pensiilor și a salariilor, falimentul agenților economici, sărăcirea în continuare a populației”, a mai scris liderul socialiștilor.

El a mai atras atenția că în buget nu sunt prevăzuți bani pentru alegeri.

Amintim că astăzi Înalta Curte a stabilită că hotărârea Parlamentului prin care a fost instituită starea de urgență. La scurt timp președintele Maia Sandu a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului și a stabilit data alegerilor parlamentare anticipate - 11 iulie 2021. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

206
Tagurile:
Maia Sandu, Igor Dodon, Republica Moldova
Tematic
Curtea Constituțional din Moldova a anulat starea de urgență
Maia Sandu a semnat decretul de dizolvare a parlamentului
LGBT

"România arată Moldovei calea europeană" - susține LGBT de la Chișinău

178
În timp ce în România peste 20 de ambasade străine promovează LGBT, România face același lucru în Republica Moldova prin ambasada sa de la Chișinău.

BUCUREȘTI, 17 mai – Sputnik. Ambasada României la Chișinău și-a exprimat pentru prima oară susținerea pentru politicile LGBT din Republica Moldova, imitând gesturile inacceptabile ale ambasadelor străine de la București care fac o propagandă deșănțată pro-homosexuali, în dispreț față de valorile poporului român.

Acum, Bucureștiul face același lucru în Republica Moldova, Ambasada României semnând o declarație comună a 30 de diplomați acreditați în susținerea comunității LGBT din Republica Moldova, de Ziua Internațională împotriva Homofobiei, Transfobiei și Bifobiei.

Declarația comună a fost anunțată în Moldova pe pagina de facebook a Ambasadei Olandei, un stat care militează de mult timp în favoarea politicilor anti-familie.

Astfel de declarații pro-LGBT au existat în anii precedenți în Republica Moldova, însă e pentru prima dată când apare și semnătura misiunii diplomatice românești de la Chișinău.

În declarația respectivă, care seamănă cu declarația dată cu aceeași ocazie și de mai mult de 20 de ambasade de la București pentru România, semnatarii își exprimă ”solidaritatea și sprijinul pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender și intersex (LGBTI) din Republica Moldova, dintre care mulți sunt discriminați pe baza orientării lor sexuale, identității sau expresiei de gen și caracteristicilor sexuale”.

În același mesaj, ambasadele anunță că în perioada 15-20 iunie, va avea loc cel de-al 20-lea Festival LGBTI „Moldova Pride”, preponderent online, din cauza condițiilor actuale de pandemie COVID-19.

Cu referire la acest pas șocant făcut de România în Republica Moldova, teologul și politologul Bogdan Duca a oferit pe pagina sa de telegram o replică care nu mai lasă loc de comentarii: ”Bun, bun. România arată Moldovei calea europeană :))”!

178
Tagurile:
Ambasada României la Chișinău

Загрузка...
Parlamentul Republicii Moldova

Fost deputat român vrea ajungă deputat la Chișinău

136
Fostul deputat din România Cristian Rizea, condamnat la închisoare în țară, vrea să ajungă deputat în Republica Moldova acolo unde a cerut azil politic

BUCUREȘTI, 14 mai – Sputnik. Cristian Rizea, fostul deputat de România condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, vrea acum să devină deputat în Republica Moldova.

Rizea vrea să se înscrie în cursa pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova în calitate de candidat independent și s-a deplasat la Comisia Electorală Central pentru ca să se informeze asupra condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească și să demareze procesul de înregistrare în calitate de candidat independent.

Rizea ar trebui să adune 2500 de semnături ca să se înscrie în cursa electorală din 11 iulie.

Situația lui Cristian Rizea

Situația lui Cristian Rizea este însă tulbure. El s-a refugiat în Republica Moldova ca să scape de pedeapsa cu închisoare din România, dar a ajuns la închisoare și în Moldova în vederea extrădării în România.

Rizea a fost reținut pe 3 noiembrie 2020 la Chișinău, la puțin timp după ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a retras cetățenia, Rizea urmând să fie expulzat spre România. Fostul președinte a explicat atunci că nu el l-a protejat pe Rizea care ar fi depus actele pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova pe 14 noiembrie 2017, pentru ca, pe 28 decembrie 2017, să obţină deja paşaportul moldovenesc.

Rizea se confruntă în Republica Moldova și cu un dosar trimis în judecată în luna martie a acestui an de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Fostul deputat român este acuzat de procurori că, în cadrul acestei proceduri, în formularul completat pentru a dobândi cetățenia, Rizea a indicat date care nu corespund adevărului, el nerecunoscând atunci că era cercetat penal de autoritățile judiciare române și că avea statut de inculpat pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, fapt care nu i-ar fi permis obținerea cetățeniei.

La începutul lunii mai, Rizea a fost eliberat însă din închisoare pentru că expirase termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în Republica Moldova până să fie extrădată.

Până să ajungă să candideze, Rizea se confruntă așadar în Republica Moldova cu două decizii ale autorităților: dacă va fi extrădat în România și care este situația cetățeniei sale din Moldova, pentru că, dacă nu i se mai recunoaște cetățenia, Rizea nici nu poate candida.

În România îl așteaptă însă pedeapsa cu închisoare. El a  fost trimis în judecată în martie 2016 de către DNA alături de omul de afaceri Lucian Coltea, care i-ar fi dat 300.000 de euro ca să intervină la RA-APPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidențială din București și la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu.

Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în 2019 la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, iar magistrații au decis și confiscarea sumei de 300.000 de euro. El a fugit însă dinainte în Republica Moldova ca să evite executarea pedepsei, prevăzând că sentința ar putea fi una cu executare.

 

 

136
Tagurile:
Cristian Rizea

Загрузка...

Moscova promite răspundă după ce Macedonia de Nord a expulzat un diplomat rus

0
Macedonia de Nord a decis expulzarea unui diplomat rus, a confirmat marți ambasada. Moscova ia în calcul contramăsuri.

BUCUREŞTI, 18 mai – Sputnik. „Confirmăm expulzarea unui diplomat rus de către autoritățile Macedoniei de Nord. Partea rusă are în vedere contramăsuri”, a declarat misiunea diplomatică rusă.

Ambasadorul rus Serghei Bazdikin a fost convocat săptămâna trecută la Ministerul macedonean de Externe, unde a fost informat că diplomatul trebuie să părăsească țara în termen de șapte zile, potrivit site-ului de știri MKD, citat de Sputnik News

„În conformitate cu articolul 9 din Convenția de la Viena, Ministerul de Externe a luat decizia de a declara un diplomat de la ambasada rusă persona non grata în Republica Macedonia de Nord”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Cauzele din spatele acestei măsuri din partea Skopje rămân neclare.

0

Загрузка...