Premierul Ion Chicu

Premierul Ion Chicu a votat: "În mâinile noastre stă soarta țării"

42
(reînnoit 10:04 01.11.2020)
Premierul Ion Chicu a fost la secția de votare acum câteva clipe și și-a realizat dreptul constituțional de a alege președintele țării. Prim-ministru a îndemnat cetățenii să-i urmeze exemplul.

CHIȘINĂU, 1 nov - Sputnik. Prim-ministru Ion Chicu a venit la secția de votare la ora 07:30, însoțit de soția sa. Chicu a declarat că plouă bine azi, iar asta înseamnă că Dumnezeu este milostiv cu cetățenii Republicii Moldova.

Premierul a menționat că țara noastră are viitor, însă de asta depinde implicarea fiecărui. 

"Am venit să-mi îndeplinesc datoria civică la vot. Este un exercițiu responsabil pentru Republica Moldova. Este important să trecem cu succes acest exercițiu și să ne alegem șeful statului. Republica Moldova are viitor, trebuie de muncit și crezut în asta. Să ne prezentăm azi la vot, mulți cetățeni de-ai noștri muncesc la secțiile de votare, iar munca lor trebuie răsplătită cu prezența fiecărui dintre noi la vot. În mâinile fiecărui dintre noi este acum soarta țării și este necesar dă făcut o decizie corectă", a declarat Ion Chicu. 

Secțiile de votare din țară s-au deschis la ora 07:00. Cetățenii Republicii Moldova urmează să aleagă pe 1 noiembrie președintele care va conduce țara în următorii patru ani. În Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 3.287.140 de cetățeni cu drept de vot, potrivit CEC.

42
Tagurile:
Ion Chicu
Тема:
Alegeri prezidențiale în Moldova 2020 (86)
Tematic
Alegeri prezidențiale în Moldova: S-au deschis secțiile de votare
Republica Moldova își alege astăzi președintele
Ediție specială: declarații exclusive, tentative de corupere, prezența la vot
Traian Băsescu

Ce șanse are Băsescu obțină cetățenia Republicii Moldova

40
Politologul a explicat în studioul Sputnik Moldova ce șanse are fostul președinte român de a deveni cetățean al Moldovei și de a desfășura aici o activitate politică.

CHIȘINĂU, 3 dec – Sputnik. Fostul președinte român Traian Băsescu a declarat că intenționează să obțină iarăși cetățenia Moldovei. ”Mi-a luat Dodon cetățenia, dar sper să mi-o redea Maia Sandu”, a declarat el la un post de televiziune din România. Politologul Corneliu Ciurea a explicat în studioul Sputnik Moldova ce șanse are Băsescu să redevină cetățean al Moldovei.

”Aceasta depinde de faptul dacă Băsescu va considera necesar să depună iarăși actele pentru obținerea cetățeniei moldovenești. Evident, obținerea sau neobținerea cetățeniei de către un astfel de cetățean al României depinde în mare măsură de ”curenții” politici din Moldova. De aceea, în perioada Sandu procedura ar putea decurge mai ușor decât sub Dodon”, a spus Ciurea.

Politologul nu a observat însă un prea mare entuziasm al președintelui nou ales în legătură cu perspectiva de a-i oferi ex-președintelui României pașaportul moldovenesc.

”Nu se știe în ce măsură este important pentru Băsescu însuși să obțină cetățenia. Maia Sandu, de asemenea, s-a exprimat fără prea multă căldură în legătură cu această chestiune, în limbaj tehnic – să depună din nou actele și vom decide”, a menționat politologul.

Ciurea a apreciat de asemenea șansele ca Băsescu să se ocupe de activitatea politică în Moldova, în cazul obținerii cetățeniei moldovenești de către acesta.

”Anterior a existat senzația că Băsescu ar fi putut ”învârti” ceva în politica moldovenească. În momentul de față, am impresia că interesul lui a cam secat. Totuși, curentul unionist nu mai impresionează în ultima perioadă. El a contribuit de asemenea la asta și s-a retras în umbră”, a conchis politologul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

40
Tagurile:
Moldova, cetățenie, Traian Băsescu

Загрузка...
Igor Dodon

Dodon: Declarațiile lui Sandu despre Transnistria sunt periculoase

291
Președintele în exercițiu Igor Dodon a participat în această seară la o emisiune de la postul public de televiziune, unde a comentat declarațiile Maiei Sandu care a cerut retragerea pacificatorilor ruși din stânga Nistrului.

Șeful statului în exercițiu susține că declarațiile Maiei Sandu, care pledează pentru retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană, pot duce la o escaladare a conflictului care a fost înghețat în anii 90. 

„Sper că aceste declarații nu sunt făcute sub dictarea cuiva și că în spatele lor nu stau jucători geopolitici care o curtează pe Maia Sandu. Trebuie să revină pe pământ și să privească cu ochii limpezi la această situație. Noi nu ne dorim o situație de conflict cum este în multe regiuni, conflicte dezghețate, unde mor oameni zilnic, unde se împușcă”, a subliniat Igor Dodon. 

Președintele în exercițiu susține că pentru asigurarea stabilității este necesară menținerea misiunii de pacificare în regiune. 

„Noi de când avem misiune de pacificare avem pace în Republica Moldova. Nouă nu ne trebuie destabilizare. Din misiunea de pacificare fac parte nu doar ruși, sunt și moldoveni, și ucraineni. Eu sper că nu vom avea o revenire la conflictul de pe Nistru. Dar atunci tot a început de la o declarație. Astfel de declarații iresponsabile au dus la tensionarea situației în Găgăuzia și în Transnistria la începutul anilor 90”, a remarcat Igor Dodon.

Amintim că astăzi și ministrul Afacerilor Externe al Rusiei Serghei Lavrov a comentat declarația președintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, privind retragerea forțelor de menținere a păcii din Transnistria.

Oficialul consideră că retragerea pacificatorilor ruși din stânga Nistrului nu va soluționa diferendul transnistrean.

„Este dificil să înțelegem ce anume a avut în vedere doamna Sandu atunci când a anunțat necesitatea retragerii forțelor ruse de menținere a păcii, dar faptul că acest lucru nu va duce soluționarea conflictului este cert. Cu greu putem accepta o astfel de solicitare destul de iresponsabilă”, a declarat Serghei Lavrov. 

Șeful diplomației ruse a atras atenția că anume pacificatorii ruși au pus capăt fazei „fierbinți” a conflictului din stânga Nistrului și de atunci asigură „înghețarea” conflictului, care nu amenință pacea în regiune. 

„Noi auzim declarațiile ei (Maiei Sandu) conceptuale privind prioritatea orientării spre UE, dar auzim și faptul că ea își dorește să păstreze relații bune cu Federația Rusă. Cred că relațiile bune cu orice țară (...) presupun faptul că trebuie să se țină cont de interesele bilaterale și de înțelegerile la care s-a ajuns anterior. Pacificatorii ruși, la fel ca pacificatorii moldoveni și ucraineni, se află în zona de conflict, în conformitate cu deciziile adoptate în formatul „5+2”, aprobate de OSCE, și ele, mai întâi de toate, servesc pentru menținerea stabilității care joacă un rol cheie în prevenirea unei noi escaladări a conflictului sângeros”, a subliniat Lavrov. 

Oficialul a reamintit, de asemenea, că Rusia a reușit să retragă din regiune aproximativ jumătate din munițiile Armatei a 14-a sovietice depozitate la Kolbasna între 2001 și 2003, în perioada în care relațiile dintre autoritățile moldovenești și administrația transnistreană s-au îmbunătățit.

„Acolo există și trupe rusești care asigură paza depozitelor de la Kolbasna în care se păstrează muniții. Aceste depozite se află într-o astfel de stare încât încetarea controlului poate declanșa incidente grave”, a menționat.

El a menționat, de asemenea, că ministrul rus al Apărării, Sergei Șoigu, și-a anunțat deschiderea de a utiliza munițiile pe loc.

"Acest lucru necesită cooperarea părților și, în primul rând, voința Chișinăului și Tiraspolul", a subliniat ministrul rus de externe.

Transnistria, ai cărei 60% dintre locuitori sunt ruși și ucraineni, a încercat să se separe de Moldova chiar înainte de prăbușirea URSS, exprimându-și temeri că Moldova se va alătura României.

În 1992, după o încercare a autorităților moldovenești de a rezolva conflictul cu forța, Transnistria a devenit un teritoriu care nu se afla practic sub controlul Chișinăului.

Trupele ruse de menținere a păcii au venit în zona de luptă pe 29 iulie 1992, în conformitate cu un acord semnat de președinții Federației Ruse și Moldovei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

291
Tagurile:
Transnistria, Declarații, Maia Sandu, Igor Dodon

Загрузка...
Coronavirus în România, ambulanță

Coronavirus în România, 3 decembrie: cifrele zilei, în plină campanie

0
(reînnoit 13:08 03.12.2020)
Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică informează care este situația infectărilor cu noul coronavirus pe teritoriul României până astăzi, 3 decembrie 2020

BUCUREȘTI, 3 dec – Sputnik. Autoritățile precizează că, până ieri, 2 decembrie 2020, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.916 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Bilanțul din 3 decembrie: în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.661 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

ANUNȚ: Astăzi, 3 decembrie 2020, începând cu ora 14.00, la sediul MAI, va avea loc o declarație de presă susținută de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela.

Știre în curs de actualizare...

0
Tagurile:
COVID-19, coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...