Pensionar

Peste doi ani statul nu va mai putea plăti pensii

247
(reînnoit 12:24 24.11.2016)
Peste 80 la sută dintre pensionarii din Moldova primesc pensii care nu depășesc coșul minim de consum. În același timp, autoritățile menționează că în cazul în care sistemul de pensionare nu va fi reformat, peste câțiva ani populația nu va mai primi pensii.

CHIȘINĂU, 24 nov — Sputnik. Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, consideră că în cazul în care nu vor fi luate măsuri pentru reformarea sistemului de pensionare a țării, peste doi ani statul nu va mai dispune de surse pentru plata pensiilor. O astfel de declarație a fost făcută în cadrul ședinței de miercuri a Guvernului.

Reforma sistemului de pensionare din Moldova nu e o condiție a FMI. E inițiativa noastră pentru a păstra sistemul de pensionare, care va falimenta, dacă vom lăsa lucrurile așa cum au fost până acum. Nu vom mai fi în stare să plătim pensiile, a menționat premierul.

O astfel de declarație a fost făcută în timpul prezentării proiectului de modificări a legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne.

247
Tagurile:
FMI, Sistemul de pensionare, Pensiile, Guvernul, Pavel Filip
Tematic
Șocant: pensionarii care au în România peste 1 miliard de lei vechi pe lună

Загрузка...