Cimitir

Oribil: cadavrul unui nou-născut a fost găsit la un cimitir din Telenești

265
(reînnoit 20:07 10.03.2018)
Un cadavru al unui copil născut prematur a fost găsit în această dimineață la un cimitir din Telenești

CHIȘINĂU, 10 mar — Sputnik. La un cimitir din Telenești a fost găsit cadavrul unui copil născut prematur, au comunicat pentru Sputnik Moldova forțele de ordine.

Trupul nou-născutului a fost găsit în dimineața de sâmbătă, la un cimitir din Telenești, iar purtătorul de cuvânt al inspectoratului locale de poliție, Diana Maxim, a confirmat informația.

"Astăzi, în jurul orei 10 dimineața, paznicul a găsit pe teritoriul cimitirului un nou-născut de 20 de centimetri. E vorba de un plod născut prematur, care nici nu poate fi numit copil, așa cum e imposibil să-i determinăm sexul", a spus reprezentantul poliției.

Potrivit Dianei Maxim, deocamdată nu a fost intentat un dosar penal, însă cazul a fost înregistrat la poliție.

Copilul a fost trimis la morgă. După ce vor apărea primele rezultate ale expertizei medico-legale, va fi luată o decizie. În prezent, sunt desfășurate măsuri operative pentru identificarea femeii care a săvârșit această faptă. Când aceasta va fi găsit, organele de anchetă vor decide cum vor proceda în continuare, a conchis Maxim.

265
Tagurile:
bebeluș, copil, poliția, nou-născut, Cadavru, Cimitir, Diana Maxim, Telenești
Tematic
Un tânăr își riscă viața pentru a salva un copil dintre şinele metroului (VIDEO)
Avertizarea psihologului: De ce nu trebuie ignorat niciodată copilul când plânge
Sataniștii au răpit cadavrul unui copil în ajun de Crăciun
Doi copilaşi, agresaţi sexual în lift!

Загрузка...