Cristina Parhomenco

Dosarul Cristinei Parhomenco, omorâtă la Strășeni, trimis în instanță

364
Procurorul raionului Strășeni a explicat ce pedeapsă i-ar putea aștepta pe cei bănuiți de omorul Cristinei Parhomenco, când va avea loc prima ședință a judecății și care sunt rezultatele expertizei psihiatrice

CHIȘINĂU, 7 apr — Sputnik. Procurorii din Strășeni au încheiat acțiunile procesuale în dosarul penal cu privire la omorul Cristinei Parhomenco în vârstă de 14 ani și au transmis dosarul în instanță. Informația a fost confirmată agenției Sputnik de procurorul raionului Strășeni, Alexandr Rață.

Omorul Cristinei Parhomenco de la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut a șocat o țară întreagă. Cadavrul fetei a fost găsit peste cinci zile de la dispariția acesteia. Poliția suspectează de omor patru minori, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani. Doi dintre ei au fost reținuți în decurs a câteva zile după identificarea cadavrului, fiind plasați în izolator. Cel de-al treilea, care nu a împlinit vârsta de 14 ani, a fost amendat.

În ianuarie a acestui an în Moldova a fost extrădat cel de-al patrulea suspect: un tânăr de 17 ani, care a fost reținut în clipa în care încerca să treacă frontiera româno-ungară.

Toate acțiunile procesuale au fost finalizate. Astăzi dosarul penal a fost transmis judecătoriei Strășeni. Componența completului de judecată va fi stabilită timp de 10 zile, când va fi decisă și data primei ședințe, a declarat Rață.

Potrivit lui, procurorii au primit rezultatele expertizei psihiatrice, pe care le-au prezentat atât părții vătămate, cât și bănuitului.

"Toți figuranții dosarului au fost recunoscuți drept responsabili de acțiunile lor", a subliniat procurorul.

El a mai comunicat că, luând în considerare vârsta bănuiților, pedeapsa maximă ar putea fi până la zeci ani închisoare, conform normelor Codului Penal.

"Desigur, vom cere o pedeapsă maximă, însă totul depinde de dovezile acumulate, care vor fi prezentate în instanță, precum și de comportamentul bănuiților. În cazul în care ar fi avut vârsta majoratului, aceștia riscau o condamnare pe viață sau 20 de ani închisoare", a menționat procurorul.

Anterior presa scria că cel mai mic figurant al dosarului ar avea înregistrarea cu momentele omorului Cristinei Parhomenco.

"Adolescentul de 13 ani figurează în dosar în calitate de martor. Versiunea că acesta ar avea un telefon mobil în care s-ar conține momentul omorului aparține părții vătămate. În urma interogării suplimentare a acestuia, nu am descoperit astfel de informații", a declarat procurorul.

Potrivit lui, nici adolescentul, nici părinții sau fratele său nu au avut niciodată telefoane mobile. "Acasă nu au nici măcar un computer. În cadrul interogatoriu acesta a negat că ar avea o astfel de înregistrare. Dacă aceasta ar exista, ar fi în avantajul nostru. Procurorilor le-ar fi mai ușor să demonstreze vina", a menționat Rață.

364
Tagurile:
Procurorul, Omor, Dosar penal, Cristina Parhomenco, Strășeni
Tematic
Cazul Cristinei Parhomenco: Sancțiunile pentru polițiștii din Strășeni

Загрузка...