Moscova

Maia Sandu spune dacă va pleca în vizită la Moscova

161
(reînnoit 03:02 16.01.2021)
Șeful statului a răspuns la întrebarea dacă va întreprinde o vizită oficială În Federați Rusă, menționând că Moscova și Chișinăul au o agendă importantă.

CHIȘINĂU, 15 ian – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că dacă va fi coordonată o vizită oficială cu partea rusă, ea va pleca la Moscova. Declarația a fost făcută vineri, în cadrul unei emisiuni televizate.

”Dacă ne vom pune de acord cu partea rusă în privința unei astfel de vizite, evident că voi pleca. Avem o agendă destul de importantă cu Rusia și în chestiunea socială – în privința Acordului privind asigurarea cu pensii, în problemele comercial-economice – ”dezghețarea” exporturilor, diferendul transnistrean. Doar așa pot fi soluționate aceste chestiuni”, a spus Sandu.

Pe 12 ianuarie, Maia Sandu a întreprins o vizită la Kiev la invitația omologului ei ucrainean. Aceasta a fost prima sa vizită peste hotare în calitate de șef de stat.

Maia Sandu a vorbit iar despre relația cu Rusia: Declarații despre Transnistria>>>

Pe 18-19 ianuarie, Sandu va pleca într-o vizită oficială șa Bruxelles.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

161
Tematic
Iohannis în vizită la Chișinău: Când se va întâlni cu Maia Sandu
Maia Sandu, laureat al Festivalului de Literatură ”Mihai Eminescu”
Analist MGIMO: Noul președinte Maia Sandu poate fi comparată cu Nikol Pashinyan
Cum mașinile ajung la parcarea privată

Dacă ai uitat permisul acasă - Este sau nu ridicată mașina

162
(reînnoit 18:15 17.04.2021)
Deși în lege este menționat clar că orice șofer trebuie să aibă la sine permisul de conducere atunci când urcă la volan, mai sunt totuși cazuri când aceștia îl uită acasă.

CHIȘINĂU, 17 apr – Sputnik. Regulamentul Circulației Rutiere prevede expres că orice șofer este obligat să aibă asupra sa permisul de conducere atunci când urcă la volan. Șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Veaceslav Sârbu, a explicat pentru Sputnik Moldova ce se întâmplă în cazul în care conducătorii auto sunt stopați de agenții de patrulare și nu pot prezenta carnetul de șofer. 

"Articolul 232 spune clar că, dacă un automobil este condus de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere ori dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație, a permisului sau actul de înmatriculare de stat a vehiculului, sau polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă, atunci se sancționează cu amendă de la 3 la 6 unități contravenționale, ceea ce înseamnă o amendă între 150 și 300 de lei", a precizat Veaceslav Sârbu, șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică.

În același timp, reprezentantul poliției susține că se fac și excepții de la acestă prevedere. Astfel, în cazul în care șoferul dispune de permis de conducere, dar l-a uitat acasă sau în alt loc, agentul de patrulare verifică prin sistemul informațional dacă persoana dispune de dreptul de a conduce mijlocul de transport sau dacă este privat de permisul de conducere, însă la fel i se aplică o amendă de la 3 la 6 unități convenționale. Mai mult, agentul de patrulare poate lua decizia ca șoferul să fie înlăturat de la volanul mașinii, iar automobilul să fie dus la o parcare specială. 

"Articolul 438 îi permite agentului de patrulare să înlăture conducătorul auto de la volanul mașinii dacă nu are asupra sa documentul ce confirmă dreptul de a conduce sau a folosi vehiculul. Temei legal există și a existat mereu. Dacă agentul de patrulare, din motive tehnice, nu poate verifica prin sistemul informațional dacă persoana dispune de permis de conducere, șoferul este înlăturat de la volan și se chemă evacuatorul la fața locului, iar mașina este dusă la parcarea specială. În același timp, o altă normă spune că în cazul în care mașina este ridicată pe evacutor, dar șoferul are pe cineva la fața locului cu permis de conducere, persoana achită doar pentru cheltuielile suportate de evacuator că a venit la fața locului și amenda de la 3 la 6 unități convenționale. Aceleași măsuri se aplică și în condițiile în care șoferul reușește să prezinte permisul", a declarat Veaceslav Sârbu.

Totodată, omul legii a explicat de ce poza din telefon cu permisul de conducere nu este un argument în apărarea șoferilor. 

"Dacă agentul de patrulare nu poate verifica în sistemul informațional, iar conducătorul auto arată doar o poză din telefon, asta ar fi pe responsabilitatea polițistului nemijlocit, căci printr-o poză nu poți verifica dacă e veridic sau nu actul, sau dacă permisul e fals sau adevărat. De asta norma legală obligă agentul de patrulare să verifice fizic permisul de conducere", a mai spus Veaceslav Sârbu, șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Securitate Publică.

Agentul de patrulare este cel care decide cum să aplice legea, iar șoferii care nu sunt de acord cu decizia luată, o pot contesta ulterior în instanța de judecată. Mai mult, conducătorul auto NU are dreptul să-i spună polițistului cum să procedeze, fiindcă în astfel de cazuri se mai poate alege cu o amendă. 

"Legea spune clar că sunt interzise imixtiunile în deciziile agentului de patrulare. Niciun cetățean nu are dreptul să-i spună cum să procedeze sau să-l corecteze. Imixtiunea, sub orice formă, în activitatea agentului constatator cu scopul de a împiedica exercitarea atribuţiilor funcţionale se sancţionează cu amendă de la 24 la 36 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 30 la 60 de ore",  a precizat Veaceslav Sârbu.

162
Tagurile:
mașină, permis auto
Tematic
A rămas fără permis de conducere: Primul șofer, victimă a noii legi (VIDEO)
Top sfaturi și life hack-uri pentru șoferi în timpul iernii: Cum să supraviețuim frigului
Șoferii - fără permis de conducere dacă nu achită amenzile. Noul proiect de lege

Загрузка...
Maia Sandu și Klaus Iohannis

Moldova, lecție de diplomație României! Rușine, epigoni ai lui Titulescu și Ștefan Andrei!

832
Chișinăul arată că știe mai multă diplomație decât Bucureștiul – respectă și întărește relația cu cel mai investitor din lume, nu își bate joc de una dintre cele mai mari și sincere prietenii față de România din istorie

BUCUREȘTI, 16 apr – Sputnik. Recent, s-a petrecut un fapt trecut sub tăcere de mass media, dar care spune multe despre cum vede diplomația de la Chișinău relația cu cel mai puternic investitor al lumii, China.

Jurnalistul Dan Tomozei Dimian, jurnalistul român care lucrează în Beijing la Radio China Internațional, a transmis că ambasadorul Republicii Moldova în R.P. Chineză, E.S. Dumitru Braghiș, a prezentat, miercuri, Scrisoarea de acreditare președintelui Xi Jinping, în cadrul unei ceremonii la care au participat 29 de diplomați veniți la post în ultima perioadă.

Tomozei relatează că, în cadrul ceremoniei organizate la Marea Sală a Poporului din Beijing, președintele Xi Jinping ”a transmis cele mai calde urări de bine conducătorilor țărilor reprezentate de ambasadori, subliniind că în anul în care este marcat centenarul de la fondarea Partidului Comunist din China, autoritățile de la Beijing vor continua să pună în aplicare, cu fermitate, noua filozofie de dezvoltare și vor crea o nouă paradigmă de dezvoltare, astfel încât de dezvoltarea Chinei să beneficieze cât mai mult toate țările”.

Toate țările care… înțeleg să respecte și să mențină relația cu China! Ceea ce NU este cazul României, dar este cazul Moldovei!

Cine este ambasadorul Dumitru Braghiș? Cartea sa de vizită spune totul, despre cum înțelege să respecte Chișinăul relația cu Beijingul. Născut în 1957, Dumitru Braghiș este o personalitate cu mare experiență politică și diplomatică – specializat în relațiile cu Estul.

Braghiș a deținut funcția de prim-ministru al Republicii Moldova (1999–2001) și a fost Ambasador în Federația Rusă (Noiembrie 2015 – Martie 2017).

Daniel Tomozei Dimian evidențiază însă și un alt aspect important – un atu al ambasadorului Moldovei: ”De la momentul sosirii la post, Ambasadorul Dumitru Braghiș desfășoară o impresionantă activitate de cunoaștere și promovare a relațiilor bilaterale China – Republica Moldova, având deja marcate câteva zeci de acțiuni, vizite și semnări de acorduri bilaterale”.

Deci, DA, așa se reprezintă o țară în capitala unei superputeri - trimițând personalități importante, bine pregătite și cu merite recunoscute bilateral.

Pe când… România?

Relația României cu China este marcată de sabotarea firmelor chineze de stat, de atacuri virulente venite de la demnitari ai partidelor din Coaliția de guvernământ (cazul Pavel Popescu este fie patologic, fie demn de a fi cercetate de Servicii!), de susținere de către președinte și ministrul de Externe a politicilor anti-chineze americane.

În plus (de fapt, în mare minus!), România a menținut în funcție un ambasador, Vasilică Constantinescu, care s-a remarcat prin… accidente auto!

”Avem ambasador care se urcă beat la volan, face accident, distruge o mașină diplomatică și un autobuz, fuge de la locul accidentului, fiind băut, se ascunde în rezidența diplomatică”, îi relata Dan Tomozei lui Ion Cristoiu, anul trecut.

Reacția MAE român, întârziată, a fost că ”situația semnalată face deja obiectul unor cercetări în curs, aspectele în cauză fiind tratate cu maximă seriozitate”.

Sigur că da, cu aceeași seriozitate… de 1 an fără rezultate și măsuri concrete!

Dan Tomozei descrie relația româno-chineză ca fiind ”fracturată”, marcată de ”erorile de calcul pe care le observ în deciziile politice de la București”, dar și de ”gravele derapaje diplomatice ale României în China”.

De altfel, între pagina de socializare a lui Daniel Tomozei și cea a Ambasadei României la Beijing, ai dori ca ziaristul să fie reprezentantul țării noastre în China! Găsești relatări despre activități culturale, încurajarea colaborării bilaterale, demersuri constante pentru menținerea unei dintre cele mai mari și sincere prietenii față de România din istorie!

De aceea spun – mica Moldovă dă o jenantă lecție de diplomație României lui Titulescu, Ștefan Andrei sau Adrian Năstase!

 

832
Tematic
Cîțu trimite în Moldova vaccinurile refuzate de români
Expert: Este oare posibilă producerea vaccinului ”Sputnik V” în Moldova
Împușcături la granița României cu Republica Moldova

Загрузка...

Zeit: Biden a ales „a treia cale” în relațiile cu Rusia

156
Jurnalistul ziarului german Die Zeit Michael Tuman, consideră că președintele SUA, Joe Biden, ar fi ales o „a treia cale” în relațiile cu Rusia.

Vladimir Putin și Joe Biden
© AP Photo / Alexei Druzhinin
BUCUREȘTI, 18 apr - Sputnik. Președintele SUA, Joe Biden, caută simultan dialogul cu Rusia și întărește sancțiunile împotriva acesteia. Poate că a ales a treia cale în relațiile cu Moscova, spune jurnalistul ziarului german Die Zeit Michael Tuman.

Autorul a menționat că la începutul săptămânii, liderul american l-a sunat pe omologul său rus Vladimir Putin și i-a propus organizarea unui summit pe un teritoriu neutru. Potrivit lui Tuman, există un sentiment de relaxare în relațiile dintre Moscova și Washington. Dar joi, Statele Unite introduc noi sancțiuni împotriva Rusiei și expulză imediat zece diplomați. 

„Cu sancțiunile, Joe Biden demonstrează o respingere clară a predecesorului său <...> Donald Trump, dar nu de la sine și de la propunerea sa de a discuta”, este sigur jurnalistul.

În opinia sa, prin noile restricții Biden arată ce înseamnă „relații dure” cu Rusia, dar în același timp nu retrage oferta de a se întâlni cu Putin.

„Astfel, Biden indică o posibilă a treia cale în relațiile cu Rusia”, a scris Tuman.

Pe 15 aprilie, Statele Unite au impus noi restricții asupra Rusiei și au anunțat expulzarea a zece misiuni diplomatice rusești. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Maria Zaharova, a numit acțiunile SUA o încercare de a distruge relațiile bilaterale. Ea a adăugat că noile sancțiuni pun la îndoială înțelepciunea utilizării dolarului ca mijloc de plată, deoarece autoritățile SUA își folosesc moneda și sistemul financiar pentru a distruge sistemul juridic internațional.

Vineri, Rusia a anunțat măsuri de răspuns la sancțiunule impuse de SUA: zece diplomați americani au fost expulzați, restul nu vor mai avea voie să se deplaseze liber prin țară. În plus, Moscova a impus sancțiuni personale împotriva oficialilor din administrație - atât foști, cât și actuali - și a recomandat ambasadorului american să plece la Washington pentru consultări.

156
Tagurile:
Rusia, Joe Biden
Tematic
Kremlinul: Discuția dintre Putin și Biden a fost una lucrativă
"Fiți bărbat."Kadîrov l-a îndemnat pe Biden să discute cu Putin
Putin și Biden au purtat o discuție telefonică

Загрузка...