protest în fața Parlamentului

Protest fără lideri sau de ce Sandu nu a vorbit în fața manifestanților

23
(reînnoit 10:04 15.05.2017)
Liderul PAS, Maia Sandu, și cel al PPDA, Andrei Năstase, care au chemat oamenii la proteste, au ignorat manifestanții.

CHIȘINĂU, 15 mai – Sputnik. Câteva sute de oameni au protestat, duminică, mai bine de două ore în fața Parlamentului de la Chișinău împotriva schimbării sistemului electoral din Moldova. 

Liderul PAS, Maia Sandu, și cel al PPDA, Andrei Năstase, care au chemat oamenii la proteste, au rămas în umbra evenimentului. Asta chiar dacă în dimineața zilei de duminică, Sandu s-a adresat oamenilor, în special celor din Chișinău, prin intermediul rețelelor de socializare să ia umbrelele și să vină la protest. 

”Noi trebuie să ne luăm umbrelele și să venim la protest, dacă vrem ca în următorul Parlament să ajungă oamenii pe care îi vom alege noi, nu cei pe care îi vor numi Plahotniuc cu Dodon”, a declarat Sandu.

Liderul PAS a preferat să nu însoțească oamenii pe tot parcursul evenimentului, ci a venit la manifestație doar pentru a face o înregistrare de un minut pe fundalul oamenilor, pe care a plasat-o pe Facebook. 

Cu toate acestea, la protest au fost prezenți doar reprezentanții societății civile și cei ai diasporei. Oamenii au cântat, au scandat lozinci anti-Parlament și au cerut retragerea din Legislativ a proiectului de lege cu privire la schimbarea sistemului electoral din Moldova. 

Pe lângă lozincile democratice, protestatarii au fost îndemnați de moderatori să scandeze și lozinți mai puțin decente, precum ”Arde c..u”. 

Un simpatizant înrăit al Platformei Demnitate și Adevăr a mers și mai departe și a declarat că oamenii care au mărșăluit de 9 mai fac parte dintr-o ”cireadă adusă de frică”. 

Protestatarii au declarat că nu vor ceda, ci vor lupta până proiectele nu vor fi retrase de pe ordinea de zi a Parlamentului. Aceștia susțin că dacă până pe 28 mai documentele nu vor fi retrase, protestul se va repeta pe data de 28 mai.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

Sputnik Moldova pe Facebook, @sputnikmoldova pe Twitter, Sputnik Moldova pe VK, Sputnik Moldova pe OK, Sputnik Moldova pe GPlus+

23
Tagurile:
Proteste, Andrei Năstase, Maia Sandu, Moldova

Загрузка...