Parlamentul Republicii Moldova

Previziuni postelectorale: Fără alegeri anticipate, guvernare cu o majoritate confortabilă

466
(reînnoit 11:17 25.02.2019)
Toată lumea se întreabă dacă vom avea sau nu alegeri parlamentare anticipate și, dacă nu, cine va constitui majoritatea guvernamentală. Eu cred că răspunsurile la aceste întrebări sunt mai mult decât previzibile.

CHIȘINĂU, 25 feb - Sputnik, Sergiu Praporșcic. Eu cred că democrații pot fi considerați câștigătorii acestui scrutin, chiar dacă ei s-au plasat abia pe locul trei în preferințele electoratului. Și asta pentru că ei au cea mai mare marjă de manevră, cele mai multe șanse de a forma o majoritatea de guvernământ. Posibil, Partidul Șor va participa la constituirea acestei majorități. Plus independenții din circumscripțiile uninominale. Acesta, de fapt, va fi nucleul viitoarei guvernări. După care liderii democrați vor discuta cei ai celorlalte formațiuni politice care au acces în Parlament. Iar dacă aceștia vor fi intransigenți și nu vor dori să coguverneze împreună cu democrații, atunci în mod sigur acest risc își vor asuma unii dintre deputații acestor formațiuni politice. Toată lumea cunoaște cât de convingători știu să fie democrații în astfel de cazuri. 

Din această perspectivă, cred că nu vom avea alegeri parlamentare anticipate.

Asta și din considerentul că un nou scrutin ar aduce un rezultat mult mai prost decât cel înregistrat ieri.

Acum să vedem cine sunt perdanții. Cred că socialiștii ar fi înregistrat un rezultat mult mai bun dacă alegerile ar fi fost organizate doar într-o singură circumscripție naționale, nu și pe cele uninominale. Dacă scrutinul ar fi fost organiza în vechile condiții, atunci socialiștii ar fi avut astăzi suficiente voturi în Parlament pentru a forma o majoritate parlamentară fără ajutorul altora. Așa însă, dacă socialiștii nu vor accepta să participe o coabitare cu democrații, atunci ei vor petrece următorii ani în parlament fiind opoziție.

Marele perdant al acestui scrutin este blocul electoral ACUM, mai bine zis cele două formațiuni care l-au constitut: PAS-ul Maiei Sandu și Platforma lui Andrei Năstase. De ce? Este suficient să ne amintim ce scor electoral a înregistrat Maia Sandu la alegerile prezidențiale din 2016 și ce manifestații de protest de masă desfășura Platforma acum câțiva ani, ca să afirmăm că acestea nu au știut să valorifice șansa cea mai importantă pe care au avut-o până acum: alegerile parlamentare. Un fiasco total, cel puțin așa cred eu. Cauzele sunt mai multe, dar acestea acum mai puțin contează.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik.

466
Tagurile:
Rezultate, Parlament, Alianță, alegeri parlamentare
Тема:
Rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova 2019 (61)

Polițiștii de Frontieră au cinstit memoria eroilor căzuți în război

60
Angajații din cadrul Poliției de Frontieră au depus flori în memoria eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.

Polițiștii de frontieră din întreaga țară au adus un omagiu celor căzuți pe câmpurile de luptă în cele de al Doilea Război Mondial, cu ocazia împlinirii a 76 de ani de la Marea Victorie.

Angajații Poliției de Frontieră au depus flori și coroane la memorialurile eroilor care au luptat împotriva fascismului, pentru viața pașnică de astăzi.

”Memorie vie eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și recunoștință celor care și-au continuat viața și activitatea după războiul nemilos”, este menționat pe pagina oficială de Facebook a imstituției.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

60
Tematic
Șoigu a vorbit despre acțiunile care vor avea loc în Rusia pe 9 mai
Putin a amânat parada militară de 9 mai
Peskov, despre planurile președintelui Rusiei pentru ziua de 9 mai
Sărbătorirea zilei de 9 mai 1945 la Moscova
Mesajul președintelui Maia Sandu cu prilejul zilei de 9 mai - Video
VIDEO: Diplomații ruși din 54 de țări au interpretat ”Katiușa” în cinstea zilei de 9 mai

Загрузка...
Poliția

Video: Aventură nocturnă - cum l-a lăsat Poliția pe un tânăr fără motocicletă

90
(reînnoit 15:29 10.05.2021)
Un echipaj de poliție a avut o altercație cu un grup de tineri noaptea trecută, la Corjova. Imagini de la fața locului au fost plasate pe internet.

CHIȘINĂU, 10 mai – Sputnik. Din imaginile postate pe o pagină de Facebook se vede cum unul dintre inspectorii de patrulare urcă pe motocicleta tânărului și pleacă de la locul incidentului. Iată ce a declarat un martor ocular:

"Poliția venea din sens opus, din mers au deschis ușa și l-au dat jos de pe motocicleta. Nu au verificat actele nici testul drager, direct au început să dea cu electroshock-ul. S-a urcat unul din ei pe motocicleta și a fugit, mai nu a căzut jos".

Pe de altă parte, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Natalia Golovco, a precizat pentru Sputnik Moldova cum s-a produs de fapt acest incident. Totul s-a întâmplat noaptea trecută, în apropiere de satul Corjova. Inspectorii de patrulare ar fi observat o motocicletă care se deplasa haotic pe drum. 

"Inspectorul care se afla în echipaj a conectat sistemul luminos al girofarului, iar al doilea, fiind în afara automobilului de serviciu, a făcut semn cu bastonul de dirijare pentru a stopa motocicleta, însă motociclistul a făcut o manevră de ocolire a echipajului. În consecință, a căzut cu tot cu motocicletă", susține Natalia Golovco.

Oamenii legii mai precizează că inspectorii s-au apropiat de motociclist și l-ar fi întrebat dacă totul e în regulă și dacă are nevoie de ajutor medical. Tânărul însă ar fi reacționat agresiv. 

"Motociclistul a adresat cuvinte necenzurate polițiștilor și a încercat să se eschiveze. Ca urmare, pentru a curma alte acțiuni ilegale, inspectorii au fost nevoiți să aplice mijloacele speciale din dotare - cătușe", mai spune ofițerul de presă al INSP.

Poliția mai susține că la fața locului s-au adunat mai mulți localnici, cărora li s-ar fi solicitat să păstreze distanța și să nu creeze obstacole în desfășurarea atribuțiilor de serviciu ale inspectorilor, fiindcă forțele de ordine vor fi nevoite să aplice mijloacele speciale din dotare.

"Șoferul motocicletei a fost identificat prin intermediul bazei de date. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din satul Mălăiești, raionul Criuleni. Șoferul a fost supus testării alcooscopice, iar rezultatul a arătat că avea 0.46 mg/l", susține Natalia Golovco. 

Oamenii legii au inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului.

90

Загрузка...

Împușcături la o școală din Kazan

0
Împușcături la o școală din Kazan Împușcături la o școală din Kazan Împușcături la o școală din Kazan

Atacul la școala № 175 de pe str. Jaudat Faizi, 8, din Kazan, Republica Tatarstan din Rusia, a avut loc în timpul desfășurării orelor.

Unul dintre atacatori a fost reținut, al doilea, potrivit datelor preliminare, s-a refugiat în clădirea școlii, unde a fost lichidat. 11 persoane au murit, 16 sunt la spital.

"Se auzeau împușcături în toată școala. Au împușcat de multe ori. Există victime, sunt zvonuri că o profesoară de clase primare a fost împușcată în fața elevilor de clasa întâi", a spus o sursă citată de RIA Novosti.

La fața locului se află medici, polițiști, psihologi, sunt prezenți președintele Tatarstanului Rustam Minnihanov, ministrul Sănătății al republicii Marat Sadîkov și procurorul regiunii Ildus Nafikov.

În toate instituțiile de învățământ din oraș au fost consolidate măsurile de securitate. A fost deschis dosar penal.

 

0

Загрузка...