Laura Codruța Kovesi

România, cea mai coruptă țară din lume: intră în scenă Kovesi

1624
(reînnoit 12:48 30.05.2021)
Cu un elan demn de o cauză mai bună, România insistă să apară în presa și în cancelariile internaționale drept cea mai coruptă țară din lume, iar Kovesi revine în forță să sprijine acest demers

BUCUREȘTI, 28 mai – Sputnik. Dosarul Dragnea-Trump, lansat de DNA pentru a se asigura că fostul lider al PSD rămâne în închisoare, depășește cu mult granițele țării, certificând elanul sistemului de justiție din România de a condamna această țară ca fiind cea mai coruptă din lume. Atât de coruptă încât, după ce l-a târnosit pe un fost premier al Mari Britanii, Tony Blair, amestecându-l în anchetele DNA atât de celebrate de UE și de SUA, acum îl vizează și pe un președinte al SUA! Care, la momentul petrecerii faptelor incriminate, nu era un ”fost”, ci ocupa scaunul de la Casa Albă!

Dar de ce ține România cu tot dinadinsul să fie în centrul scandalurilor mondiale de corupție? Și de ce salută SUA și UE această deprindere vicioasă, care are ca efect că România devine o țară ciumată de care să fugă lumea bună?

Neprețuitele foloase ale vinovăției

O țară coruptă este o țară vinovată, iar o țară vinovată trebuie să stea în genunchi. Cum România este vinovatul de serviciu și are o culpă eternă, acest teritoriu fiind corupt dinaintea cuceririi Daciei de către romani (că doar nu vor fi fiind de vină strămoșii europenilor!), România nu are drept de decizie (de unde MCV-ul!), nu are drept de auto-administrare – de unde comisarii europeni și ambasadorii câtorva state, cu SUA în frunte, decid aici ce și cum! De asemenea, România trebuie să dea totul pe gratis și să și mulțumească celor care îi preiau resursele, ba să le plătească și bani în plus pentru că au jefuit-o, și asta din cauză că, fiind atât de coruptă, nu doar că nu are nici o valoare, dar multinaționalele care o tâlhăresc ca la drumul mare îi fac o favoare!

Așadar, România nu este o colonie normală, ci una coruptă, care trebuie pedepsită și ținută cu nasul în țărână! Din cauza acestui efort de a transforma România în cea mai hulită țară – mulțumiri ONG-urilor sponsorizate de Soros și tuturor celor care, de 30 de ani încoace, și-au făcut o carieră din a împroșca țara cu noroi și cu zoaie – Florin Cîțu a reușit performanța unică în lume ca dobanzile plătite de România pentru împrumuturi să fie mai mari decât dobânzile ÎNSUMATE a altor 22 de state europene, după cum a demonstrat recent Radu Soviani

Dacă DNA, Kovesi și haita detractorilor de țară nu ar fi transformat România în corupta Europei, cum ar mai fi putut această țară să ia cele mai scumpe împrumuturi din UE și cum ar fi justificat Bruxelles-ul tăierea de fonduri europene, inclusiv din PNRR? Dar, câtă vreme România produce noi și noi „dovezi” de corupție, ultima fiind ”coruperea” direct a lui Donald Trump, oricine din afara țării face ce vrea în România, pentru că ea oricum este prea ”coruptă” ca să aibă ceva de spus.

Revenirea lui Kovesi

ȘI spectacolul nu se oprește aici. Cu dosarul Dragnea-Trump, DNA a dat o lovitură nu doar României, ci și fostului președinte american pe care democrații din SUA încearcă să îl îngroape în procese și scandaluri. Dar pentru ca România să se dea pe gratis în continuare și să poată fi împrumutată monstruos, trebuie noi dovezi de corupție.

Și iată cum, tocmai acum, Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a anunţat lansarea Parchetului European de la 1 iunie, condus de cine alta decât de însăși Laura Codruța Kovesi.

Principala misiune a acestui organism european este să protejeze fondurile UE de infractori, spune comisarul. Ghiciți unde sunt cei mai mulți infractori europeni și unde va da Kovesi lovitură după lovitură prin anchetarea şi urmărirea penală a infracţiunilor care aduc atingere bugetului UE?

Să ascultăm anunțul făcut de comisarul Reynders: ”EPPO va monitoriza punerea în aplicare a NextGenerationEU, veghind cu stricteţe ca fondurile să fie utilizate exclusiv în scopul de a ajuta economiile noastre să se redreseze în urma crizei.

Avocatul Gheorghe Piperea pune chiar un ”pariu că va începe cu România, și cu Franța, Germania, Italia sau Spania”. 

”Așadar, să râdem copios și să așteptăm rezultatul noii lupte anti-corupție, reamintindu-i lui Cîțu inscripția sa de pe tricoul negru de protest - “nu luăm prizonieri”, iar lui Barna, Ghinea și Voiculescu, “fără penali în funcții publice”, bitches!”, mai scrie Piperea pe pagina sa de facebook.

Iar Kovesi știe foarte bine cum să găsească toți corupții din România și să se uite în altă parte când sunt în joc corupții altora, doar a demonstrat acest lucru pe când conducea DNA. Iar România are astfel o șansă istorică de a-și continua destinul de marele corupt al Europei și al lumii.

Iar dacă scenariile despre venirea lui Kovesi la președinția României din 2024 se dovedesc adevărate, ce alt șef de stat mai bun ar fi putut găsi americanii și europenii pentru această țară coruptă decât un polițai care să amenințe cu bățul toată ziua și să arate lumii întregi în fiecare zi ce popor de corupți sunt românii!

Și dacă tot l-a corupt pe un fost premier al Marii Britanii și pe ditamai președintele SUA, oare vizita papei Francisc în România din 2019 nu ar trebui și ea luată în vizor de DNA? Cine l-a adus, cine a plătit, nu e ceva lobby păcătos acolo? Astfel nu s-ar rata o ocazie superbă ca România să devină din nou celebră și, poate, mai cresc dobânzile lui Cîțu, se mai cedează vreun zăcământ de gaz sau mai dăm degeaba niște active din ultimele proprietăți ale statului român, acelea care așteaptă încă să vină binevoitorii să scape această țară coruptă de povara unor bogății cu care nu are ce să facă...

1624
Laura Codruța Kovesi

Kovesi amenință: Parchetul European a înregistrat peste 300 de cazuri în două săptămâni

135
(reînnoit 12:47 21.06.2021)
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi a intrat în forță: a anunțat că are deja înregistrate peste 300 de cazuri și spune că până la finalul anului va exista și prima punere sub acuzare.

BUCUREȘTI, 21 iun – Sputnik. Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al Parchetului European, a declarat într-un interviu pentru Wall Street Journal că instituţia pe care o conduce a înregistrat deja mai mult de 300 de cazuri. Kovesi a folosit ocazia pentru a cere angajarea a încă 50 de procurori.

Parchetul European condus de Kovesi şi-a început activitatea la 1 iunie 2021, iar în două săptămâni s-ar fi adunat deja peste 300 de cazuri, s-a lăudat fosta șefă a DNA.

„Pentru că în următoarea lună va fi alocat un pachet uriaş de fonduri pentru recuperare, ne aşteptăm ca numărul cazurilor să crească, pentru că mai mulţi bani, mai puţine reguli şi transparenţă înseamnă un risc mai mare de infracţiune. Ne aşteptăm să avem mai multe cazuri, mai ales privitor la sistemul sanitar, achiziţiile publice, infrastructură şi agricultură. Avantajul EPPO este că putem investiga mai bine, în special infracţiunile transfrontaliere ”, a declarat Kovesi.

Ea a încurajat și delațiunile, anunțând că Parchetul poate coopera cu orice entitate sau persoană care are informaţii despre infracţiuni comise, dacă acestea se încadrează competenţei Parchetului. „Pe site-ul nostru există posibilitatea de a trimite plângeri în 22 de limbi ale statelor membre participante”, a lansat Kovesi invitația care amintește de practicile DNA-ului din România.

Viziunea lui Kovesi asupra infracționalității merită subliniată: „În viziunea mea, nu există vreo ţară curată. În acele state membre unde numărul de cazuri nu a fost atât de mare nu înseamnă că sunt curate. Poate nu au detectat infracţiunile, poate nu au tratat fenomenul cu prioritate. Având EPPO acum, asta se va schimba”.

Ceea ce vrea acum Kovesi este să angajeze mai mulți procurori. ”Încă nu avem suficiente resurse. Mai avem nevoie de personal, cel puţin 50 de oameni în plus, aici, la Luxembourg, pentru a avea mai mulţi analişti de caz şi investigatori financiari care să gestioneze cazurile pe care le vom primi. Să sperăm că la anul vom avea mai multe resurse. Vom lupta pentru asta”, a spus Kovesi, obișnuită cu banii nenumărați pe care îi primea la DNA.

135
Tagurile:
Laura Codruța Kovesi

Загрузка...
Plenul Curții Constituționale din România

Lovitura de la CCR: numirile la TVR și Radio sunt neconstituționale

186
Judecătorii CCR au decis în unanimitate că numirile făcute de Coaliția de dreapta la Televiziunea și la Radioul public sunt neconstituționale.

BUCUREȘTI, 17 iun – Sputnik. Decizia CCR vine după ce PSD a sesizat Curtea contestând numirea directorilor generali interimari ai SRTv şi SRR de către Parlament.

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat pe 11 mai numirea Ramonei Săseanu în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, pentru o perioadă de şase luni, şi a lui Liviu Popescu în poziţia de director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, tot pentru un interval de şase luni.

În sesizarea transmisă CCR cu privire la Hotărârea Parlamentului privind numirea directorului general interimar al SRTv, PSD arăta că singura prevedere legală aplicabilă situaţiei din data de 11 mai 2021 ar fi fost declanşarea procedurii de numire a unui nou Consiliu de Administraţie a Societăţii Române de Televiziune, fără a avea posibilitatea conferită de textul legal de a numi un director general interimar de către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Acelaşi argument l-a oferit PSD şi în sesizarea formulată la Curtea Constituţională referitoare la Hotărârea Parlamentului privind numirea directorului general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune.

"S-au făcut nişte numiri interimare la radioul public şi la televiziunea publică, o forţare a regulamentului şedinţelor comune. Sunt patru state europene într-o anchetă a Comisiei Europene pentru schimbările abuzive de la televiziunile publice din ţările respective. Categoric, PSD va contesta la CCR aceste numiri interimare de la radio şi de la TVR”, a anunțat președintele PSD Marcel Ciolacu la acea dată.

PSD va contesta de altfel la CCR și revocarea Avocatului Poporului Renate Weber, care a avut loc ieri n ședința plenului reunit al Parlamentului.

186
Tagurile:
TVR, CCR

Загрузка...
TV-пульт

Un celebru serialul rus va fi difuzat și la Televiziunea Română

0
(reînnoit 18:26 21.06.2021)
Un serial rus de excepție, „Godunov”, lansat în 2019, va putea fi urmărit la postul TVR 1 începând cu 23 iunie, în fiecare miercuri şi joi, de la ora 23:00

BUCUREȘTI,  21 iun – Sputnik. Producția „Godunov”, regizată de Timur Alpatov şi Alexei Andrianov, a fost cel mai popular serial al anului 2019 la televiziunea rusă și va putea fi urmărit la postul TVR 1 începând cu 23 iunie, în fiecare miercuri şi joi, de la ora 23:00.

Considerată una dintre cele mai bune miniserii istorice realizate vreodată, „Godunov” a fost filmată în locurile în care au avut loc evenimentele, cu decoruri şi costume autentice.

Rolul principal este interpretat de Serghei Bezrukov, fost director artistic al Teatrului Dramatic din Moscova. Alături de el, din distribuţie fac parte Aleksandra Nikiforova, Svetlana Hodcenkova şi Andrei Merzlikin.

Drama istorică îl are în centru pe ţarul rus Boris Fiodorovici Godunov şi are la bază romanul „Naufragiu pe insula speranţei” al lui Konstantin Badigin din 1978.

Acţiunea are loc în secolul al XVI-lea. Rusia condusă de Ivan cel Groaznic, ai cărui ani de glorie au trecut, trăieşte vremuri tulburi, conspiraţii, răscoale şi invazii ale tătarilor. Moartea ţarului duce la instalarea pe tron a fiului său, care, fiind bolnav mintal, are nevoie de un regent. Aşa începe ascensiunea ambiţiosului Boris Godunov, fost membru al gărzii personale a lui Ivan şi căsătorit cu fiica acestuia. Întâi regent, apoi ţar încoronat de Adunarea Naţională, Godunov a fost cel care a pus capăt îndelungatei domnii a dinastiei Rurik, rămânând în istorie drept una dintre cele mai misterioase figuri politice ale Ţaratului Rusiei.

0
Tagurile:
Televiziune

Загрузка...