Maia Sandu

Maia Sandu a înaintat un candidat la funcția de premier

429
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a înaintat un candidat la funcția de premier. Iată cine este acesta.

CHIȘINĂU, 27 ian - Sputnik. Președintele Maia Sandu a anunțat la un briefing ținut cu puțin timp în urmă că a decis s-o propună pe Natalia Gavriliță la funcția de prim-ministru.

 „Am luat decizia astăzi să înaintez la funcția de prim-ministru pe Natalia Gavriliță”, a anunțat șeful statului.

Nataliei Gavriliță îi revine misiunea să formeze viitoarea echipă guvernamentală, care ulterior va merge în Parlament, pentru a obține votul deputaților. 

Natalia Gavriliță a fost ministrul al Finanțelor în Guvernul condus de Maia Sandu. 

Maia Sandu a spus că Gavriliță este „un om în care am încredere, o profesionistă integră și responsabilă”. 

La același briefing, Maia Sandu a subliniat că în continuare consideră că este necesară dizolvarea actualului Parlament și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. 

„În continuare, consider că alegerile parlamentare anticipate sunt singura cale pentru a ieși din impasul politic în care ne-am pomenit”, a spus președintele.

În opinia Maiei Sandu, acum fracțiunile parlamentare „vor avea posibilitatea să demonstreze dacă își doresc cu adevărat alegeri parlamentare anticipate” sau dacă „umblă cu minciuni și încearcă să pună capcane”.

429
Tagurile:
Premier, Maia Sandu
Tematic
Maia Sandu și Klaus Iohannis, declarații la Chișinău
Maia Sandu, laureat al Festivalului de Literatură ”Mihai Eminescu”
Analist MGIMO: Noul președinte Maia Sandu poate fi comparată cu Nikol Pashinyan
Vaccinul Sputnik V

Expert: Este oare posibilă producerea vaccinului ”Sputnik V” în Moldova

120
Virologul rus, doctor în științe medicale, cercetător principal la Centrul de epidemiologiei și microbiologiei ”Gamalei ”, Anatoli Altștein a vorbit despre complexitatea producerii vaccinurilor.

CHIȘINĂU, 10 apr – Sputnik. Moldova rămâne cu mult în urma țărilor dezvoltate în ceea ce privește vaccinarea împotriva coronavirusului. Este oare posibilă producerea vaccinurilor chiar în Moldova - la această întrebare a răspunsul în studioul Sputnik Moldova virusologul rus, doctor în științe medicale, cercetător principal la centrul de Cercetări Științifice în domeniul epidemiologiei și  microbiologiei ”Gamalei ”, Anatoli Altștein.

Vaccinul rusesc ”Sputnik V”, cel mai popular printre moldoveni>>>

"Nu aș da un răspuns pozitiv la această întrebare. Din câte știu, în Moldova nu au fost produse alte vaccinuri, am îndoieli în ceea ce privește dezvoltarea virologiei în Moldova", a declarat savantul.

Pentru Republica Moldova este mai simplu să cumpere vaccinul, nu să-l producă, este sigur expertul.

”Trebuie să existe virologi calificați, este necesar să fie instruiți laboranți, toată această procedură durează. Dacă în Moldova  nu există o industrie gata pregătită, atunci este mai oportun ca vaccinul să fie cumpărat din alte țări unde aceasta este  dezvoltată”, a menționat  Altștein.

Producerea vaccinurilor este un proces științific complex și nu poate fi pus rapid pe roate.

Germania, pe punctul de a începe negocierile cu Rusia pentru vaccinul ”Sputnik V”>>>

"Principalele țări producătorii de vaccinuri sunt China, India, Rusia, Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda, Belgia. SUA au o industrie imensă în acest sens. Nu este oportun ca Moldova să înceapă propria producție de vaccinuri. Specialiștii evident pot fi instruiți, dar aceasta va lua mult timp ", - a conchis interlocutorul.
120
Tagurile:
Sputnik V, vaccin
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Militari din Moldova și SUA la JCET-2021

Exercițiile trupelor speciale ale Moldovei și SUA la ce-i trebuie asta Chișinăului?

1351
Exercițiile unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA în preajma Transnistriei sunt cu adresă exactă și riscă să destabilizeze regiunea.

O singură operațiune diversionistă “de succes” la arsenalul din Cobasna poate avea niște urmări similare cu bombardamentele americane de la Hiroshima și Nagasaki.

La poligonul din Bulboaca al Armatei Naționale a Republicii Moldova, începând cu 23 martie, se desfășoară exerciții comune JCET-2021 (Joint Combined Exchange Training) ale unităților cu destinație specială din Moldova, România și SUA. Din partea Moldovei participă batalionul cu destinație specială “Fulger” (a nu se confunda cu brigada de poliție cu același nume). Militarii din cele trei state vor îndeplini exerciții speciale și de tragere, parașutare, exersarea elementelor de tactică. Obiectivul declarat este “instruirea comună și schimbul de experiență între soldații trupelor speciale moldovenești, române și americane”.

Exerciții similar JCET-2021 au avut loc pe 15 februarie – 5 martie în localitatea Predeal din România. Oaspeții din Moldova (batalion Fulger) au fost găzduiți de batalionul 52 al Forțelor de operațiuni speciale Băneasa-Otopeni ale României.

Militarii din cele două state au îndeplinit o serie de sarcini specific pentru unitățile speciale, inclusiv trageri complexe pe un poligon care imită construcții urbane. În scenariul din martie a JCET-2021 americanii au lipsit, chiar dacă “franciza” Joint Combined Exchange Training (programul de pregătire a trupelor speciale din lumea a treia) aparține anume Pentagonului.

Probabil, cele 19 zile ale primei etape JCET-2021 pe teritoriul românesc au fost considerate insuficiente pentru realizarea întregului plan al exercițiilor. În orice caz, exercițiile trilaterale în Moldova nu arată atât a antrenament, cât a misiune de recunoaștere a unui viitor teatru de acțiuni militare. A se observa că trupele speciale militare sunt create nu pentru lupte defensive pe propriul pământ sau teritoriul aliaților, ci pentru recunoaștere și diversiuni pe teritoriul inamicului. Probabil, prin această specializare și orientare spre acțiuni militare concrete poate fi explicată lipsa “rangerilor” americani în episodul românesc al JCET-2021 (acolo nu există un inamic real) și prezența lor îndelungată pe poligonul moldovenesc Bulboaca din preajma Transnistriei.

Unde va lovi “Fulgerul”

“SUA instruiesc trupele speciale moldovenești împotriva Tiraspolului”, astfel de titluri au apărut în presa din Moldova.

Se știe că Batalion moldovenesc cu destinație specială ”Fulger” a fost înființat în noiembrie 1992 pentru realizarea unor sarcini concrete: operațiuni speciale, misiuni de recunoaștere și distrugere a obiectivelor strategice ale inamicului, operațiuni contrateroriste și psihologice. Aceasta este cea mai bine pregătită unitate a Armatei Naționale a Republicii Moldova. Militarii au participat și la exercițiile NATO. Menționăm că în decurs a trei decenii, batalionul Fulger a rămas fidel sistemului american de instruire. Dar sarcinile trupelor speciale moldovenești ar putea fi definite în cu totul altă parte decât la Chișinău.

Potrivit acordului militar dintre Republica Moldova și România din 27 iunie 2013, pe teritoriul țării se pot afla pe un timp nelimitat trupe românești (anterior și jandarmeria română a obținut un astfel de drept). Acordul a creat o bază pentru schimburi de informații cu caracter militar, organizarea unor exerciții comune, crearea unui comandament comun, controlul asupra spațiului aerian, operațiuni comune de menținere a păcii. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentul în iunie 2017. În acest fel, neutră conform Constituției, Moldova ar putea ajunge „sub umbrela” NATO în cazul unor “dezordini” reale sau orchestrate. Ipotetic, ”instaurarea ordinii în Transnistria” este posibilă tehnologic cu participarea forțelor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne a României și cu asistența altor țări NATO (să ne amintim de cazul Iugoslaviei).

Serghei Reabkov
© Sputnik / Александр Натрускин

Interesul Bucureștiului este destul de transparent – “înghițirea” Moldovei a devenit o idee obsesivă din momentul în care președintele României, Traian Băsescu, (2004-2014) a declarat că nu va recunoaște niciodată frontiera cu Moldova, stabilită după cel De-Al Doilea Război Mondial (Tratatul de Pace de la Paris din 1947). Doar trupele rusești de menținere a păcii din Transnistria împiedică destabilizarea sistemului de securitate regional. Ce înseamnă acest lucru pentru Chișinău?

Începând cu anul 2018, trupele speciale americane au desfășurat sute de exerciții similare în 70 de state, cu participarea a 5000 de militari SUA.

Ținta prioritară a Joint Combined Exchange Training este un antrenament pentru forțele Alianței pe poligoanele acelor țări, unde sunt posibile acțiuni militare.

Militari ai armatei SUA și avioane militare americane
© Sputnik / Евгений Биятов

Comandantul Forțelor de operațiuni speciale ale SUA (SOCOM), generalul Richard Clarke, declarase încă în 2019 că programul JCET va avea o importanță cheie pentru susținerea forțelor militare americane și ale aliaților într-un potențial conflict cu Rusia. Pe acest fundal global, interesele statelor mici pot fi neglijate.

Anterior, revista americană The Atlantic a relatată că “forțele americane de operațiuni speciale acționează peste tot” și chiar “vor substitui gândirea strategică”. Ele sunt responsabili pentru cea mai mare parte a acțiunilor militare în punctele geografice real sau potențial problematice din întreaga lume “concurând la limita conflictului”. Cu forțele a 75 de mii de specialiști, SOCOM cuprinde astăzi peste 80 de state.

Moartea comandantului militar iranian Qasem Soleimani în Irak este opera SOCOM, însă cea mai mare parte a operațiunilor sunt secrete. Secretomania patologică a partenerilor mai mari și imprevizibilitatea deciziilor Washingtonului sunt extreme de periculoase. Până la un anumit moment, Chișinăul ar putea nici să nu bănuiască faptul că teritoriul și interesele naționale ale Moldovei sunt utilizate în interesele unei sau altei operațiuni a Pentagonului sau NATO. De altfel, o singură diversiune “de succes” a unor trupe speciale (moldovenești, românești sau americane) în preajma  arsenalului de la Cobasna este suficientă pentru ca acolo sî apară o groapă de mărimea unui crater de pe Lună – toată Moldova va avea de suferit.

1351
Tagurile:
Moldova, SUA, Exerciții militare

Загрузка...
Emanuel Ungureanu

Emanuel Ungureanu distruge PNL: ”Act de AGRESIUNE și TRĂDARE politică foarte LAȘ!”

0
(reînnoit 15:55 14.04.2021)
Una dintre cele mai credibile voci din USR, Emanuel Ungureanu, atacă puternic PNL și consideră că ”Alianța PSD-PNL există”

BUCUREȘTI, 14 apr – Sputnik. Cel mai implicat parlamentar în problemele Sănătății, deputatul USR Emanuel Ungureanu acuză PNL și pe premierul Florin Cîțu de ”trădare politică” în urma demiterii lui Vlad Voiculescu.

”Un om de stat vorbește cu partenerii cu care este la guvernare, caută împreună, dacă este cazul, o soluție pentru un alt ministru, nu face un gest unilateral, fără să se consulte cu cei pe care îi numește parteneri”, a declarat Ungureanu pentru RFI.

Deci, consideră Emanuel Ungureanu ”este un act de agresiune pe care îl face PNL, spun eu, în înțelegere cu o parte dintre pesediștii cu care s-a înțeles tot timpul foarte bine PNL în guvernarea USL”.

”Nu schimbi niciodată ministrul într-o coaliție, fără să te consulți cu partenerii tăi. A fost un act de trădare politică, pe care eu îl consider ca fiind și foarte laș”, acuză deputatul USR PLUS.

Precizăm că deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu este membru în Comisia de Sănătate și unul dintre susținătorii principali ai lui Vlad Voiculescu.

Cu toate acestea, Emanuel Ungureanu este unul dintre principalii critici ai sistemului adoptat de Ministerul Sănătății și DSU – împărțirea spitalelor în COVID și non-COVID, acuzând că asta a dus la netratarea și chiar multor pacienți cu boli cronice.

De asemenea, Ungureanu a denunțat (chiar la DNA) fapte de corupție din pandemie săvârșite în perioada Nelu Tătaru – Ludovic Orban, inclusiv trimiterea de ”ajutoare” de proastă calitate și fără contracte de achiziție în Republica Moldova.

0
Tagurile:
PNL, Emanuel Ungureanu
Tematic
Scandalul ATI: PNL a refuzat un produs românesc pentru unul străin, cu probleme
Teodorovici: ”Cîțu, fii bărbat! Soluția e PNL să întoarcă armele împotriva lui Iohannis”
Un deputat PNL cere întoarcerea la valorile creștine românești

Загрузка...