Igor Dodon

Dodon: În pofida tuturor greutăților, Republica Moldova și-a păstrat statalitatea

43
(reînnoit 10:41 27.08.2020)
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a de pus flori astăzi, de Ziua Independenței Republicii Moldova, la Monumentul "Maica Îndurerată", alături de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și premierul Ion Chicu.

CHIȘINĂU, 27 aug – Sputnik. După depunerea de flori, Igor Dodon a făcut declarații pentru presă. El i-a felicitat pe toți cetățenii cu "această frumoasă sărbătoare – 29 de ani de independență a Republicii Moldova".

Dodon a trecut în revistă cele mai mari probleme cu care s-a confruntat Republica Moldova în cei 29 de ani de Independență.   

"Eu cred că în acești ani noi am avut diferite perioade, diferite provocări, am avut și rezultate, am avut și perioade mai dificile. Eu cred că sunt mai multe perioade dificile la începutul anilor '90, cu regret, războiul de pe Nistru și vedeți că, în primul rând, am depus flori aici, la "Maica Îndurerată". Am avut și lovituri dure în economie, în agricultură în a doua jumătate a anilor '90, mă refer și la privatizarea contra bonuri patrimoniale și reforma "Pământ". Am avut o perioadă dificilă chiar și în ultimii trei-patru ani, regimul oligarhic, pandemia, seceta. Dar în pofida la toate greutățile, Republica Moldova și-a păstrat statalitatea. Avem încă o problemă legată de reintegrarea țării. Eu cred că aceasta este una dintre problemele de bază", a spus președintele Dodon.

Cu toate acestea, spune Igor Dodon, cetățenii moldoveni sunt printre moldovenii trebuie să  "păstreze statalitatea și să o transmită urmașilor lor".

"Dar important este să conștientizăm că în lume sunt mii de popoare, dar nu toate popoarele își au țara sa. Noi avem țara noastră, avem un stat independent. Trebuie să păstrăm suveranitatea, trebuie să păstrăm statalitatea și să o transmitem urmașilor noștri", a mai declarat șeful statului.     

Într-o postare pe Facebook dedicată Zilei Independenței, Igor Dodon a spus că anul acesta este deosebit de greu pentru Republica Moldova.

"Acest an – 2020, a fost deosebit de greu pentru țara noastră, el a fost greu pentru absolut fiecare dintre noi. Noi cu toții ne-am confruntat cu două mari năpaste – cu pandemia COVID, care a răpit sute de vieți și reprezintă o provocare imensă pentru sistemul sănătății, și cu seceta gravă, care a lăsat fără roadă zeci de mii de hectare. Și pandemia, și seceta au lovit dur în economia națională. Din 1991 încoace, Moldova n-a mai trecut prin asemenea încercări dureroase", a spus președintele.

El a mai declarat că în aceste condiții este dificil de guvernat țara.

"Vă spun sincer – a fost foarte dificil să guvernăm țara în aceste condiții, să identificăm soluții și să asigurăm plata pensiilor și salariilor, să găsim bani pentru drumuri și pentru ajutoare financiare. Dar îi sunt recunoscător Domnului și colegilor mei de la guvernare că am reușit să păstrăm securitatea economică și socială. Vă sunt recunoscător vouă, fiecărui cetățean în parte, că ați avut înțelegere și răbdare. Vreau să vă asigur că vom trece cu bine de aceste vremuri dificile", a menționat președintele.

"În acest an noi cu toții am știut să rezistăm la greu, am demonstrat voință și tărie de caracter și am devenit mai căliți și mai înțelepți. Pandemia și seceta se vor sfârși, inevitabil, iar noi vom dezvolta țara cu forțe noi, cu speranță în ziua de mâine și cu încredere în viitorul demn al Republicii Moldova", a mai scris șeful statului pe Facebook.

În finalul mesajului său, el i-a felicitat pe cetățeni cu prilejul celei de-a 29-a aniversări a Zilei Independenței, urându-le să fie sănătoși și buni unii cu alții.

Igor Dodon, Zinaida Greceanâi și Ion Chicu au depus flori și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Capitalei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

43
Tagurile:
Igor Dodon, Moldova, Ziua Independenței
Пожар в здании Филармонии

Video - Este mult mai grav: S-a prăbușit tavanul Filarmonicii

323
Deși inițial se părea că nu este vorba de un incendiu periculos, iată că cele zece echipaje de pompieri nu au putut opri flăcările care au cuprins acoperișul filarmonicii din Capitală și ele au ajuns deja în interiorul clădirii.

BUCUREȘTI, 24 sept - Sputnik. Potrivit IGSU, la ora 14:15 tavanul sălii principale a clădirii Filarmonicii Naționale a cedat.

Intervenția este una complexă întrucât construcția acoperișului este făcută din lut și lemn. Pentru stingerea incendiului la fața locului continuă să lucreze 10 echipaje de salvatori și pompieri.

Corespondenții Sputnik care se află la fața locului transmit că flăcările s-au extins la restaurantul de la Filarmonică. Acoperișul restauratului, care estr o anexă a clădirii Filarmonicii, a ars în întregime.

Amintim că la puțin timp de la venirea pompierilor, autoritățile au anunțat că incendiu este unul minor și practic a fost stins. Doar că pe urmă situația s-a complicat: deși au fost aduse tocmai zece echipaje care luptă cu flăcările, acestea iau amploare.

Directorul Filarmonicii, Svetlana Bivol, a declarat pentru reporterul Sputnik Moldova că în clădire se efectuau lucrări de sudare, iar focul a izbucnit de la o scânteie. Pompierii au intervenit prompt si focul a fost stins. Pompierii au intervenit prompt si focul a fost stins. Toate persoanele din clădire au fost evacuate,  nimeni nu a avut de suferit, a mai menționat Bivol. De precizat la Filarmonica Națională au loc în prezent lucrări de reparație.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

323
Tagurile:
incendiu, Filarmonica

Загрузка...
Igor Dodon

VIDEO: Discursul lui Igor Dodon la Adunarea Generală a ONU

162
Șeful statului moldovean a declarat că că Republica Moldova sprijină plenar efortul colectiv de realizare a obiectivelor transpuse în Declarația aniversară a Adunării Generale.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a rostit un discurs, în format online, în cadrul celei de-a 75-a Adunări Generală a Organizației Națiunilor Unite, consacrată jubileului acestei organizații globale.

”Am menționat că Republica Moldova sprijină plenar efortul colectiv de realizare a obiectivelor transpuse în Declarația aniversară a Adunării Generale și își asumă angajamentul să contribuie la răspunsul comun asupra sfidărilor majore cu care se confruntă ONU și comunitatea internațională”, a declarat Dodon.

Șeful statului a subliniat că anul 2020 va rămâne în istoria omenirii ca unul al consolidării efortului comun de depășire a provocărilor globale. El a remarcat în context rolul decisiv al ONU în rezolvarea sau prevenirea mai multor probleme globale.

”Cei trei piloni ai sistemului ONU – pacea și securitatea, drepturile omului și dezvoltarea au rezistat în timp, reconfirmându-și astfel importanța”, a subliniat Dodon în discurs.

El a menționat în luarea sa de cuvânt că pe parcursul celor 75 de ani ONU a dezvoltat progresiv cadrul dreptului internațional, a mediat conflicte, a stabilizat tensiunile din lume, a avansat normele privind protecția drepturilor omului și a salvat vieți. Totuși, mai sunt încă multe lucruri de făcut pentru a anihila ilegalitățile accentuate de pandemie, pentru a continua lupta cu cauzele și efectele schimbărilor climaterice.

Președintele și-a exprimat de asemenea regretul că nu toate tratatele sunt respectate de către statele membre, iar amenințările la adresa securității capătă forme tot mai complexe. Și anume, astăzi în lume încă persistă discriminare, bazată pe gem, origine, rasă, religie sau dizabilitate.

”Aceste circumstanțe motivează apelul Secretarului general ONU, domnul Antonio Guterres, de participare la un dialog global pentru relevanța ONU pentru viitor. Cu certitudine, consultarea opiniei oamenilor este decisivă pentru ca organizația să-și mențină importanța, să poată servi mai bine nevoilor umanității și pentru ca statele membre că-și sporească capacitatea de atingere a obiectivelor de dezvoltare durabilă”, a explicat șeful statului.

Dodon s-a referit și la declarație cu privirea la cea de  75-a aniversare a Organizației Națiunilor Unite, menționând că textul acestui document reprezintă produsul discuțiilor cu membrii societăților noastre și este rezultatul unor negocieri solide între state, care au agreat împreună o foaie de parcurs ambițioasă pentru viitorul nostru comun.

În opinia liderului moldovean, în acest viitor comun pacea va constitui valoarea noastră supremă, iar conflictele vor fi soluționate în faza lor inițială. De asemenea, ”nimeni nu va fi lăsat în umbră, dreptul internațional va fi respectat și dezvoltat continuu, iar instituțiile naționale de guvernare vor avea încrederea deplină a cetățenilor”.

”Convenind asupra îmbunătățirii metodelor de lucru ale ONU, noi, statele membre, vom putea face fașă provocărilor contemporane, iar parteneriatele ONU cu organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, cu sectorul privat și mediul academic, cu societatea civilă vor cunoaște un nou impuls spre consolidare”, a conchis Dodon.

În încheiere, șeful statului a menționat că Republica Moldova își asumă angajamentul să contribuie la răspunsul comun asupra provocărilor majore cu care se confruntă ONU și comunitatea internațională.

162
Tagurile:
video, ONU, Discurs, Igor Dodon

Загрузка...
Vaccin

Majoritatea americanilor nu vor facă vaccinul Covid-19

0
(reînnoit 21:40 01.10.2020)
Deși pandemia a luat viața a peste 200.000 de oameni din SUA, mai puțin de 50% dintre americani vor să fie vaccinați împotriva Covid-19 dacă ar fi plătiți cu 100 de dolari.

BUCUREŞTI, 1 oct – Sputnik. În Statele Unite, scepticismul în ceea ce privește vaccinarea împotriva Covid-19 este în creștere, mai puţin de jumătate dintre respondenți spunând că vor să fie vaccinaţi dacă li se oferă 100 de dolari, a dezvăluit un nou sondaj Axios-Ipsos, citat de Sputnik France.

Primul vaccin împotriva coronavirusului
РФПИ и Центр имени Гамалеи

Din peste 1.000 de participanți, doar 44% au spus că vor să fie vaccinați cu condiția să primească în schimb 100 dolari. Doar 26% au spus că sunt pregătiți să plătească 100 de dolari pentru a primi vaccinul.

Totuşi, mai mult de jumătate au declarat că este mai „probabil” să îl primească dacă asigurarea lor de sănătate acoperă costul integral.

Același sondaj arată că oamenii ar fi mai încrezători dacă vaccinul ar fi recomandat de medicul lor personal (62%). De asemenea, aprobarea de către Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) i-ar face pe 54% dintre respondenți să aibă încredere într-un vaccin, în timp ce aprobarea din partea președintelui Donald Trump ar încuraja doar 19% dintre respondenți să aibă încredere în vaccin. De asemenea, majoritatea celor care s-au identificat drept republicani (60%) au spus că aprobarea președintelui nu i-ar determina să decidă dacă să primească sau nu vaccinul.

Situație epidemiologică

Statele Unite sunt cea mai afectată țară atât din punct de vedere al deceselor, cât și al numărului de cazuri, cu 206.959 decese la 7.233.946 de cazuri, potrivit Universității Johns-Hopkins. Cel puțin 2.840.688 de persoane au fost declarate vindecate.

Donald Trump a anunțat luni distribuirea în Statele Unite a 150 de milioane de teste rapide pentru depistarea coronavirusului în 15 minute, o metodă asemănătoare testelor de sarcină, mult mai rapidă decât testele moleculare utilizate de la începutul pandemiei.

0
Tagurile:
SUA, vaccin
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Cât de periculos este vaccinul: SUA solicită un răspuns, Europa numără profiturile
Medicii SUA, interesați de vaccinul rusesc împotriva COVID-19
Rusia: A fost eliberat un patent pentru cel de-al doilea vaccin anti-COVID-19

Загрузка...