bloc de locuit

Programul ’’Prima Casă’’, mai accesibil - vezi ce modificări s-au avizat la lege

421
(reînnoit 20:00 02.04.2020)
Persoanele care au deja în posesie un imobil sau un credit ipotecar vor putea beneficia în continuare de programul guvernamental ’’Prima Casă’’. Guvernul a avizat astăzi pozitiv mai multe modificări la legea acestui program.

CHIȘINĂU, 2 apr – Sputnik, Cătălina Cernei. Cabinetul de miniștri a venit cu mai multe modificări la Legea privind Programul de Stat "Prima Casă".

Astfel, cei care au deja un imobil în posesie, dar spațiul locuibil nu depășește nouă metri pătrați de persoană vor putea deja să-și cumpere locuințe prin Programul ’’Prima Casă’’.

Totodată, vor fi eligibili și cei care au accesate credite ipotecare la bănci până la lansarea Programului ’’Prima Casă’’.

Documentul mai prevede reducerea contribuției iniţiale de la 10 la 5 la procente. Printre alte modificări se numără și majorarea plafonului vârstei de eligibilitate - de la 45 la 50 de ani.

Scopul inițiativei este de a oferi posibilitate mai multor cetățeni să beneficieze de acest program și să-și poată procura locuințe în condiții avantajoase.

Autoritățile speră că, în acest mod, vor reduce numărul persoanelor care migrează, iar oameni vor rămâne să muncească acasă.

Programul "Prima Casă" a fost lansat în martie 2018. Până acum, 4 205 tineri sau familii tinere și-au cumpărat locuințe. Din numărul total, aproape patru mii de locuințe sunt în zonele urbane, iar peste 200 de case sunt în zonele rurale.  Vârsta medie a solicitanților este de 31 ani, iar suprafața medie a locuințelor este de 59,99 m2.

421
Tagurile:
Prima Casa
Tematic
Beneficiarii programului „Prima Casă”: Cine poate obține compensații de la stat
Știrea dimineții: Lista celor 15 bănci care dau finanțare "Prima Casă"
Programul "Prima Casă": Ce se întâmplă în țară în timp ce guvernanții "luptă cu oligarhia”
Schimbări majore la Programul ”Prima Casă”
„Prima Casă” tot mai accesibilă pentru moldoveni: Vezi ce se întâmplă
Prima Casă 2020: ce li se pregătește cetățenilor

Video: Mai mulți deputați s-au îmbrâncit în Parlament

133
În plenul Parlamentului s-a iscat un adevărat scandal. Deputații opoziției au blocat tribuna și prezidiul Legislativului, pentru a împiedica prezentarea și votare proiectelor cu privire la buget și politica fiscală.

Microfoanele din prezidiu și cel de la tribuna centrală a Parlamentului au fost rupte de deputații opoziției, care au încercat să împiedice votarea proiectelor cu privire la buget și politica fiscală. 

În pofida scandalului și îmbrâncelilor, inițiativele menționate mai sus au fost votate de majoritatea deputaților fără ca să fie inițial prezentate și examinate. 

Priviți în materialul video Sputnik ce s-a întâmplat în ședința de plen. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

133
Tagurile:
parlament, Republica Moldova

Загрузка...
Traian Băsescu

Ce șanse are Băsescu obțină cetățenia Republicii Moldova

88
Politologul a explicat în studioul Sputnik Moldova ce șanse are fostul președinte român de a deveni cetățean al Moldovei și de a desfășura aici o activitate politică.

CHIȘINĂU, 3 dec – Sputnik. Fostul președinte român Traian Băsescu a declarat că intenționează să obțină iarăși cetățenia Moldovei. ”Mi-a luat Dodon cetățenia, dar sper să mi-o redea Maia Sandu”, a declarat el la un post de televiziune din România. Politologul Corneliu Ciurea a explicat în studioul Sputnik Moldova ce șanse are Băsescu să redevină cetățean al Moldovei.

”Aceasta depinde de faptul dacă Băsescu va considera necesar să depună iarăși actele pentru obținerea cetățeniei moldovenești. Evident, obținerea sau neobținerea cetățeniei de către un astfel de cetățean al României depinde în mare măsură de ”curenții” politici din Moldova. De aceea, în perioada Sandu procedura ar putea decurge mai ușor decât sub Dodon”, a spus Ciurea.

Politologul nu a observat însă un prea mare entuziasm al președintelui nou ales în legătură cu perspectiva de a-i oferi ex-președintelui României pașaportul moldovenesc.

”Nu se știe în ce măsură este important pentru Băsescu însuși să obțină cetățenia. Maia Sandu, de asemenea, s-a exprimat fără prea multă căldură în legătură cu această chestiune, în limbaj tehnic – să depună din nou actele și vom decide”, a menționat politologul.

Ciurea a apreciat de asemenea șansele ca Băsescu să se ocupe de activitatea politică în Moldova, în cazul obținerii cetățeniei moldovenești de către acesta.

”Anterior a existat senzația că Băsescu ar fi putut ”învârti” ceva în politica moldovenească. În momentul de față, am impresia că interesul lui a cam secat. Totuși, curentul unionist nu mai impresionează în ultima perioadă. El a contribuit de asemenea la asta și s-a retras în umbră”, a conchis politologul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

88
Tagurile:
Moldova, cetățenie, Traian Băsescu

Загрузка...
Londra

Lista secțiilor de votare din Marea Britanie la alegeri parlamentare din România

0
Românii din  Marea Britanie au la dispoziție 50 de secții de votare unde să își exprime opțiunea de vot la alegerile parlamentare din 5-6 decembrie

BRUXELLES, 4 dec - Sputnik. Ministerul de Externe și AEP au organizat 50 de secții de votare în Marea Britanie în vederea alegerilor parlamentare din acest an. Spre deosebire de alegerile prezidențiale și europene, acum pot vota în străinătate doar românii care au domiciliul sau rezidența în străinătate, iar pentru a vota, pe lângă documentul de identitate, alegătorul din străinătate trebuie să prezinte documente care dovedesc faptul că este rezident în acea țară.

Cei care au trecut în pașaport domiciliul în străinătate nu au nevoie să mai dovedească rezidența.

Lista secțiilor de votare din Marea Britanie pentru alegerile parlamentare din 5 – 6 decembrie 2020:

  • Londra 1-Harrow 1 Byron Hall Christchurch Avenue, Harrow, HA3 5BD  
  • Londra 2-Harrow 2 Byron Hall Christchurch Avenue, Harrow, HA3 5BD  
  • Londra 3-Stanmore Stanburn Primary School, Abercorn Road, Stanmore, HA7 2PJ3
  • Londra 4-Brent Claremont High School, Claremont Ave, Kenton, Harrow HA3 0UH
  • Londra 5-Wembley Sudbury Primary School, Watford Road, Wembley, HA03EY
  • Londra 6-Edgware 1 The Hive London, Camrose Ave, London, HA8 6AG  
  • Londra 7-Edgware 2 The Hive London, Camrose Ave, London, HA8 6AG  
  • Londra 8-Woodgreen Cypriot Community Centre, Wood Green, N22 5HJ  
  • Londra 9-Dagenham 1 Castle Green, Dagenham, RM9 4UN 
  • Londra 10- Dagenham 2 Castle Green, Dagenham, RM9 4UN  
  • Londra 11-Stratford The Hub Stratford, 259 High St, London E15 2LS  
  • Londra 12-Romford The Wisteria, 229 Romford Rd, Forest Gate, London, E7 9HL
  • Londra 13-Lewisham Pendergast School, Adelaide Ave, Lewisham, London, SE41LE
  • Londra 14-Watford Holiday Inn, 65-67 Clarendon Road, Watford, WD17 1DS  
  • Kent Cricket Club, Selling Road, Faversham, ME13 8FX, Kent  
  • Crawley Windsor Suite, Crowne Plaza London Gatwick Hotel, Langley Drive, Crawley, West
  • Sussex, RH11 7XS
  • Luton Venue 360 Ltd, 20 Gipsy Ln, Luton, LU1 3JH  
  • Milton Keynes Bletchley Rugby Club, Pavilion, Manor Field, Fenny Stratford, Bletchley, Milton
  • Keynes, MK2 2HX
  • Oxford CheneySchool, CheneyLn, Headington, Oxford OX3 7QH  
  • Peterborough East of England Showground, Peterborough, PE2 6XE  
  • Colchester HeadGate Theatre, 14 Chapel St North, Colchester, Essex, CO2 7AT
  • Bristol Victoria Street, Bristol, BS16HY  
  • Exeter Fountain House, Western Way, Sidwell Street, EX26AP  
  • Portsmouth 19 London Road, Portsmouth, PO2 0BQ  
  • Southampton Novotel, 1 West Quay Road, Southampton, SO15 1RA  
  • Reading Hotel Holiday Inn, 500 Basingtoke Road, Berkshire, RG2 0SL
  • Woking Alpha Road, Maybury, Woking, Surrey, GU22 8HF  
  • Hereford The Three counties Hotel, Belmont Road , Hereford , HR2 7PB
  • Insula Jersey St Helier Town Hall, 50 York Street, St Helier, Jersey, JE4 8PA
  • Manchester 1 9 Cooper St, Manchester, M2 2FW Consulat General
  • Manchester 2 Birch Community Centre, Brighton Grove, Birch-in-Rusholme, M14 5JT
  • Newcastle upon Tyne Carnegie Building, Atkinson Road, Benwell NE4 8XS  
  • Leeds 1 St Aidan's Church, Elford Place West Leeds LS8 5QD  
  • Leeds 2 Royal Armouries Museum, New Dock Hall, Armouries Drive, Leeds, LS10 1LT
  • Preston Cotton Court Business Centre, Church Street, Preston, PR1 3BY
  • Hull 639 Anlaby Road, Hull, HU3 6SX 
  • Wolverhampton GTG West Midlands, Bearing Drive, Wolverhampton, WV113SZ
  • Birmingham 1 The Holte Conference Center, Trinity Road, Birmingham, B6 6HE
  • Birmingham 2 Jurys Inn, 245 Broad Street Birmingham, B1 2HQ  
  • Coventry 1 Centre AT7, Bell Green Road, West Midlands, Coventry, CV67GP
  • Coventry 2 Broad Street Meeting Hall, 124 Broadstreet, Coventry, CV6 5BG, West Midlands
  • Northampton 1 Northampton Bangladeshi Association, Gateway Centre, Mill road, Semilong,
  • Northampton, NN2 6AX
  • Northampton 2 Duston Community Centre, Pendle Road, Duston, Northampton, Northamptonshire, NN5 6DT
  • Edinburgh Hibernian Football Club, Easter Road Stadium, 12 Albion Place, Edinburgh, EH7 5QG
  •  Glasgow 1 111 Killin Street, G32 9AH, Glasgow  
  • Glasgow 2 260 Bath Street , Glasgow G2 4JP  
  • Perth Perth Concert Hall, Mill Street, Perth, Perthshire, PH1 5HZ  
  • Aberdeen Sadman Signature, Aberdeen Hotel, ST Andrew Street AB25 1AD Aberdeen
  • Belfast 1, Stranmillis Embankment, Belfast, BT7 1GB  
  • Ballymena 120, Cushendall Road, Ballymena, BT43 6HB  

Votul în diaspora

La propunerea Ministerului Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă a organizat 748 de secții de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare din 5 și 6 decembrie, românii din diaspora având posibilitatea să voteze timp de două zile, sâmbătă și duminică.

Conform MAE, organizarea celor 748 de secții de votare din străinătate, în 93 de țări, a fost rezultatul consultării comunităților de cetățeni români din afara țării și al eforturilor susținute și al implicării șefilor de misiuni și personalului Corpului Diplomatic și Consular aflat în coordonarea acestora.

Procesul a fost mai dificil decât la alte alegeri, el desfășurându-se în condițiile aparte ale pandemiei de COVID-19.

Țările cu cele mai multe secții de votare sunt:

  • Spania (140 de secții, față de 143 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Italia (137 de secții, față de 142 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Germania (61 de secții, față de 80 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Marea Britanie (50 de secții, față de 72 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Franța (48 de secții, față de 50 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • S.U.A. (36 de secții de votare, față de 38 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Republica Moldova (30 de secții, față de 37 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Belgia (19 secții de votare, față de 23 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Austria (17 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Irlanda (16 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Olanda (15 secții, față de 25 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Grecia (11 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Norvegia (10 secții, la fel ca alegerile prezidențiale din 2019)
  • Danemarca (10 secții, față de 12 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Portugalia (9 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Canada (7 secții, față de 9 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Elveția (7 secții, față de 8 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Australia și Noua Zeelandă (7 secții, la fel ca la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Ungaria (7 secții, față de 6 organizate la alegerile prezidențiale din 2019)
  • Finlanda (4 secții, față de 3 organizate la alegerile prezidențiale din 2019).

Au fost și situații în care anumite state, în contextul măsurilor adoptate pentru gestionarea efectelor pandemiei de COVID-19, au refuzat organizarea de secții de votare pe teritoriul lor, cum e cazul Maltei și Nigeriei.

De asemenea, MAE a anunțat că nu vor fi organizate secții de votare în Venezuela (activitatea misiunii diplomatice a fost suspendată ca urmare a deteriorării condițiilor de securitate) și în R.P.D. Coreeană (granițele acestui stat sunt închise, ceea ce nu permite trimiterea materialelor necesare).

Important de subliniat că cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării pot vota la secțiile organizate în străinătate pe parcursul a două zile – sâmbătă 5 decembrie și duminică 6 decembrie 2020.

0
Tagurile:
România, alegeri parlamentare, Marea Britanie, Secții de votare
Тема:
Alegeri parlamentare în România 2020

Загрузка...