Protest la Chișinău 26 august 2018

Duminica protestelor la Chișinău: Corturi, lume, declarații în PMAN

144
(reînnoit 14:47 26.08.2018)
Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău pare neîncăpătoare. Mai multe partide și asociații își promovează mesajele lor.

CHIȘINĂU, 26 aug – Sputnik. Duminică, 26 august, membrii și simpatizanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului ”Platforma Demnitate și Adevăr” și Partidului Liberal Democrat din Moldova desfășoară o acțiune de protest în centrul orașului Chișinău. 

Paralel, în Piața Marii Adunări Naționale sunt prezenți și membrii asociației ”Salvgardare”, condusă de Maia Laguta, dar și automobiliștii care sunt nemulțumiți de prețurile la combustibil. De asemenea, în PMAN au ieșit susținătorii Partidului ”Șor” care cer menținerea magazinelor sociale. 

Liderii PAS, PPDA și PLDM, care se anunță de opoziție, Maia Sandu, Andrei Năstase și Viorel Cibotaru, au chemat oamenii la protest, la care să spună despre problemele cu care se confruntă. Aceștia au declarat că probleme în țară sunt atât de grave încât ”nu mai există nici un fel de șansă de a reface această țară dacă nu va fi efectuată o schimbare majoră”.

Cei trei nu au dezvăluit la ce ”schimbare majoră” se referă, însă deja în Piața Marii Adunări Naționale PAS, PPDA și PLDM au instalat corturi, anunțând că vor rămâne și peste noapte, astfel ca mâine, 27 august, Ziua Republicii să fie marcată dis-de-dimineață în PMAN. 

  • Proteste în Chișinău
    Proteste în Chișinău
    © Sputnik / Rodion Proca
  • Proteste în Chișinău
    Proteste în Chișinău
    © Sputnik / Rodion Proca
  • Proteste în Chișinău
    Proteste în Chișinău
    © Sputnik / Rodion Proca
  • Proteste în Chișinău
    Proteste în Chișinău
    © Sputnik / Miroslav Rotari
  • Protest la Chișinău
    Protest la Chișinău
    © Sputnik / Miroslav Rotari
  • Protest la Chișinău
    Protest la Chișinău
    © Sputnik / Miroslav Rotari
  • Protest la Chișinău
    Protest la Chișinău
    © Sputnik / Miroslav Rotari
  • Protest la Chișinău
    Protest la Chișinău
    © Sputnik / Miroslav Rotari
  • Protest la Chișinău
    Protest la Chișinău
    © Sputnik / Miroslav Rotari
  • Protest la Chișinău
    Protest la Chișinău
    © Sputnik / Miroslav Rotari
  • Protest la Chișinău
    Protest la Chișinău
    © Sputnik / Miroslav Rotari
1 / 11
© Sputnik / Rodion Proca
Proteste în Chișinău

Anterior, Poliția a anunțat că efectuează urmărirea penală în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute în articolul 26 și articolul 285,  alineat 1, care se referă la pregătirea dezordinilor în masă. Potrivit Poliției, ”în cadrul procesului s-a constatat că anumite persoane au publicat pe rețeaua de socializare Facebook, înregistrări video și mesaje prin care cheamă la participare activă la dezordini în masă, însoțite de aplicarea violenței împotriva persoanelor, de pogromuri, incendieri, distrugeri de bunuri și de aplicarea altor obiecte în calitate de armă, precum și de opunere de rezistență violentă sau armată reprezentanților autorităților, implicit pregătesc comiterea unor astfel de fapte în cadrul întrunirii preconizate pe data de 26 august”. 

Oamenii legii îndeamnă organizatorii protestului de duminică, 26 august, din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să asigure desfășurarea exclusiv pașnică și în limitele legale a manifestației. Pentru orice deviere de la lege, persoanele vinovate vor fi trase la răspundere civilă, administrativă sau penală. 

De asemenea, echipa „DIALOG”, formată din entitățile MAI se va afla în mulțime, asigurând astfel o transparență în activitatea poliției, fapt care va contribui la asigurarea încrederii și siguranței participanților la întrunire.

La fel, în Piața Marii Adunări Naționale, vor fi amplasate corturi, unde serviciul ”Dialog” vor asigura un climat de siguranță tuturor persoanelor participante la întrunire.   

La fața locului vor fi prezenți medici din cadrul Spitalului MAI, în caz de necesitate ei vor acorda primul ajutor medical.

Protestul a început la ora 14.00. Centrul este blocat, circulația rutieră în PMAN este întreruptă, șoferii sunt îndemnați să evite centrul Capitalei.

Protest la Chișinău
© Sputnik / Miroslav Rotari
Protest la Chișinău
 

În vederea consolidării dialogului cu cetățenii și creșterii gradului de siguranță, Poliția îndeamnă toți participanții la manifestație să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică și să informeze polițiștii imediat ce observă un obiect suspicios, fie persoane dubioase, în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică, fie sunt martorii unei situații de destabilizare a ordinii publice la numărul 112 sau să anunțe cel mai apropiat polițist.

144
Tagurile:
detalii, protest, Republica Moldova
Festivalul Mărțișor

Decis: Festivalul „Mărțișor”, fără spectatori în acest an - CNESP impune RESTRICȚII

55
CNESP, întrunită în ședință pe 26 februarie, a decis, în Hotărârea nr. 47, că interzice spectatorilor să asiste la spectacolele în instituțiile teatral-concertistice, adică festivalul „Mărțișor” din acest an nu va avea public.

Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) din Republica Moldova a decis pe 26 februarie, prin Hotărârea nr. 47, noi restricții COVID-19, constând agravarea rapidă a situaţiei epidemiologice în țară.

Dacă anterior se anunța că în toată țara vor avea loc concerte în Casele și Palatele de Cultură cu un număr limitat de spectatori, atunci noua hotărâre anulează tot, festivitățile dedicate sărbătorii „Mărțișor” se vor desfășura fără spectatori, asta e prevăzut la punctul opt al Hotărârii nr. 47.

„8. Se suspendă desfăşurarea activităţilor teatral-concertistice, cu prezenţa spectatorilor, în incinta instituţiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură”.

Măsura este valabilă de pe 1 până pe 15 martie.

„13. Prevederile punctelor 3 – 12, din prezenta Hotărâre sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare, în perioada 1-15 martie 2021 inclusiv, cu excepția punctului 7 care intră în vigoare la 27 februarie 2021”.

Festivalul Mărțișor - cum se va desfășura, în lumina noilor restricții COVID

OCI "Moldova-Concert" a venit, imediat după decizia CNSEP, cu un anunț pe pagina de Facebook, în care menționează că acele concerte planificate a avea loc la Palatul Național vor fi transmise la TV.

„Dragi prieteni, cu părere de rău, vă anunțăm că va fi imposibil să ne revedem la Palatul Național, la cea de-a 55-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”. Conform deciziei CNESP, evenimentele se vor desfășura fără prezența publicului. Fiți alături de noi, urmărind concertele de acasă - în direct la „Moldova 1” și pe pagina de Facebook „OCI Moldova-Concert”.

Instituția mai face precizări și referitor la returnarea biletelor.

„Biletele procurate pot fi returnate la Casele Palatului Național. Tel: 022213544. Pentru detalii, nu ezitați să ne contactați pe pagina de Facebook”.
55
Tagurile:
coronavirus, Restricții, Mărțișor, Concerte
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Orașul Soroca în carantină

Hotărârea nr. 47 a CNESP din 26 februarie: Text integral - noi restricții COVID în Moldova

1107
(reînnoit 09:07 27.02.2021)
Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică din Republica Moldova s-a întrunit pe 26 februarie în ședință și a adoptat Hotărârea nr. 47 cu noi restricții COVID-19, constând agravarea rapidă a situaţiei epidemiologice în țară.

Potrivit CNESP, în Republica Moldova, începând cu săptămâna a 3-a din februarie se atestă o creștere esențială a numărului cazurilor noi de îmbolnăviri cu coronavirus și creșterea
ponderii testelor pozitive.

„Zilnic se înregistrează un număr mediu 20 de decese. La data de 25.02.2021 au fost înregistrate 181.886 cazuri de COVID-19, din ele cazuri active – 13.693, incidența în ultimele 14 zile – 351 cazuri la 100 mii persoane, incidența totală – 5.088 cazuri la 100 mii persoane, mortalitatea ultimele 14 zile – 6.8 decese la 100 mii persoane, mortalitatea totală – 109 decese la 100 mii persoane, Rata fatalității în ultimele 14 zile – 2 decese la 100 de cazuri, rata fatalității totală – 2.1 decese la 100 de cazuri. Formele grave reprezintă – 10.1 %, forme medii – 16,2%, forme ușoare și asimptomatici – 73.7%”, precizează Comisia.

Astfel, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) din Republica Moldova s-a întrunit pe 26 februarie în ședință și a adoptat Hotărârea nr. 47 cu noi restricții COVID-19, constând agravarea rapidă a situaţiei epidemiologice în țară.

COVID-19 în Moldova: HOTĂRÂREA nr. 47 din 26 februarie

1. Se instituie, începând cu 5 martie 2021, pe perioada stării de urgență în sănătate publică, obligativitatea prezentării, la trecerea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, a rezultatului testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de intrare. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză sau rusă. Excepție de la prevederile acestui punct sunt copiii sub 5 ani și persoanele menționate la pct. 6.1, 6.5, 6.6, 6.8 și 6.12 din Anexa la Hotărârea nr. 42 din 13 ianuarie 2021.

Excepții prevăzute în Anexa la Hotărârea nr. 42 din 13 ianuarie 2021:

  • conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfa şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren;
  • persoanele care călătoresc în străinătate în interes profesional şi la revenire în ţară prezintă confirmarea delegării în străinătate din numele persoanei juridice rezidente a Republicii Moldova şi contractul încheiat cu agentul economic din străinătate sau ordin de delegare emis de instituţiile publice ale Republicii Moldova;
  • lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România său Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai agenţilor economici din ţările menţionate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenţii economici respectivi;
  • persoanele în tranzit;
  • persoanele care deţin un act confirmativ de administrare a vaccinului anti COVID-19.

1.1. Cetățenii Republicii Moldova care nu vor deține rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire, vor fi obligați să îndeplinească Fișa epidemiologică și să respecte regimul de autoizolare de 14 zile, indiferent de zona din care sosește.

2. Suplimentar măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19 în vigoare, aprobate prin Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică nr. 35 din 27 noiembrie 2020 și nr. 45 din 15 februarie 2021 cu modificările ulterioare, se instituie în perioada 1 - 15 martie 2021 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, un regim special de activitate.

Munca la distanță

3. Conducătorii entităţilor publice și private vor asigura regim special de lucru, prin atragerea la serviciu a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituției și a personalului activitatea căruia necesită prezența obligatorie la serviciu.

4. Pentru personalul, activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, se vor asigura condiții de muncă la distanță.

5. Ministerele, Cancelaria de Stat, alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competentă (autoritățile administrative din subordine, inclusiv serviciile publice desconcentrate și cele aflate în subordine, precum și instituțiile publice, întreprinderile de stat și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar public în care ministerul, Cancelaria de Stat sau altă autoritate administrativă centrală are calitatea de fondator) vor organiza desfășurarea activității în regim special de lucru, de la 7:30 până la 16:00 și pauza de masă de la 12.00 până la 12:30.

Învățământul în regim online

6. Se dispune organizarea desfăşurării la distanţă a procesului educațional în cadrul instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial, liceal, extraşcolar, profesional tehnic şi superior, în instituțiile publice şi private.

7. Se suspendă, începând cu 27 februarie 2021, organizarea și desfășurarea olimpiadelor școlare la disciplinele de studiu, cu prezenţa fizică a persoanelor.

Alte măsuri - mersul transportului și concertele de Mărțișor

8. Se suspendă desfăşurarea activităţilor teatral-concertistice, cu prezenţa spectatorilor, în incinta instituţiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură.

9. Se solicită Comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică a mun. Chișinău stabilirea unui regim restricționat, în zilele de sâmbătă și duminică, de circulație a transportului public în raza municipiului Chișinău.

10. Se prelungește suspendarea acțiunii pct. 7 din Hotărârea nr. 45 din 15 februarie 2021 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică. În perioada dată se vor aplica prevederile pct. 4.4. din Anexa la Hotărârea nr. 35 din 27 noiembrie 2020, în redacția inițială.

10.1 Autoritățile publice responsabile, în limitele competențelor, vor continua monitorizarea respectării de către persoanele fizice şi persoanele juridice care efectuează activităţi de transport feroviar şi rutier de persoane în trafic local, municipal/raional/interraional, internaţional cât şi activităţi conexe (gări auto/feroviare, staţii de testare auto etc.), a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei COVID – 19 prevăzute în punctul 4. din Anexa la Hotărârea nr. 35 din 27 noiembrie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.
10.2. În funcție de nivelul atestat de respectare a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei COVID – 19, menționate la pct. 10.1., măsura va fi revizuită.

11. Autoritățile din domeniul ordinii publice vor asigura supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire şi control a infecției COVID-19, în mod special a regimului de autoizolare de 14 zile.

12. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura revizuirea tuturor hotărârilor/dispoziţiilor aprobate, aducându-le în concordanţă cu hotărîrile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică a Republicii Moldova.

13. Prevederile punctelor 3 – 12, din prezenta Hotărâre sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare, în perioada 1-15 martie 2021 inclusiv, cu excepția punctului 7 care intră în vigoare la 27 februarie 2021.

14. Hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică sunt executorii pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.

15. Se recomandă reprezentanţilor mass-media de a informa publicul despre necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei COVID-19.

16. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta Hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

17. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.

1107
Tagurile:
hotărâre, Moldova, Restricții, coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Dominic Fritz

NUCLEARA: Fritz de Timișoara, agent al serviciilor germane?

0
O anchetă de ultimă oră scoate la iveală date care pot provoca un scandal internațional - ”Este Dominic Fritz spion al BND? Primarul Timișoarei a lucrat pentru o ”agenție paravan a spionajului german”

BUCUREȘTI, 27 feb – Sputnik. Una dintre cele mai stranii rezultate din campania electorală a fost cea de la Timișoara, unde un cetățean german, cu o situație deloc clară, a fost ales primar, învingând unul dintre cei mai puternici primari liberali!

O anchetă realizată de Matei Alexandru pentru Criticii.ro scoate la iveală detalii mai mult decât interesante despre Dominic Samuel Fritz, aducând în discuție chiar suspiciunea ”rezonabilă” a legăturilor sale cu puternicul serviciu de Intelligence german.

O primă observație interesantă: deși un cvasinecunoscut, Dominic Fritz ”este omniprezent pe rețelele de socializare și în mass-media, fapt ce denotă că i se face lobby pentru desemnarea sa de către USR-PLUS la candidatura pentru funcția de șef al statului”.

Prin comparație, ”Barna și Cioloș sunt praf la capitolul imagine și asta s-a observat de fiecare dată când au candidat”, scris jurnalistul, punctând și că ”Fritz susținut de fostul său șef, președintele Germaniei Horst Kohler”.

Acum însă urmează o serie de întrebări, bazate pe documente și date evidențiate de sursa citată.

1. ”Dl. primar poate dovedi că are o diplomă de master în științe politice și management public de la Fundația Academiei Naționale Germane, la Universitatea din Konstanz (Germania)?”

Paranteză: jurnalistul susține ”a făcut verificări și am descoperit că nu există Fundația Academiei Naționale Germane. Acest curs pentru științe politice și management public există la Universitatea din Konstanz Germania, dar nu și acea fundație”.

2. ”În perioada cât dl. primar Dominic Samuel Fritz a lucrat pentru GIZ Gmbh (German Society for International Cooperation) a avut legături cu Bundeswehr? Dominic Fritz a făcut rapoarte pentru Bundeswehr cât a lucrat în cadrul companiei?”

Este o întrebare cheie, pentru că GIZ GmbH lucrează cu Ministerul Federal al Apărării (BMVg) în domeniul cooperării internaționale germane, vizând ”măsuri de consolidare a păcii și de stabilizare în țările partenere”.

3. ”Ce legături a avut Dominic Fritz cu Bundesnachrichtendienst (BND) în perioada cât a lucrat pentru GIZ Gmbh?”

Jurnalistul lansează nucleara: ”În cv-ul său, Dominic Fritz, figurează ca fost angajat al companiei GIZ GMBH cunoscută ca un paravan pentru spionajul german, conform documentelor oficiale ale Bundestag(Parlamentul German)”.

Și, atenție, nu e o simplă supoziție, ci e bazată pe o intervenție a parlamentarului german Heike Hansel care întreabă Guvernul federal ”dacă avea cunoștință de faptul că BND folosește GIZ GmbH drept paravan pentru a-și desfășura activitățile de spionaj extern și că mai mulți spioni germani, angajați GIZ GMBH, au fost deconspirați în Pakistan, fapt ce a declanșat un scandal diplomatic”.

Urmează o întrebare – conscință:

4. ”Dl. primar Dominic Samuel Fritz este spion activ al Bundesnachrichtendienst(BND)?”

Foarte interesant – cel care l-a lasat, ex-președintele german Horst Köhler, prin România.

5. ”Dl. primar a lucrat pentru dl. Horst Köhler. Dl. Dominic Fritz comunica cu acesta în limba română?”

Atenție la interesantele detalii: ”Fostul președinte german Horst Kohler este vorbitor de limbă română, familia sa provenind din România. Poate așa dl. Dominic Samuel Fritz și-a exersat calitățile lingvistice românești”.

Sau, spune jurnalistul, ”poate chiar familia sa provine din România și noi nu știm din cauza secretomaniei domnului primar pe această temă”, profesorul său de limba română pare ”regățean, din Țara Românească, datorită accentului”.

O întrebare aparent ciudată:

6. ”De ce dl. primar și-a ascuns numele real în timpul campaniei electorale pentru Primăria Timișoara?”, asta în condițiile în care ”dacă nu scria un cunoscut ziar german despre dânsul că îl mai cheamă și Samuel, noi muritorii de rând habar nu aveam”.

În plus celebrul ziar german spune că Dominic Fritz ”are și origini evreiești, un alt lucru pe care acesta nu a dorit să îl comunice”, scrie jurnalistul – fapt care ar putea explica și legătura sa cu România, eventual și accentul său sudic.

7. ”Potrivit datelor publice dl. Dominic Samuel Fritz a investit 111.000 lei. Cine i-a oferit acești bani dl. Fritz, pentru că dumnealui a fost șomer înainte de a ocupa funcția de primar?”

Întrebarea este firească, în condițiile în care Fritz era șomer de câțiva ani ”însă a investit sume impresionante de bani în campania electorală, iar surse locale îl acuzau că ar fi investit aproape 1 milion de euro”.

Banii investiți în campaniile online ”depășesc acest buget derizoriu de 111.000 lei pe care Dominic Fritz la prezentat opiniei publice”, scrie jurnalistul, prezentând și date.

8. ”De ce dl. Dominic Fritz și-a mințit electoratul că nu a avut reclame plătite pe Facebook?„

Jurnalistul aruncă bomba și scoate documentele: ”Din calculele noastre banii plătiți pe reclame depășesc bugetul său de campanie. Avem sume importante de bani plătite prin pagina sa de Facebook, a USR Timiș și prin compania Atelierul de Internet SRL, care s-a ocupat de campania online a Alianței USR-PLUS”.

În fine, ultima întrebare și… nucleară:

9. ”Cine sunt părinții dl. primar al Timișoarei, Dominic Samuel Fritz?”

”Domnul Dominic Fritz ne-a spus că face parte dintr-o familie numeroasă însă nimeni nu știe cine sunt părinții și frații săi. Acest subiect a fost tabu pentru actualul primar al Timișoarei”, scrie Matei Alexandru.

Da, în contextul multor neclarități biografice, ar putea fi o verigă importantă.

Per total, ancheta ridică o chestiune foarte delicată – aveam de-a face cu o lucrare planificată de mult timp, bine pregătită, așa cum se procedează la casele mari, gen Austria, Germania, Ungaria?...

”Ca o metaforă, în România se încearcă prima cucerire din istorie în care, prin forțe proprii invităm inamicul în casă și îl punem rege”, conchide Matei Alexandru.

De precizat că jurnalistul a recurs la formula întrebărilor pentru că, încercând să ia legătura cu primarul Dominic Fritz, ”de fiecare dată ne-am lovit de refuzuri din partea echipei sale de comunicare și a celor de la Primăria Timișoara sub spectrul GDPR”. (Regulamentul general privind protecția datelor, n.n.).

Desigur, chiar dacă ne se poate ajunge la o concluzie, este o anchetă inedită și interesantă, care merită citită integral

De fapt, ancheta întărește o certitudine tristă: că românii nu își aleg conducătorii pe baza datelor și a logicii, ci pe criterii… care îi fac pradă ușoară fie unor șarlatanii, fie unor lucrări mult mai periculoase.

0
Tagurile:
Agent, Timișoara, Dominic Fritz

Загрузка...