Meciul Moldova-Rusia

Rezumatul meciului de fotbal Moldova - Rusia

231
(reînnoit 10:24 13.11.2020)
Naționala de fotbal a Moldovei a remizat contra Rusiei, scor 0-0, într-un meci amical disputat la Chișinău, fără spectatori. ”Tricolorii” au remizat pentru a doua oară în istorie în fața Rusiei.

CHIȘINĂU, 11 nov – Sputnik. Portarul Stanislav Namașco a fost eroul primei reprize. Goalkeeperul, care acum două zile a împlinit 34 de ani, a avut două intervenții miraculoase, în urma șuturilor expediate din interiorul careului de Alexei Miranchuk și Fedor Chalov. Namașco a fost încercat și de la distanța de Daniil Fomin. Moldova a replicat doar prin lovitura de cap a lui Ion Nicolaescu.

În partea a doua, tot rușii au fost mai periculoși. Iuri Jirkov și Alexandr Sobolev au tras milimetric pe lângă poartă, iar Alexei Miranchuk a nimerit bara din lovitură liberă. În minutul 89, Rusia a creat pericol la poarta lui Namașco în urma unui corner.

Rusia era favorită în acest meci, având o cotă de 1.24 la victorie, în timp ce Moldova - 13.25. A fost al 4-lea duel dintre Moldova și Rusia. În precedentele trei, Rusia s-a impus de două ori, iar un meci s-a încheiat la egalitate.

Moldova nu a mai obținut o victorie de aproape un an și jumătate. Ultima dată ”tricolori” au învins Andorra, cu 1-0, prin golul marcat de fundașul central Igor Armaș. La rândul său, Rusia s-a aflat la al 4-lea meci consecutiv fără victorie, după înfrângerea cu Suedia și remizele cu Turcia și Ungaria.

Pentru echipa antrenată de Engin Firat urmează două meciuri din cadrul Ligii Națiunilor. Pe 15 noiembrie ”tricolorii” vor găzdui Grecia, iar pe 18 noiembrie vom juca în deplasare cu Kosovo.

Moldova - Rusia: 0-0

Moldova: Namașco, Jardan, Epureanu (c), Armaș, Plătica (Dros 90), Cebotaru (Spătaru 83), Ioniță, Rață, Caimacov (Cociuc 64), Reabciuk, Nicolaescu (Damașcan 64)
Rezerve: Calancea, Koșelev, Bolohan, Posmac, Belousov, Bogdan, Dumbravanu, Boiciuc
Antrenor: Engin Firat

Rusia: Guilherme, Jirkov (Kudreașov 70), Djikia (c), Diveev, Karavaev, Al.Miranchuk (An.Miranchuk), Fomin, Kuzeaev (Obleakov 51), Cerîșev (Mostovoi 66), Chalov, Ionov (Kuceaev 46)

Rezerve: Safonov, Djanaev, Jivogleadov, Semenov, Ozdoev, Evgheniev

Antrenor: Stanislav Cercesov

Arbitru: Radu Petrescu (România)

Avertizați: Rață 37 - Djikia 60

Meciul s-a disputat pe 12 noiembrie la Chișinău, fără spectatori.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

231
Tagurile:
Rusia, Moldova
Tematic
Ce i-a zis Lucescu lui Messi după meciul Barcelona - Dinamo Kiev
Video: Rezumatul meciului Valencia - Real Madrid
Arbitri din România la meciul de fotbal Moldova - Rusia
Moldova - Rusia e azi la Chișinău! Unde se dă meciul!
Meteo Moldova

Meteo Moldova: Prognoza meteorologilor moldoveni - detalii

35
(reînnoit 09:50 20.06.2021)
Canicula se pare că nu se grăbește să vină. Maxime de până la 26 de grade prognozează meteorologii pentru acest sfârșit de săptămână, iar ploile continuă și duminică. 

CHIȘINĂU, 20 iun - Sputnik. Pentru duminică, 20 iunie, meteorologii prognozează cer noros, pe arii extinse ploi de scurtă durată cu descărcări electrice, ziua izolat vor cădea averse puternice cu grindină. Totodată, vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală, iar vântul va sufla din nord spre sud, de la slab la moderat. 

Termometrele vor indica +21..+24° С în raioanele de nord, +22..+25° C, în raioanele centrale, +23..+26° C  în raioanele de sud, iar în Capitală se așteaptă +23..+25° C.

Prognoza meteo pentru 20 - 26 Iunie 2021
Prognoza meteo pentru 20 - 26 Iunie 2021

Pentru 21 iunie, meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și cu descărcări electrice. Totodată, în următoarele 24 de ore, pe sectorul satul Hrușca - orașul Camenca va crește nivelul apei cu 0.5-1.0 m, iar pe celelalte sectoare ale râului Nistru, Prut și pe râurile mici regimul hidrologic nu se va modifica esențial.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 20 iunie 2012 a fost înregistrată temperatura de 36,2 grade Celsius, fiind consideră cea mai caldă zi de 20 iunie de la începutul măsurărilor termice, adică din 1886. Valoarea minimă din această zi a fost înregistrată în anul 1998 - atunci au fost 8,5 grade Celsius.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

35

Загрузка...

Un nou lot de vaccin "Sputnik V", adus cu avionul la Chișinău

85
(reînnoit 00:50 19.06.2021)
Aeronava care aduce din Federația Rusă un nou lot de vaccin "Sputnik V" aterizează pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Liderul socialiștilor, care se află în aceste zile într-o vizită în Federația Rusă, a precizat că astăzi în Republica Moldova vor ajunge din Federația Rusă 60 de mii de doze de vaccin „Sputnik V”.

„40 de mii pentru malul drept al Nistrului și 20 de mii pentru malul stâng. În afară de aceasta, avem înțelegerea de a semna un acord pentru un milion de doze „Sputnik V”, ale căror prime partide ar putea să vină în viitorul apropiat în Republica Moldova”, a precizat președintele PSRM în cadrul emisiunii sale săptămânale „Igor Dodon răspunde”.

Precizăm că pe 24 aprilie, primul lot de vaccin rusesc împotriva coronavirusului a fost livrat țării noastre. Potrivit Ministerului de Externe Al Federației Ruse, "partea rusă a luat o decizie de principiu de a furniza Moldovei 182 de mii de doze de "Sputnik V", inclusiv 62 de mii de doze pentru Transnistria".

Iar pe 30 aprilie a ajuns în Moldova cel de-al doilea lot cu vaccin „Sputnik V”. Totodată, în data de 24 aprilie Republica Moldova a recepționat primul lot de vaccin din Federația Rusă. Este vorba de 71 de mii de doze de vaccin oferite cu titlu de donație. Vaccinul "Sputnik V" a fost adus cu o aeronavă specială a Ministerului Situațiilor Excepționale al Federației Ruse.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

85
Tematic
A doua țară din UE care a început vaccinarea cu Sputnik V
Autorizarea din partea UE a vaccinului rusesc Sputnik V, amânată cu câteva luni
Putin: Știința rusă și-a demonstrat forța prin crearea vaccinului ”Sputnik V”

Загрузка...
Soare

Solstițiul de vară 2021: 21 iunie - cea mai lungă zi din an

0
Denumirea de solstițiu – care înseamnă ”soarele stă” – vine de la faptul că, în ziua respectivă se face schimbarea gardienilor mișcării Soarelui în raport cu declinațiile lui.

Solstițiul este una dintre cele două zile ale anului când Soarele se află la cea mai mare distanță unghiulară de ecuatorul ceresc și înălțimea Soarelui deasupra orizontului la prânz este minimă sau maximă. Aceasta are ca rezultat cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte (solstițiul de vară) într-o emisferă a Pământului și cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte (solstițiul de iarnă) în cealaltă.

La solstițiul de vară, Soarele răsare în nord-est și apune în nord-vest, descriind cel mai lung arc din firmament.

Solstițiul de vară 2021

Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopții fiind de numai 8h 28m. Din același motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopți albe", notează stiripesurse.ro. 

Se crede că energia solstițiului este energie a pasiunii, vitalității, creativității și belșugului.

Tot această zi era și o ocazie de găsire și folosire a apei magice, iar îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ și constituia, de asemenea, un ritual de renaștere.

În unele zone, spălatul cu roua adunată în ajunul solstițiului constituia o practică magică de frumusețe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstițiului era o cură de refacere a sănătății și vigorii.

Solstițiul de vară 2021: Câte ore va fi lumină afară

Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore și 32 de minute, durata nopții fiind de numai 8 ore și 28 de minute.

Din același motiv, și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate (țările nordice), crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopți albe”.

Cu toate acestea, fenomenul nu va dura doar o zi, respectiv o noapte. Cel mai târziu apus de Soare se va produce în perioada 24 iunie - 01 iulie, când acesta va apune la ora 21:04, pentru București. Zilele în care se produce cel mai târziu apus sunt aceleași și pentru alte regiuni ale țării, cu toate că diferă orele de apus/răsărit.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Solstițiul de vară: Nopți albe și ziua polară

În latitudinile polare din emisfera nordică, vor veni nopțile albe, iar în Arctica, ziua polară.

Deasupra cercului polar (la latitudini peste 66,5 grade), Soarele nu apune deloc peste orizont, iar ziua durează 24 de ore - reprezintă o zi polară. La polul nord al Pământului, Soarele se mișcă într-un cerc paralel cu orizontul în timpul zilei.

În latitudini temperate și înalte, pot fi observați nori noctilucenți (cele mai înalte formațiuni de nori din atmosfera terestră, formându-se la altitudini de 70-95 de kilometri; sunt numiți și nori polari mezosferici sau nori strălucitori de noapte).

În câteva zile învecinate, înălțimea Soarelui deasupra orizontului este aproape neschimbată, de unde și numele - solstițiul. Apoi, lumina începe o mișcare inversă înainte în josul eclipticii. În emisfera nordică, ziua începe să scadă, iar noaptea să crească. În emisfera sudică este invers.

Perioada dintre solstițiul din iunie și echinocțiul din septembrie se numește vară astronomică, care durează de obicei în emisfera nordică în perioada 21 iunie - 23 septembrie. În anii bisecți, aceste date sunt schimbate cu o zi. În emisfera sudică, vara astronomică durează în perioada 21 decembrie - 20 martie.

De milenii, ziua solstițiului de vară a avut o mare importanță pentru toate popoarele care au trăit în armonie cu ciclurile naturale și și-au organizat viața în conformitate cu ele. Majoritatea clădirilor templului sunt orientate tocmai spre răsăritul soarelui în ziua solstițiului de vară.

0
Tagurile:
Soare