Fotografie de arhivă: Vladimir Putin și Igor Dodon

Președintele rus, Vladimir Putin, cu un mesaj de felicitare către Igor Dodon

162
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a trimis lui Igor Dodon un mesaj de felicitare și urări de bine cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova și a celei de-a 75 aniversări de la eliberarea Moldovei de fasciști.

CHIȘINĂU, 27 aug – Sputnik. Cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței Republicii Moldova, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a adresat un mesaj de felicitare omologului său moldovean, Igor Dodon.

Reproducem mai jos textul lui Vladimir Putin, cu precizare că traducerea din rusă în română este neoficială.

"Primiți sincerele mele felicitări cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova și a celei de-a 75 aniversări de la eliberarea Moldovei de fasciști.

În timpul anilor grei de război, părinții și buneii noștri au luptat umăr la umăr pe front și în detașamentele de partizani. Actele lor de eroism sunt fără seamăn și sunt pentru noi un simbol al bărbăției, al jertfirii de sine, al patriotismului și devotamentului față de datoria de ostaș.

Este important că și astăzi tradițiile glorioasei prietenii și ale ajutorului reciproc unesc popoarele Rusiei și Moldovei și ne ajută să stabilim legături de cooperare între statele noastre.

Vă rog să le transmiteți tuturor veteranilor care locuiesc în Republica Moldova cele mai calde felicitări și cuvinte de recunoștință cordială. Vă doresc din suflet dumneavoastră și conaționalilor dumneavoastră fericire, bunăstare și prosperitate", i-a scris Vladimir Putin lui Igor Dodon.

162
Tagurile:
Mesaj, Igor Dodon, Vladimir Putin

Загрузка...