Igor Dodon

Dodon critică dur decizia Curții Constituționale cu privire la limba română

90
(reînnoit 18:17 06.11.2017)
Șeful statului a venit cu o replică la decizia Curții Constituționale privind declararea limbii române drept limbă oficială în Republica Moldova

CHIȘINĂU, 31 oct — Sputnik. Președintele țării, Igor Dodon, este de părere că poporul trebuie să pună punctul pe i în disputa cu privire la denumirea limbii, de exemplu, în cadrul unui referendum.

Dodon consideră inadmisibile și nelegitime încercările de a legifera limba română ca limbă oficială a Republicii Moldova.

Șeful statului amintește că "și în Constituția țării, și în datele recensământului populației, și în sondajele de opinie, și în arhivele medievale a fost și este indicată limba moldovenească drept limba istorică a poporului moldovenesc".

Potrivit acestuia, "denumirea de limba moldovenească este încetățenită de secole pe teritoriul țării noastre, constituie un element fundamental al identității și al matricii culturale a moldovenilor".

"Majoritatea absolută a populației băștinașe a Republicii Moldova consideră că vorbește în limba moldovenească. Iar dacă cineva, de oriunde o fi ei, au dubii în această privință, putem organiza un referendum la care să întrebăm cetățenii ce denumire a limbii preferă: română sau moldovenească", a declarat Președintele Igor Dodon.

În opinia lui Dodon, unii politicieni de dreapta, precum și o parte dintre membrii Curții Constituționale "se comportă ca mercenari cu soldă străină, iar scopul lor nedisimulat este adaptarea legii supreme a statului la proiectul unionist, de lichidare a identității moldovenești".

Șeful statului a mai declarat că acțiunile și declarațiile membrilor CC "vor fi supuse unei analize juridice minuțioase odată cu schimbarea guvernării, după alegerile parlamentare", fiind examinate în contextul abuzurilor comise la adresa Constituției și intereselor naționale ale statului suveran moldovenesc.

Marți, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a avizat pozitiv inițiativa unui grup de deputați care propun redenumirea limbii oficiale din moldovenească în română în textul Constituției

90
Tagurile:
Curtea Constituțională, Igor Dodon
Tematic
Igor Dodon: La Soci vor fi luate decizii de importanță majoră pentru Moldova
Negocieri la nivel înalt: Ce vor discuta Dodon și Putin la Soci
Igor Dodon: Moldova trebuie să stabilească relații bune cu toți vecinii
Igor Dodon: Ministerul de Externe a blocat participarea mea la ședința AP a ONU
Mesajul lui Igor Dodon adresat lui Klaus Iohannis
Dodon a dezvăluit ce va discuta cu Putin la Soci
Dodon, îngrijorat de situația școlilor românești din Ucraina
Emisiunea "Logica Puterii " cu Tatiana Cebotari. Invitat: Igor Dodon
Alexandru Gâscă

Ce i-a făcut poliția bărbatului care a provocat scandalul din supermarket

156
(reînnoit 15:29 07.03.2021)
Lumea se întreabă cine este bărbatul care a răsturnat lăzile cu struguri sâmbătă, într-un supermarket din Capitală, pentru că aceștia erau de proastă calitate? Și ce i-a făcut poliția care a venit la fața locului?

Bărbatul care a răsturnat lăzile cu struguri într-un supermarket din Capitală pentru că erau de proastă calitate, asta în timp ce producătorii autohtoni au marfă bună și nu o pot comercializa, este cunoscutul activist civic, care militează pentru drepturile producătorilor autohtoni, Alexandru Gâscă.

Contactat de Sputnik Moldova, Alexandru a spus că sâmbătă seara a mers împreuna cu polițiștii care au documentat cazul la sectorul de poliție pentru a fi audiat.

Acolo însă era rând (asta probabil din cauza măsurilor anti-COVID) și a fost nevoit să aștepte afară. Pentru că timpul trecea și era și frig, Alexandru a ajuns la înțelegere cu poliția ca oamenii legii să-l sune sau să-l citeze după sărbătoarea de 8 Martie, adică marți sau miercuri, ca acesta să se prezinte la sectorul de poliție pentru audieri.

Alexandru Gâscă a relatat pentru Sputnik Moldova că a recurs la acest gest, care unor li s-a părut mult prea îndrăzneț - să răstoarne lăzile cu struguri alterați din magazin - pentru a atrage atenția opiniei publice asupra problemelor grave cu care se confruntă producătorii autohtoni în Republica Moldova și felul în care sunt tratați de marele rețele de magazine din țara noastră. Alexandru spune că supermarketurile din Moldova îi favorizează pe producătorii de import, care, în majoritatea cazurilor sunt niște multinaționale, și îi desconsideră pe producătorii locali. Spre exemplu, el spune că marele lanțuri de magazine cumpără de la viticultorii locali struguri de calitate de soiul Moldova cu doar cinci lei, în magazin prețul acestora îl cunosc toți - este triplu, dacă nu și mai mult.

Producătorii autohtoni sunt jăcmăniți, iar marfa lor este sabotată în marele rețele de supermarketuri, afirmă Alexandru Gâscă. Dar pentru a schimba lucrurile este necesar ca cumpărătorul să aibă o altă abordare față de această gravă problemă care subminează dezvoltarea agriculturii autohtone.

Trebuie să menționăm că, chiar dacă pentru unii gestul activistului civic ar putea să pară disproporționat și excentric, Alexandru Gâscă are, în fond, dreptate în demersul lui. Este atât de firesc să ne întrebăm ce drepturi au cetățenii moldoveni în țara lor dacă până și să facă agricultură nu li se dă voie, nici măcar să cultive struguri? Adică să-i cultive li se permite, dar nu li se permite să-i și vândă, ceea ce este și mai criminal.

Eu nu sunt jurist și nici nu am pretenții de a spune ce este legal și ce ese antilegal. Dar, în opinia mea de nejurist, fapta lui Alexandru nu se încadrează sunt nicio formă în codul penal sau contravențional. Și asta pentru că ceea ce a făcut el nu este o crimă, o infracțiune, ci doar un gest simbolic. El doar nu a agresat oameni, ci doar câteva lăzi cu strugur alterați pe care vânzătorii au avut nesimțirea să-i propună spre comercializare.

În luna septembrie 2018, eu am realizat un interviu cu Alexandru Gâscă în studioul Sputnik Moldova. Atunci el spunea că "În țara noastră, nici consumatorii și nici guvernanții nu sunt solidari cu producătorii". Vă invit să-l ascultați ca să vedeți cât de multă dreptate are și cât de consecvent este acest activist civic.

156
Tagurile:
Supermarket, Poliția

Загрузка...
Struguri aruncați pe jos în supermarket

Video: Scandal într-un supermarket din Chișinău: Un bărbat a răsturnat lăzile cu struguri

828
Scandal monstru într-un supermarket din Chișinău. Un cumpărător s-a arătat revoltat că strugurii autohtoni puși în vânzare sunt cu bobița mică, nu sunt de calitate și a răsturnat lăzile jos.

CHIȘINĂU, 7 mart – Sputnik. Pe rețelele de socializare a fost publicat un video în care se vede cum un cumpărător a organizat un scandal într-un supermarket din Capitală, revoltat că strugurii autohtoni din vânzare nu sunt de calitate, având bobița mărgelată.

"Ce fel de poamă este asta, așa măruntă? O arunc aici. Ce-i cu băiata aceasta de joc față de producătorii locali. Puneți poamă stricată în magazin. Avem struguri frumoși în țară. Nu puneți stricăciunea aceasta în vânzare!", a spus cumpărătorul. 

Mai mulți oameni au comentat gestul bărbaților. Unii au scris că a procedat corect, alții din contra au zis că ar fi fost cazul să cheme administratorul, dar nu să arunce pe jos strugurii.
Struguri aruncați pe jos în supermarket
Struguri aruncați pe jos în supermarket
La fața locului au venit oamenii legii, iar în data de 9 martie, cumpărătorul va trebuie să meargă la Inspectoratul de Poliție Botanica ca să fie interogat. Deocamdată, nu se știe ce amendă riscă.

828
Tagurile:
Supermarket, Scandal, Struguri

Загрузка...
Proteste la București contra legii privind vaccinarea obligatorie

Radu Tudor, făcut praf! A numit protestul “cretinism și golănie”

0
Propagandistul NATO a comentat cu cuvinte grosolane și a insultat protestul de azi contra vaccinării obligatorii – reacția românilor este clară!

BUCUREȘTI, 7 mar – Sputnik. Cunoscut pentru implicarea sa în panicarea populației în privința pandemiei, cel mai important propagandist NATO, realizatorul TV Radu Tudor a comentat în cuvinte dure, grosolane, insultătoare, protestul dea azi, din fața Parlamentului, contra adoptării Legii vaccinării obligatorii.

Reamintim că Radu Tudor a promovat teorii panicarde ale conspirației conform cărora virusul ar fi o ”armă biologică” sau că ar fi o combinație a unor boli cumplite, de tipul SIDA sau Ebola.

De asemenea, același cunoscut propagandist NATO a denigrat vaccinurile produse de Rusia și China, actualmente apreciate și folosite în tot mai multe state europene.

Iată ce a scris Radu Tudor pe Facebook:  

”Cretinism manifest in forma continuata si agravanta. O golanie politica, organizata, nespontana, pentru beneficii politice in urma suferintei generate de pandemie”.

Culmea manipulării, jurnalistul ignoră că NU este o manifestare contra vaccinării – ci contra unei legi care ar impune obligativitatea – ”Nu împotriva vaccinării, dar pentru libertatea de a decide”, așa cum corect se titrează în articolul la care Radu Tudor face referire!

Imediat, postarea sa a fost ținta a sute de comentarii furioase, românii făcându-l praf pe propagandistul NATO. Reproducem aici doar câteva dintre ele, fără nicio corectură:

Florian Somodi: ”Oamenii au dreptul la protest nu trebuie sa ceara voie lui radu tudor”

Valeriu Chilian: ”Ce-ati pățit domnule Tudor? Nu mai avem dreptul de a ne exprima liber opiniile? Nu avem dreptul de a alege ce facem cu corpul și viața noastră? S-a terminat democrația ?”

Iulia Sacher: ”Băi, cap de nucă! ( Nu te mai "domnesc"...prea jos ai coborât!) Ai citit titlul articolul? Că doar este scris de instituția unde prestezi... "Nu împotriva vaccinării, dar pentru libertatea de a decide"!”

Fratila Romulus Horatius: ”R.T...., conform vocabularului pe care îl folosești, mai mare cretin ca tine nu există... !!!”

Gabriel Boltinescu: ”Trebuie sa recunoaștem faptul ca manifestările nu sunt cretinisme, trebuie respectata opinia fiecărui cetățean ! Acest tip de demonstrații sunt in toată Europa, nu trebuie sa punem o ștampila de partid pe fruntea manifestanților !

Mesoane Ileana: ”Îmi ezte rusine ca te cunosc...am sa te șterg din lista mea...nu ma așteptăm sa jignesti în așa hal români esiti in strada...rusine”

 Mihaela Mladiu: ”Rolul domniei tale,este să expui situația exactă a manifestării în curs de desfășurare, nu să emiti păreri și nici să jignesti pe cei care au opinii diferite de ale domniei tale !”

Trautman Ene: „Bravo lor ! In toata Europa se demonstreaza anti restricții bolnave ! s-a saturat lumea de minciuni .Keep going !”

Mihaela Boariu: ”Felicitări celor care au ieșit sa protesteze !!! Democratia înseamnă libertatea individului de a alege ce crede el ca este mai bine pentru el !!!”

Elena Dumitrache: ”Vox populi, Vox Dei..dle Radu Tudor go to USA..în patria dtale!”

Chirita Iulian: ”Mai bufonul curții,asta e democratia...oamenii mai au si alte optiuni! Dacă ești ziarist te duci si vezi care le sunt dorințele ,si este una reală.. mai documentează te nu o lua la grămadă cu cretinismul..!”

Octavian Mihai: ”Daca o persoană are o opinie diferită de a mea nu e dușmanul meu ci o persoana cu care pot colabora în alte domenii , deci cretini sau nu au dreptul de a protesta iar eu ii susțin, cit despre dumneavoastră domnule Tudor, cândva va admiram , acum însă ...”

Lucia Gabriela Tulea: ”Asa numesti ,umilinta poporului si bataia de joc al unor impostori precum presedintele si guvernul ,care incalca constitutia si degradeaza orice forma de libertate de decizie ,asta numesti CRETINISM SI GOLANIE POLITICA ??? Ti-ai pierdut orice demnitate ,de samanta de impartialitate si ai ajuns un jurnalist "jalnic"”.

Ana Chivu: ”În toată țara ar trebui să manifestăm contra măștii și celorlalte măsuri aberante!”

Dulan Ion: ”RESPECTA opiniile si parerile altora domnule TUDOR !!!! NU CUMVA ACESTI OAMENI SI-AU FORMAT O OPINIE / PARERE ASCULTIND ,, FORMATORII DE OPINIE "" PRINTRE CARE VA NUMARATI SI VOI , PRESA !!!”

Paraschiva Alexescu: ”Radu Tudor invită-l pe Băsescu la o înghețată ca să îți meargă bine„.

Tony Vasile: „Mai dezinformatorule nu sunt pentru ce spui .....hotii aia de secu de la realitatea mint si mai mult ca tine .....televiziuni si ziaristi cumparati si mancatori de k...t...”

Cristian QG Provident: ”Nimic nu mai este al nostru . Vin companii străine ,care î-și umple sacii cu bani ,lasă neterminate obiective de o importanță vitală pentru noi . Plătim ca proștii firme străine cu sume colosale și statul omoară afacerile românilor”

Ciuvat Gabriela: ”Felicitări Radu Tudor !Sa numești cretinism un drept constituțional..mai jos de atat , ai atins fundul ”.

Adrian Munteanu: ”Felicitări Radu Tudor! Nu e deloc ușor să fii cea mai mare spurcăciune din presa românească, e concurență mare ...! Păcat însă că n-ai nicio șansă să fii și cel mai deștept ticălos, nu te duce capu'...”

Potlog Anisoara: „Felicitari celor care au putut sa ies Doamne ajuta”

Razvan-Dan Bogzianu: ”Sunt fan al vaccinarii, dar totusi libertatea de a manifesta (pentru orice) ne-am castigat-o in decembrie 89. Fiecare are acest drept”.

Bogdana Păun: ”Păcat că se aplică dubla măsură pentru aceeași faptă. Păcat că se folosesc cuvinte jignitoare. Păcat că ne-am pierdut echilibrul și orice urmă de umanitate”.

Relu Prisacariu: ”Felicitări tuturor celor care sunt la aceasta demonstratie imptriva mascaradei numita covid”.

Mircea Mircea: ”Și toate astea pt ca hoții preferati de dvs., dl Radu Tudor, aflați acum la guwernare sunt incapabili sa comunice cu masele”

Elena Chirițescu: ”Daaaa, Radule, LIBERTATEA DE A DECIDE!!! Eu sunt liberul meu arbitru!!! Nu mă forța, să mă vaccinez!!!”

Geta Chirila: ”Rusinicaaa Radu Tudor, șterge postarea ești josnic, îți plac comentariile, nu crezi ca lumea sa săturat deciziile lui Arafat”

Ana Bejan: ”Radule, ce fel de Liberal ești? Odată ce îngrădești libertatea omului de exprimare, mergi mai mult spre dictatură!”

Magda Mereuta: ”Bravoo, oameni patrioți! Tot respectul pentru protestatari!”

Lupu Corneliu: „Saracul jurnalist .... e folosit, platit, iar cand va primi un sut in fund o sa apara cu coada intre picioare ca si Turcescu ... !”

Melisa Bianca Furtună: ”La 10 august erau desteptii. Era cât pe ce să te întreb dacă nu ți-e rușine să-i numești pe acești oameni cretini. Nu te întreb”.

Iordache Marilena: ”Nu sunt proteste anti vaccin. Sunt proteste împotriva obligativității vaccinării. Și poate ar fi valabilă obligativitatea dacă statul roman și-ar asuma raspunderea în cazul unor reacții adverse extreme. Dar nu ! Tot tu semnezi că îți asumi riscul... Așa ca, stimate d-le Radu Tudor să lăsăm diversiunea asta ... care vă coboară ca om”.

Carmen Maria Andriescu: ”Eu o sa fac vaccinul, insa, nu-mi permit sa critic pe cei ce nu cred in vaccin. Te injura lumea si pe buna dreptate!”

Alexandra Sherimman: ”A-ți dus copiii in depresie cu tv si disperarea voastră iar dacă nu suntem de acord cu aberația voastra suntem blestemați si facuti in toate felurile sa va fie rușine avem dreptul la opinie .Mizerabil ar fi trebuit prezentată stirea imparțial”

Tudor Sinca: ”Nea Radule, esti doar un propagandist de 2 bani care behaie intr una la tv... Fiecare este liber sa-si manifeste nemultumirile, (…) !! Trebuia sa te intrebe pe tine ?! Slugoiule !!”

Nina Stanciu: ”CRETINISM MANIFEST IN FORMA CONTINUUA,...citez din cel care a postat aceasta cretinitate,adica cum???cei care nu accepta aceste masuri dictatoriale impuse cu forta de niste organisme mondiale cu concursul autoritatilor romanesti vandute ,si a mass mediei care si-a incasat si probabil isi incaseaza drepturile ptr.a ne inspaimanta si a ne distruge psihic.,Oamenii acestia au iesit sa-si apere copiii,sa se apere pe ei,de ce trebuie sa devenim cabaii unor oculte mondiale????,daca tu d-l Tudoe esti de acord sa-ti vaccinezi oricand si cu orice copiii,este problema ta,dar daca ai bun simt nu-i critica pe cei care isi iubesc copiii,si nu sunt vanduti,pe un pumn de .....galbeni.....

Cora Matei: ”Stai jos, nota 2! Repeți anul, elev Radu T.!!!!”

 Maria Vlaicu: ”Dle RT peste tot in lume sunt proteste ,nu mai scoate atita venin pe gura,nu prea aud pe nicaieri ca oamenii din máasmedia pun etichete asa ca dvoastra”

Neli Luchian: ”Folositi un limbaj total neadecvat...totusi, nu sunteti la colt de str.. pacat”

Rinzis Fifisor: „Miile de oameni sunt cretini?? Ba Radule te,, ai golanit, rău! Gura, gura cu asa limbaj, sa te dea afara șeful matale! O sa'i cerem!”

Lucia Maria Dobos: „Jenant limbaj. Nu cred ca reprezinta postul tv, poate pe altii (de cateva luni)”

Andra Nicolau: ”Mars ma slugoi ordinar, de cand libera exprimare devine cretinism?!? Pai nu papi tu de la sistem de atata timp infect media ce esti, gata cu rahaturile voastre de masca , vaccinare obligatorie etc. Daca inchid romanii tv ul mori de foame soarece ordinar!”

Marius Laurentiu: ”Domnule, aveți aprope 500 de comentarii defavorabile. Credeți că sunt toți troli trimiși de Putin sau dvs aveți o gravă problemă de percepție? Nu vi se pare nimic în neregulă aici? Nu sună nici un clopoțel? Nimic?„

 Flori Andrei: „Cretinism a fost cand au iesit in strada cei care ii sustii tu...”

Adriana Mic: ”Natostradule, de cand nu mai este voie sa faci manifestari impotriva a orice? Nu-ti convin tie si atunci ti-ai pornit portavocea, te platesc bine aia de la guwernereala? Jurnalist de 2 bani ce esti!”

Radu Marinescu: Cretinism!!!?Pentru ce!!?Fiecare este liber sa facă ce vrea cu corpul lui..ce înseamnă sa obligi oamenii sa se vaccineze doar pentru ca spui tu entitate de guvernare !!?Sa fim serioși!!Esti jurnalist sau ce plm!!!”

***

Amintim că duminică, 7 martie 2021, au avut loc proteste în mai multe orașe din România contra  adoptării Legii vaccinării obligatorii. Cel  mai mare a avut loc la Parlament, unde au participat câteva mii de persoane, protestul având loc în fața Parlamentului.

Informația că ar fi un protest al ”antivacciniștilor” este falsă, declarațiile organizatorilor și participanții fiind clare – NU sunt contra vaccinării, ci a obligării românilor, prin lege, să se vaccineze.

 

0
Tagurile:
București, Proteste, Radu Tudor
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Proteste la Viena împotriva restricţiilor anti-Covid – VIDEO LIVE
Protest împotriva legii vaccinării obligatorii la București - VIDEO
Protestul contra Legii vaccinării obligatorii îl obligă pe Ciolacu să reacționeze!

Загрузка...