Președintele Igor Dodon

Președintele Dodon, în faptul verii, despre scrutinul din toamnă

43
(reînnoit 08:12 06.06.2018)
Șeful de stat a spus care sunt așteptările lui de la alegerile parlamentare care urmează să aibă loc în toamnă, cu cine ar putea socialiștii să constituie o coaliție și care ar putea fi, în opinia lui, configurația viitorului Parlament al țării.

CHIȘINĂU, 6 iun — Sputnik. Partidul sicialiștilor nu va forma o coaliție cu forțele de dreapta, a declarat președintele Igor Dodon.

În toamna lui 2018, expiră mandatul actualului Parlament. Potrivit legislației în vigoare, alegerile urmază să aibă loc nu mai târziu decât în trei luni de la expirarea mandatului deputaților sau de la dizolvarea Legislativului. Astfel următoarele alegeri parlamentare ar putea să aibă loc între 30 noiembrie 2018 și 28 februarie 2019. Deputații nu au decis deocamdată ziua desfășurării alegerilor, dar experții presupun că aceasta ar putea avea loc până la sărbătorile de Anul Nou.

"În timpul apropiat, Partidul Socialiștilor va anunța alegeri primare în cadrul formațiunii. Noi îi vom alege pe cei mai buni candidați pentru circumscripțiile uninominale, care vor completa Parlamentul cu deputați în proporție de 50 la sută", a declarat Igor Dodon la un post local de televiziune.

"Soluția pentru alegerile parlamentare este doar una: o majoritate promoldovenească. Ea poate fi constituită doar de socialiști. Toate sondajele ne dau foarte mari șanse. Noi ne-am menținut ratingul în Chișinău și noi nu l-am irosit pe cel care îl avem în întreaga Moldova", a spus Dodon.

El a menționat în mod special că "Nu este posibilă o coaliție între socialiști și cei de dreapta". O variantă de rezervă ar fi ca socialiștii să constituie o majoritate cu niște deputați independenți.

Șeful statului a mai spus că o majoritatea promoldovenească poate fi constituie doar cu participarea socialiștilor. Fără socialiști, celelalte forțe politice care vor accede în parlament nu vor putea ajunge la o înțelegere ca să formeze această majoritate.

43
Tagurile:
prognoze, pregătiri, alegeri parlamentare, Igor Dodon, Republica Moldova
Tematic
Dodon despre unirea cu România, NATO, Ortodoxie și relația cu Rusia
Președintele Dodon, despre pericolul major pentru Europa și riscurile pentru Moldova
Dodon: unionismul, un balon care se va dezumfla odată cu trecerea Centenarului
Maia Sandu

Maia Sandu, acționată în judecată de un deputat moldovean

101
(reînnoit 12:12 28.02.2021)
Epopeea acuzațiilor dintre deputatul „Pentru Moldova” Sergiu Sîrbu și președintele Maia Sandu continuă. După ce vineri a fost dat afară de la ședința Consiliului Suprem de Securitate, parlamentarul a anunțat a doua zi că o acționează în judecată.

Conflictul dintre deputatul moldovean Sergiu Sîrbu și președintele Moldovei, Maia Sandu, nu mai contenește. După ce a fost dat afară de la ședința Consiliului Suprem de Securitate, parlamentarul grupului parlamentar „Pentru Moldova” pare să fie gata să meargă până-n pânzele albe ca să-și facă dreptate. 

Potrivit unui comunicat de presă emis de platforma „Pentru Moldova”, Sergiu Sîrbu o va acționa pe Maia Sandu în judecată.

Și asta pentru că vineri președintele a explicat că deputatul nu a fost admis la ședința Consiliului Suprem de Securitate pentru că acolo s-a discutat despre concesionarea Aeroportului, iar deputatul platformei „Pentru Moldova” s-ar afla într-un conflict de interese în acest sens.

„Noi astăzi am discutat despre concesionarea Aeroportului. În situația în care domnul Sîrbu vine dintr-o grupare parlamentară ai cărei membri sunt implicați în subiectele pe care le-am discutat în această ședință și sunt implicați direct, atunci acest lucru nu înseamnă altceva decât conflict de interese. (...) Pornind de la aceste considerente, am considerat și consider în continuare că domnul Sîrbu nu a putut să asiste la această discuție și l-am informat exact așa și pe dumnealui”, a precizat Maia Sandu în cadrul briefingului pe care l-a susținut după ședința CSS.

În replică, președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică a catalogat motivul invocat de șeful statului drept „o mostră de improvizație juridică, demnă de cluburile de amatori”.  

„Cică a decis că i s-a părut că probabil așa trebuie, pentru că a fost în Franța și cineva de acolo i-a zis că la ei există nu știu ce practică în acest sens. Mult stimată doamnă președinte, conflictul de interese are o definiție clară în legislația națională și se stabilește conform unor rigori juridice exacte. Există articole de lege și instituții abilitate care sunt împuternicite să constate acest lucru. Asta nu este la discreția unor persoane terțe și nu se face după ureche”, a menționat Sergiu Sîrbu. 

Mai mult, legislatorul consideră că mai degrabă Maia Sandu ar fi în conflict de interese în acest sens. 

„Dacă eu, în virtutea faptului că fac parte dintr-un grup parlamentar, care are legături cu presupuse persoane vizate în acest dosar, sunt bănuit, cum ați spus, de conflict de interese, față de dumneavoastră, care ați participat direct la acea tranzacție și ați votat în favoarea ei, nu există niciun fel de bănuieli?” - a remarcat Sîrbu.

Amintim că vineri, 26 februarie, membrii Consiliului Suprem de Securitate s-au convocat în ședință, în cadrul căreia au fost discutate mai multe subiecte, inclusiv concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

Deputatul Sergiu Sîrbu nu a fost lăsat să intre la ședința CSS. Ulterior, el a susținut un briefing în care a declarat că incidentul este o încălcare crasă și a menționat că „alunecăm treptat în dictatură”.

101
Tagurile:
judecată, Maia Sandu

Загрузка...
Festivalul Mărțișor

Decis: Festivalul „Mărțișor”, fără spectatori în acest an - CNESP impune RESTRICȚII

102
CNESP, întrunită în ședință pe 26 februarie, a decis, în Hotărârea nr. 47, că interzice spectatorilor să asiste la spectacolele în instituțiile teatral-concertistice, adică festivalul „Mărțișor” din acest an nu va avea public.

Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) din Republica Moldova a decis pe 26 februarie, prin Hotărârea nr. 47, noi restricții COVID-19, constând agravarea rapidă a situaţiei epidemiologice în țară.

Dacă anterior se anunța că în toată țara vor avea loc concerte în Casele și Palatele de Cultură cu un număr limitat de spectatori, atunci noua hotărâre anulează tot, festivitățile dedicate sărbătorii „Mărțișor” se vor desfășura fără spectatori, asta e prevăzut la punctul opt al Hotărârii nr. 47.

„8. Se suspendă desfăşurarea activităţilor teatral-concertistice, cu prezenţa spectatorilor, în incinta instituţiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură”.

Măsura este valabilă de pe 1 până pe 15 martie.

„13. Prevederile punctelor 3 – 12, din prezenta Hotărâre sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare, în perioada 1-15 martie 2021 inclusiv, cu excepția punctului 7 care intră în vigoare la 27 februarie 2021”.

Festivalul Mărțișor - cum se va desfășura, în lumina noilor restricții COVID

OCI "Moldova-Concert" a venit, imediat după decizia CNSEP, cu un anunț pe pagina de Facebook, în care menționează că acele concerte planificate a avea loc la Palatul Național vor fi transmise la TV.

„Dragi prieteni, cu părere de rău, vă anunțăm că va fi imposibil să ne revedem la Palatul Național, la cea de-a 55-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”. Conform deciziei CNESP, evenimentele se vor desfășura fără prezența publicului. Fiți alături de noi, urmărind concertele de acasă - în direct la „Moldova 1” și pe pagina de Facebook „OCI Moldova-Concert”.

Instituția mai face precizări și referitor la returnarea biletelor.

„Biletele procurate pot fi returnate la Casele Palatului Național. Tel: 022213544. Pentru detalii, nu ezitați să ne contactați pe pagina de Facebook”.
102
Tagurile:
coronavirus, Restricții, Mărțișor, Concerte
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Martisoare handmade

Legenda Mărțișorului: 1 martie - tradiții și obiceiuri

0
Românii încep sărbătorirea primăverii o dată cu prima zi a lunii martie care, potrivit vechiului calendar, este și prima zi a anului. Iată Legenda Mărțișorului.

În prima zi a lunii martie se sărbătorea Matronalia, în cadrul căreia aveau loc serbările lui Marte, zeu al primăverii, al forțelor naturii și al agriculturii.

Prima zi a lui martie este și momentul în care toți oamenii încep să caute prin zăpada rămasă primele fire de ghiocel, floare ce reprezintă venirea primăverii în adevăratul sens al cuvântului.

Victoria reînvierii și a regenerării naturii este invocată prin Mărțișorul pe care fiecare român îl dăruiește tuturor celor dragi, o mică atenție prin care le spunem semenilor că sperăm ca primăvara să le aducă fericire din plin și noroc pe cât de mult posibil, informează calendarulortodox.ro.

Tradiția Mărișorului este puternic înrădăcinată în cultura română, atât în ROmânia, cât și în Republica Moldova, dar și în alte spații din Balcani. În prima zi a primăverii se obișnuiește ca toate persoanele să ofere și să primească acele mici simboluri ale primăverii – mărțișoarele.

Legenda Mărțișorului

Potrivit unei legende, povestea Mărțișorului este că, într-o zi, soarele a coborât într-un sat, la o horă. El a luat chipul unui fecior. Un zmeu, care îl urmărea, l-a răpit dintre oameni, iar, mai apoi, l-a închis într-o temniță.

Întristarea a cuprins tot pământul. Nimeni nu îndrăznea să îl înfrunte pe zmeu. Într-o zi, însă, un tânăr a decis să plece să salveze soarele. Mulți oameni l-au condus, oferindu-i tânărului puterile lor pentru a-i fi de folos în luptă, sperând că acesta ar putea să îl învingă pe zmeu și să elibereze soarele.

Drumul tânărului a durat 3 anotimpuri. Într-un final, a găsit palatul zmeului și au început lupta. Tânărul învinge zmeul și eliberează soarele, care se ridică pe cer. Din păcate, viteazul nu mai apucă să vadă nimic, pentru că sângele îi țâșnea din răni și se prelingea pe zăpadă.

Când s-a topit neaua, ghioceii au început să apară. De atunci, tinerii obișnuiesc să împletească doi ciucurași, unul alb și unul roșu, pe care le oferă fetelor care le sunt dragi sau celor apropiați.

Tradiții și obiceiuri

Roșul înseamnă dragoste, iar albul, sănătate și puritate. 

Scopul legării sau punerii mărțișorului este de a avea noroc în decursul anului, de a fi sănătos și curat ca argintul o dată cu venirea primăverii.

În prima zi a primăverii, de mărțișor, în unele zone din țară există obiceiul conform căruia părinții leagă la gâtul sau la mâna copiilor câte un bănuț de argint, ori de aur. Acest talisman este însoțit bineînțeles de două fire răsucite, din mătase albă și roșie. În acest mod copiii vor fi feriți de razele arzătoare ale soarelui în timpul verii, informează traditii-superstitii.ro.

De asemenea, în alte zone se obișnuiește ca mamele tinere să-și pună la gât un bănuț de argint. Bănuțul este tras prin brânză înainte de a fi purtat, ca să fie albe ca brânza și atârnat de un fir roșu pentru a se păstra rumene la față. Bănuțul este purtat până când vor înflori cireșii, când va fi agățat de ramurile acestora pentru a fi frumoase și sănătoase ca florile de cireș.

0
Tagurile:
8 martie, 1 martie, martie, Legendă, Mărțișor

Загрузка...