Atenție șoferi: Iată ce măsuri va întreprinde poliția până la sfârșitul lunii Video

295
(reînnoit 20:05 09.10.2019)
Acțiunile poliției sunt organizate atât în municipiul Chișinău, cât și pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 9 oct – Sputnik. Poliția de patrulare va efectua razii pe drumurile din ţară până la sfârșitul lunii.

„Vânătoarea” de șoferi care nu și-au achitat amenzile a început pe străzile din municipiul Chișinău.

Inspectorii de patrulare opresc mașinile, apoi îi verifică pe șoferii cu ajutorul unui scanner. Dacă depistează că pe numele lor au fost emise procese verbale, iar amenda nu a fost plătită, oamenii legii le întocmesc procese verbale.

Amenzile „se sting” după un an de la fixarea contravenției, dacă nu sunt achitate. Însă, șoferii nu scapă de ele dacă sunt prinși în trafic și semnează procesele-verbale sau atunci când scrisoarea poliției vine prin recomandare.

Pentru a fi la curent cu existența amenzilor, șoferii sunt îndemnați să le verifice regulat.

Pe parcursul zilei de ieri, în două sectoare ale Capitalei au fost organizate filtre pentru depistarea șoferilor care încalcă Regulamentul Circulației rutiere și dacă au făcut-o anterior.

Astfel, peste 150 de șoferi au fost trași pe dreapta și verificați prin intermediul aplicației „E-DATA” – 84 s-au ales cu procese-verbale în urma încălcărilor depistate de camerele de supraveghere.

Cele mai frecvente abateri sunt depășirea limitei de viteză, ignorarea semnelor de interzicere a semaforului și nerespectarea marcajelor rutiere.

De asemenea prin filtru a fost depistat și un șofer care circula fiind în stare de ebrietate chiar de dimineaţă. Supus testului alcoolscopic, acesta avea 0.73 mg/l alcool în aerul expirat.

Totodată, 28 de conducători auto au primit citații de prezentare la „CUMC”, iar cei cu centurile de siguranță necuplate au fost avertizați asupra riscurilor care îi pasc.

Operațiunea are scopul de a crește gradul de siguranță în trafic și responsabilizarea șoferilor cu privire la pericolele la care se expun și îi implică pe ceilalți participanți la trafic.

 

295
Premierul Ion Chicu

Ion Chicu, despre explozia din Beirut: Nava nu mai este sub Pavilionul Republicii Moldova

181
Ion Chicu a reacționat la informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora nava care a explodat în zona portului Beirut ar fi sub Pavilionul de Stat al Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 5 aug - Sputnik. Premierul Ion Chicu a venit cu o reacție în legătură cu informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora nava care a explodat în zona portului Beirut ar fi sub Pavilionul de Stat al Republicii Moldova. 

Din 23.02.2014 nava nu mai este sub Pavilionul de Stat al Republicii Moldova, fiind radiată forțat din Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova. Îndemn ipocriții, care nu scapă nici o ocazie de a tăvăli în glod și mizerie țara noastră, să aibă măcar un pic de rușine”, a scris premierul pe Facebook. 

Ion Chicu a făcut referire la o postare pe Facebook a liderului PAS, Maia Sandu. Ea a scris că nava ar fi transportat ilegal substanța explozivă și a fost înregistrată sub pavilion moldovenesc. Potrivit ei, statul nostru ar fi înregistrat această navă în schimbul mitei și al favorurilor. 

Amintim că, după explozia din portul Beirut, în presă au apărut informații privind implicația unei nave sub pavilion moldovenesc, care ar fi transportat substanțele explozive în urmă cu câțiva ani. Agenției Navală a Republicii Moldovei a oferit explicații pentru Sputnik Moldova în privința informațiilor difuzate în mass-media internaționale potrivit cărora o nava sub pavilion moldovenesc ar fi transportat marfa confiscată și care a rămas câțiva ani în portul Beirut, unde a explodat pe 4 august.

"Informațiile sunt incomplete. Această navă nu se află de mult timp sub pavilionul nostru. Nu contează ce pavilion a avut nava care efectua transportul. Faptul că s-a întâmplat ceva din cauza încărcăturii ulterior, precum această explozie, nu înseamnă că nava este oarecum de vină pentru faptul că marfa a fost depozitată în mod necorespunzător în port. Și, cu atât mai mult, nu înseamnă că pavilionul este de vină”, a declarat pentru Sputnik Igor Zaharia, directorul Agenției Navale Moldovenești.

O explozie puternică s-a produs marți seara, în zona portului Beirut. Potrivit autorităților locale, jumătate din clădirile orașului au fost avariate, spitalele au fost supraaglomerate din cauza numărului mare de victime. Conform ultimelor date, numărul morților ca urmare a exploziei este de 78 de persoane, peste 4 mii sunt răniți.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

181
Tagurile:
navă, Republica Moldova, explozie, Beirut, Ion Chicu
Tematic
Beirut: președintele SUA a atins ce NU trebuia! Oamenii Sistemului au sărit ca arși!
VIDEO: Urmările exploziei de la Beirut - ar mai putea fi oameni sub dărâmături
Rusia va instala un spital mobil în Beirut pentru a oferi asistență victimelor

Загрузка...
Intrarea în Bulgaria

Bulgaria își deschide hotarele pentru turiștii moldoveni, dar cu o condiție - detalii

66
(reînnoit 20:32 27.07.2020)
Președintele Frontului Național pentru Salvarea Bulgariei (FNSB) Valeri Simeonov a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că moldovenii vor putea intra în Bulgaria, însă vor trebui să prezinte un test negativ la COVID-19.

CHIȘINĂU, 27 iul - Sputnik. Bulgaria își deschide hotarele pentru cetățenii moldoveni, însă cu condiția ca să prezinte un test PCR negativ la intrarea în țară, informează rus.bg.

”La cererea sectorului turistic, turiștii din Moldova, Serbia, Kuweit, Israel și Macedonia de Nord vor fi admiși pe teritoriul Bulgariei dacă prezintă un test PCR negativ făcut cu cel puțin 72 de ore înainte de sosire”, a declarat președintele Frontului Național pentru Salvarea Bulgariei (FNSB) Valeri Simeonov, în cadrul unui briefing.

”Acest lucru va fi un ajutor important pentru cei din industria noastră hotelieră, care în prezent au nevoie de turiști străini pentru a-și completa locurile goale din hotelurile lor”, a spus el.

Grecia. Imagine simbol
© Sputnik / Михаил Воскресенский

Astăzi, Ministerul Turismului a anunțat că Comisia Europeană a aprobat subvenții pentru zboruri charter organizate de operatorii de turism în Bulgaria.

Aprobarea subvențiilor de către Comisia Europeană a fost o condiție prealabilă pentru aplicarea măsurii de sprijin turistic. Subvenția este de 35 de euro pentru fiecare loc de zbor cu un minim de 100 de locuri. Operatorii de turism străini pot profita, de asemenea, de aceste subvenții.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

66
Tagurile:
Bulgaria
Tematic
Mai mulți moldoveni vor putea munci sezonier în Marea Britanie
„Prima Casă” tot mai accesibilă pentru moldoveni: Vezi ce se întâmplă
Ostașii moldoveni au mărșăluit la Parada Victoriei de la Moscova - Video

Загрузка...
A la terrasse d'un café

Cea mai tonifiantă cafea de vară

0
Având o textură similară cu berea și fiind preparată la rece, cafeaua nitro este populară în lunile de vară. Un specialist în cafea a relatat pentru Sputnik despre beneficiile acestei băuturi, dar a oferit și cazuri în care ar trebui evitată.

Într-un interviu pentru Sputnik, bloggerul Olga Ignatieva, specializată pe cafea, a explicat diferențele dintre cafeaua clasică și cea cu nitro, pe care mulți fani ai băuturii o aleg în timpul verii.

Astfel, principala caracteristică a cafelei nitro este faptul că este servită refrigerată. Odată ce este infuzată la rece, este îmbogățită cu azot, folosind echipamente de răcire utilizate în industria berii. Bulele mici îi conferă o textură de catifea.

„În loc de o cafea neagră, avem o băutură care seamănă cu o bere brună. Când este turnată într-un pahar, în interior apare puțină „spumă”. Azotul îi oferă și dulceață și un gust cremos".

Un dezavantaj semnificativ

Foarte bogată în cofeină, acest tip de cafea are un dezavantaj, în special pentru persoanele cu un sistem nervos slab sau pentru cei care suferă de probleme cardiace.

„Dacă beți 200 de mililitri de cafea nitro, aceasta va influența puternic sistemul nervos. Nu trebuie băută seara, întrucât există riscul să nu puteți dormi. Dimineața, ar trebui să vă limitați la o porție mică”.

Ea adaugă că conținutul de cofeină poate duce la reacții adverse, cum ar fi anxietatea, durerile de cap și tensiunea arterială ridicată.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
vară, Cafea

Загрузка...