Ambasadorul SUA la Chişinău, Dereck Hogan şi premierul Maia Sandu

Sandu, după întâlnirea cu ambasadorii SUA şi UE: Îmi asum eventuala cădera a Guvernului

1350
(reînnoit 07:42 07.11.2019)
Maia Sandu a declarat într-o emisiune televizată că este gată de alegeri anticipate dacă acesta este prețul cu care trebuie să plătească pentru a se face reforma justiției.

CHIȘINĂU, 7 nov - Sputnik. Premierul moldovean Maia Sandu s-a întâlnit în miercuri seară cu președintele ţării, Igor Dodon, și președintele Parlamentului, Zinaida Grecianîi. Oficialii au discutat despre asumarea răspunderii Guvernului asupra Legii Procuraturii. 

Igor Dodon s-a arătat indignat de faptul că Maia Sandu nu a consultat membrii coaliției de guvernare înainte să fie votată această asumare a răspunderii.

De cealaltă parte, premierul a fost întrebat într-o emisiune televizată dacă a procedat în asemenea mod pentru ar exista suspiciuni că Igor Dodon ar încerca să preia controlul asupra justiției, la care Maia Sandu a răspuns ferm: "cu siguranţă avem suspiciuni şi îngrijorări şi, da, vrem să eliminăm toate aceste posibilităţi ca să se captureze instituţiile statului şi mai ales ca să se captureze instituţia procuraturii".

Potrivit premierului, nu este exclus că în zilele următoare există riscul căderii Guvernului, dacă asumarea răspunderii Guvernului nu vatrece de Parlament.

”Scenariul este foarte clar: demisia Guvernului... Conform procedurii, primul lucru care trebuie să se întâmple este să se convoace şedinţa Parlamentului, la care eu să prezint această lege şi asta probabil nu se va întâmpla mâine (joi - nota red.), în funcţie de decizia dânşilor, va fi depusă o moţiune în trei zile sau nu şi după aceea se dezbate moţiunea", a declarat Maia Sandu.

Premierul a precizat că Igor Dodon și Zinaida Grecianîi i-au cerut să renunţe la asumarea răspunderii privind Legea Procuraturii. Maia Sandu a declarat însă că nu va face acest lucru, chiar cu riscul să cadă Guvernul. 

”Noi suntem gata pentru alegeri anticipate dacă acesta este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru o justiţie corectă. Suntem gata să plătim orice preţ. Eu am promis împreună cu colegii mei că vom face reforma Justiției. Eu mă tem ce se va întâmpla cu țara asta dacă reforma justiției nu se va face”, a declarat Maia Sandu. 

Maia Sandu a mai precizat că nu intenționează să rupă coaliția cu Partidul Socialiștilor. 

”Nu mi-am propus să rup coaliția. Eu mi-am propus să intervin ca elementul alegerii procurorului general să se facă bine”, a mai precizat premierul.  

Amintim că miercuri Guvernul a votat asumarea răspunderii pentru Legea Procuraturii. Proiectul prevede că prim-ministrul „preselectează cel puțin doi candidați la funcţia de Procuror General și-i propune Consiliului Superior al Procurorilor”. De asemenea, proiectul prevede și o modificare a procedurii de destituire din funcție a procurorului general. Noul proiect a fost prezentat de ministrul Justiției, Olesea Stamate. 

După aceste acţiuni ale premierului şi ministrului Justiţiei, în seara zilei de miercuri la Guvern s-au cerut în vizită ambasadorii UE şi SUA, pe care Maia Sandu i-a primit şi cu care a discutat despre reforma în Justiţie în Moldova şi o eventuală destrămare a coaliţiei de guvernare şi eventuala cădere a Guvernului.

1350
Tagurile:
Guvern, Acum, PSRM, Coaliție, Maia Sandu

Загрузка...