Дверь в квартиру. Архивное фото

Ciudatul apartament din Chișinău: intrând acolo, oamenii au fost îngroziți

1333
(reînnoit 11:34 02.06.2018)
Acum câteva zile, într-un apartament de pe strada Miorița a fost un incendiu care a atras atenția administrației locale și a altor locatari ai casei cu mai multe etaje. S-a dovedit că apartamentul era plin de gunoi, care începuse să putrezească.

CHIȘINĂU, 2 iun — Sputnik, Daria Cernega. Locuitorii unui bloc de pe strada Miorița din Chișinău s-au adresat în ultimii 10 ani în diferite instanțe cu rugămintea de a rezolva problema cu un apartament „straniu”, care emană o duhoare insuportabilă și din el ies hoarde de gândaci. Oamenii au scris plângeri la primărie, procuratură, s-au adresat și în judecată. Însă legea a fost de partea celor care fac viața celor din jur insuportabilă. Reprezentanții asociației de locatari nu puteau avea acces în locuința privată pentru a vedea cu ochii lor încălcările normelor sanitare.

„Serviciile respective au venit pe aici, însă nu au putut rezolva nimic. Tot ce au reușit să facă este să facă o curățenie sanitară în subsoluri împotriva gândacilor. Însă asta nu a rezolvat problema”, a relatat Petru Cuza, locuitor al acestui bloc de pe strada Miorița.

Doar o întâmplare nefastă a ajutat la descoperirea îngrozitoare din apartamentul cu trei odăi. Zilele trecute a avut loc un incendiu din cauza unui aragaz vechi. Odată cu pompierii în apartament au intrat și locatari ai casei care au făcut și câteva fotografii. VEcinii adună dovezi pentru a se adresa în judecată. Reprezentanții preturii Centru speră, în același timp, la puterea convingerii. 

„Am vorbit cu femeia și fiul ei care locuiesc în acest apartament. Ni s-a părut că au înțeles totul, însă, locatarii blocului ne-au anunțat că acești oameni iarăși duceau în apartament pachete cu anumite lucruri, adunate din împrejurimi”, a menționat vicepretorul sectorului Centru Petru Bodurin.

  • Gunoi într-un apartament din Chișinău
    Gunoi într-un apartament din Chișinău
    © Sputnik / Nicu Goncear
  • Gunoi într-un apartament din Chișinău
    Gunoi într-un apartament din Chișinău
    © Sputnik / Nicu Goncear
  • Gunoi într-un apartament din Chișinău
    Gunoi într-un apartament din Chișinău
    © Sputnik / Nicu Goncear
  • Gunoi într-un apartament din Chișinău
    Gunoi într-un apartament din Chișinău
    © Sputnik / Nicu Goncear
  • Gunoi într-un apartament din Chișinău
    Gunoi într-un apartament din Chișinău
    © Sputnik / Nicu Goncear
1 / 5
© Sputnik / Nicu Goncear
Gunoi într-un apartament din Chișinău

Angajații serviciilor municipale au scos din apartament un camion cu gunoi. După aceasta, aceștia au promis să dezinfecteze încăperea. Cei care au încălcat normele sanitare riscă 800 de lei amendă.

1333

Загрузка...