Violență

Terifiant: Șase tineri au violat o minoră și au aruncat-o de la etajul 7 - Foto

3153
(reînnoit 14:28 07.05.2019)
Patru tineri au fost reţinuţi, iar alţi doi au fost anunţaţi în căutare pentru dublu viol şi tentativă de omor. Una dintre victime este internată în stare gravă la spital.

CHIȘINĂU, 7 mai - Sputnik. Procuratura anunţă reţinerea a patru tineri care, împreună cu alţi doi complici anunţaţi în căutare, ar fi violat două fete, una dintre care este minoră. Cazul a avut loc în noaptea de 4 spre 5 mai, într-un apartament din centul Capitalei. 

După o petrecere în afara oraşului, cei şase bănuiţi au mers în apartamentul în care se aflau două tinere, una dintre care este minoră de 16 ani. Prin constrângere fizică şi psihică, indivizii au violat victimele, iar pentru a ascunde urmele infracţiunii, au aruncat-o pe minoră de la balconul apartamentului, aflat la etajul 7. Cealaltă victimă a reuşit să fugă, alertându-i pe oamenii legii. Minora a fost internată în stare gravă la spital, în prezent fiind în comă.

Bănuiţii au vârstele cuprinse între 20 şi 26 de ani, patru dintre ei fiind reţinuţi preventiv pentru 72 de ore. De menţionat că unul dintre reţinuţi a comis violul în timp ce se afla sub măsura preventivă - arest la domiciliu, aplicată pentru o  infracţiune de tâlhărie comisă acum două luni.

Iniţial, acesta a fost cercetat în stare de arest, iar ulterior magistraţii de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani i-au schimbat măsura preventivă, eliberându-l din izolator şi plasându-l în arest la domiciliu.

Acum el va fi tras la răspundere inclusiv pentru dublu viol şi tentativă de omor a unei minore. Procurorii au contestat încheierea magistraţilor de revocare în privinţa acestuia a măsurii de reprimare şi anunţă că vor solicita  mandate de arestare pentru toţi cei şase indivizi.  

Procuratura şi Poliţia solicită sprijinul cetăţenilor pentru ai putea găsi și pe ceilalți doi agresori. În cazul în care recunoașteți persoanele din iamigine sau cunoașteți informații despre locul în care se află aceștia, anunțați imediat Poliția la numerele de telefon: (022) 27-22-57 sau 0-799-52-423. Pentru cele comise, indivizii riscă până la 20 de ani de închisoare.

3153
Tagurile:
Viol

Загрузка...