Laura Codruța Kovesi

După presiunile Comisiei Europene, Kovesi intră în acțiune

1770
(reînnoit 12:11 08.04.2021)
Comisia Europeană dorea a făcut presiuni care au avut efecte – Laura Codruța Kovesi a făcut un anunț care deschide o pagină nouă în UE.

BUCUREȘTI, 8 apr – Sputnik. Șefa instituției Proctorului European (EPPO), Laura Codruța Kovesi, a anunțat că se va începe oficial activitatea pe data de 1 iunie 2021.

În acest sens, Kovesi le-a trimis o scrisoare comisarilor europeni pentru justiţie, Didier Reynders, şi bugetului, Johannes Hahn, pentru a le propune această dată de la care EPPO ar putea începe oficial anchetele.

Anunțul vine în urma presiunilor Comisiei Europene, care dorea punerea în funcțiune a EPPO încă din 2020. De altfel, la începutul lui decembrie 2020, Comisia Europeană făcea apel la statele membre UE grăbească numirile procurorilor delegaţi pentru ca EPPO să-şi înceapă activitatea pe 1 martie 2021.

Iniţial, EPPO trebuiea să-şi înceapă activitatea în noiembrie 2020, termenul fiind amânat din cauza întârzierii desemnării procurorilor delegaţi de către cele 22 de state UE care acceptă autoritatea Procurorului European.

Sediul EPPO a fost stabilit la Luxemburg – iar în septembrie 2020 au depus jurământul Laura Codruţa Kövesi şi procurorii desemnați.

EPPO este conceput ca o autoritate independentă, competentă pentru anchetarea fraudelor cu fondurile europene, fraude la taxe care implică mai mult de zece milioane de euro sau mare corupţie.

Fraudele anuale s-ar situa, la nivelul UE, între 30 şi 60 de miliarde de euro, este de părere Laura Codruţa Kövesi.

De menționat că 5 state UE nu participă la inițiativa EPPO - Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca.

Va fi foarte interesant cum va acționa EPPO în aceste state, ca și în relația cu SUA, Israel sau alte state cu care UE are relații majore. Și dacă nu cumva EPPO va contribui la agravarea tensiunilor din cadrul UE.

1770
Tagurile:
Comisia Europeană, Laura Codruţa Kovesi
Tematic
”Dacă o omoram pe Kovesi” - Elena Udrea, reacție fulminantă!
Mugur Ciuvică - despre ipocrizie și cazul Codruța Kovesi
Floriana Jucan: Probă grea a implicării Sistemului și a Laurei Kovesi împotriva României
Justiție, ciocan

USR-PLUS primește o lovitură în Instanță

371
După ce sunt gata să iasă de la Guvernare, USR și PLUS primesc o lovitură de la Curtea de Apel București.

BUCUREȘTI, 16 apr – Sputnik. Așteptată cu mare interes, finalizarea actului de fuziunea USR-PLUS mai are de așteptat.

Astăzi, Curtea de Apel București a amânat decizia de admitere a fuziunii. Termenul următor este 27 mai 2021 – dar instanța a luat decizia repunerii cauzei pe rol!

”În temeiul art. 394, alin. 5, Cod de procedură penală, repune cauza pe rol, pentru constituirea completului de divergență. Acordă termen la data de 27.05.2021, ora 10, pentru când se citează toate părțile, cu încunoștințare apărători aleși sau din oficiu. Pronunțată în ședință publică, la 16.04.2021”, se arată în minuta instanței.

Ce înseamnă asta? Că în instanța Curții de Apel NU s-a întrunit majoritatea ori unanimitatea deciziei!

Astfel, Art. 394, alin. 5 CPP prevede ca “În situația în care în cadrul completului de judecată nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergență.”

Astfel, formațiunile lui Barna și Cioloș, confruntate cu situația gravă de la guvern, nu pot realiza nici Congresul noii grupări.

371
Tagurile:
Instanță, USR
Tematic
Florin Cîțu pus la zid de USR: i se cere demisia!
“Omul din umbră” al Vioricăi Dăncilă: Vlad Voiculescu e un impostor, USR e ZERO!
Cîțu, prima declarație după scandalul cu USR – anunță o măsură radicală

Загрузка...
Liviu Dragnea

Știrea nopții: Eliberarea lui Liviu Dragnea!

2846
O veste care pune pe jar scena politică – eliberarea lui Liviu Dragnea, cel mai remarcabil și controversat lider politic al ultimilor 10 ani

BUCUREȘTI, 16 apr – Sputnik. Marcată de lipsa personalităților, scena politică primește un adevărat șoc prin știrea transmisă aseară despre eliberarea lui Liviu Dragnea.

Concret, Liviu Dragnea a cerut instanței eliberarea condiționată, anunță Antena 3.

”Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat condiţionat din închisoare”, spune sursa citată, amintind că acesta execută o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

De asemenea, mass media arată că potrivit portalului instanţelor, Liviu Dragnea a depus cererea de eliberare condiţionată pe 12 aprilie, instanţa stabilind termenul pentru soluţionare pe data de 27 aprilie.

Sursa citată precizează că Liviu Dragnea a executat ”două treimi din pedeapsa de 3 ani și jumătate, una dintre condițiile pentru eliberarea condiționată”.

Liviu Dragnea, carantinat a treia oară după ce s-a vindecat de COVID-19: "I se încalcă grav și alte drepturi"

Cunoscuta jurnalistă specializată în probleme de Justiție, Adina Anghelescu, atrage atenția că Liviu Dragnea ”a fost carantinat de trei ori în trei luni, deși a fost infectat cu COVID-19 și apoi declarat vindecat”.

”Liviu Dragnea se plânge de încălcarea flagrantă, nerespectarea și împiedicarea execitării drepturilor prevazte de Legea 254 - el consideră că această carantină, a treia, este nelegală, întrucât în luna decembrie a fost externat din Spitalul penitenciarului”, spune Anghelescu.

Ziarista conchide că ”tot timpul l-au ținut în carantină”, și avocații spun că ”nu a mai avut dreptul la muncă”.

”Se apropie termenul pentru eliberare conditionata și dacă ar fi muncit, zilele respective s-ar fi scăzut cumva”, atrage atenția Adina Anghelescu.

De precizat că liberarea condiționată poate fi dispusă, dacă:

a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; Respingeri de neconstituționalitate (2), Jurisprudență, Reviste (2), Modele (1)

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

 

2846
Tagurile:
Eliberat, Liviu Dragnea

Загрузка...

"Lucrarea mâinilor NATO": Ce proces a demarat la hotarele Rusiei

0
(reînnoit 19:14 16.04.2021)
Spionaj aerian la frontierele Crimeii, nave NATO în Marea Neagră, pregătiri pentru exercițiile la scară largă și mărfuri misterioase pe care SUA le transferă în Ucraina – în ultimele zile, Alianța Atlanticului de Nord s-a activizat brusc în Europa de Est.

Editorial realizat de Andrei Koț

Nimeni nu ascunde că aceasta este o reacție la transferul Kievului de unități și tehnică la linia de contact din Donbas, precum și la mișcarea trupelor rusești în interiorul țării. Sputnik a încercat să afle ce se întâmplă.

Drone deasupra frontului

Odată cu începutul unei noi escaladări în Donbas, aviația țărilor NATO apare aici din ce în ce mai des. Deasupra liniei de contact, practic în continuu, zboară dronele-spioane RQ-4 Global Hawk, care urmăresc pregătirile de apărare ale armatelor Republicii Populare Donețk și Republicii Populare Luhansk. Desigur, imaginile făcute de drone ajung imediat pe mesele comandanților militari de la Kiev.

Forțele armate ale Ucrainei au activat și ele spionajul aerian – miliția populară a observat dronele de atac Bayraktar TB2, cumpărate în Turcia. Dronele nu au atacat obiective terestre: se pare că operatorii aeronavelor fără pilot (UAV) studiază deocamdată teatrul potențial de ostilități. Forțele armate ale Ucrainei dispun de șase drone de acest tip. După cum informează presa ucraineană, Kievul a semnat contractul de achiziție de UAV-uri suplimentare cu Ankara în timpul unei vizite recente a președintelui Vladimir Zelenskii în Turcia.

În plus, aviația occidentală aproape zilnic monitorizează coasta Crimeii. Deasupra apelor neutre ale Mării Negre, zboară regulat avioanele britanice și americane de spionaj radioelectronic Boeing RC135W и Lockheed P-3COrion, precum și avioanele anti-submarin P-8APoseidon. Sarcina lor principală este de a urmări acțiunile navelor Flotei Mării Negre și de a descoperi pozițiile sistemelor de apărare antiaeriană trupelor militare, desfășurate în peninsulă.

Mărfuri misterioase

NATO își consolidează prezența militaro-navală din regiune. Până la sfârșitul lunii aprilie, în Marea Neagră trebuie să intre două distrugătoare armate cu rachete ale Marinei SUA. Potrivit versiunii oficiale a Pentagonului, transferul navelor poartă "un caracter de rutină". Cu toate acestea, Kremlinul a reacționat brusc. Nu e de mirare – doar aceste distrugătoare transportă mai mult de cincizeci de rachete de croazieră "Tomahawk".

"În ceea ce privește activitatea militară a Statelor Unite, inclusiv trecerea navelor în Marea Neagră, acest lucru se întâmplă în mod regulat", a menționat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. "Acum, acest lucru se face într-un mod deosebit de insistent, care este însoțit de o retorică agresivă, se pun întrebări, ce face Federația Rusă la granița cu Ucraina. Răspunsul este foarte simplu: noi trăim acolo, aceasta este țara noastră. Dar ce fac Statele Unite sub forma navelor lor, personalului militar care organizează în mod constant unele evenimente pe linia NATO în Ucraina, la mii de kilometri de teritoriul lor – această întrebare rămâne, până când, fără răspuns".

Fără răspuns rămâne și o altă întrebare interesantă: ce fel de marfă livrează avioanele aviației militare de transport a Forțelor Aeriene americane la Kiev? Specialiștii au atras atenția asupra mărturiilor serviciului de internet FlightRadar: avioanele americane C-17 și C-130, care decolează din SUA, Germania și statele Baltice, aterizează pe aeroportul Borîspil, se descărcă și zboară înapoi.

Министр обороны РФ Сергей Шойгу
© Photo : Министерство обороны РФ

Potrivit expertului militar, Alexei Leonkov, Washingtonul transferă în Ucraina complexe de luptă radioelectronică, fapt care ar putea semnaliza ofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei care ar urma să aibă loc curând. El a adus drept exemplu tactica Forțelor Armate ale SUA în operațiunea "Furtuna în deșert", când, chiar în primele zile ale conflictului, americanii au "orbit" complet armata lui Saddam Hussein. În favoarea acestei versiuni – declarația recentă a conducerii Republicii Populare Donețk despre faptul că rețelele de figuri influente ucrainești din rândul oligarhiei și al serviciilor secrete au început să blocheze dronelor misiei OSCE canalele de control și senzorii GPS pentru a ascunde sosirea la scară largă a echipamentelor militare în regiune. Cu toate acestea, nici Rusia nu intenționează să stea cu brațele încrucișate.

"Dacă se va produce o exacerbare, noi, desigur, vom face tot posibilul pentru a ne asigura garantat propria siguranță și siguranța cetățenilor noștri, oriunde s-ar afla ei", a subliniat ministrul adjunct de Externe, Serghei Reabkov. "Responsabilitatea pentru consecințele unei astfel de exacerbări ipotetice va fi în întregime pe umerii Kievului și curatorilor acestuia din Occident. De asemenea, noi avertizăm Statele Unite că ar fi mai bine ca ele să stea mai departe de Crimeea, de coasta rusească a Mării Negre. Va fi pentru binele lor".

Pregătirea pentru exerciții

Un alt motiv pentru intensificarea activității trupelor țărilor occidentale în apropierea frontierelor rusești – pregătirea NATO pentru cele mai mari exerciții militare Defender Europe 2021, care încep la mijlocul lunii mai.

Conform legendei manevrelor, forțele NATO vor trebui să asalteze regiunea Kaliningrad, să blocheze regiunile vestice ale Rusiei și, de asemenea, să reflecte "ofensiva masivă a rușilor". Spre deosebire de anii precedenți, în 2021 o atenție specială va fi acordată nu Europei de Est, ci de Sud. Manevrele sunt planificate în Muntenegru, Kosovo și Albania. În Bulgaria și România vor avea loc exerciții de apărare antiaeriană și de lansare de rachete din clasa "sol – sol". Iar Ungaria va oferi mijloace și forțe pentru desfășurarea "războiului". La manevre vor participa și militarii ucraineni.

Americanii vor transfera forțe semnificative în Europa, inclusiv unități din Divizia 1 Cavalerie și Divizia 82 Airbone. Sute de unități de echipament militar în diverse scopuri vor fi transportate peste Atlantic. În plus, din statul Florida va fi adusă Brigada 53 Infanterie. Nu este exclus ca, după exerciții, americanii să "uite" din nou o parte din armamente în Europa, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori. Potrivit experților, în acest fel, Pentagonul, din an în an, își consolidează capacitățile ofensive în regiune.

Potrivit comunicatului de presă, publicat pe site-ul oficial al Forțelor terestre ale SUA în Europa, exercițiile "vizează sporirea gradului de pregătire strategic și operativ și gradului de interacțiune între SUA, aliații și partenerii NATO". Se subliniază faptul că manevrele nu reprezintă o amenințare pentru țările terțe. Cu toate acestea, agenda antirusească a exercițiilor Defender Rurope 2021 este evidentă. Astfel, speaker-ul Ucrainei în grupul de contact trilateral, Alexei Arestovici, a declarat direct: ideea este de a exersa războiul cu Rusia pe teritoriile de la Marea Baltică până la Marea Neagră.

Nu este surprinzător faptul că, drept răspuns la Defender Europe 2021, Rusia și Belarus vor organiza manevrele "Zapad – 2021" în septembrie. După cum a declarat anterior ministrul Apărării al Republicii Belarus, Viktor Hrenin, "exercițiile comune vor permite testarea unor noi metode de acțiune comună a unităților de asalt combinate într-o zonă extrem de urbanizată", precum și "evaluarea eficacității armelor și echipamentelor noi și modernizate".

Între timp, potrivit ministrului Apărării, Serghei Șoigu, la frontierele occidentale ale țării, ca parte a verificării pregătirii operative, au fost dislocate două armate și trei grupuri ale Forțelor Aeropurtate.

0
Tagurile:
Rusia, NATO
Tematic
Stoltenberg: UE și NATO - incapabile să lupte singure cu Rusia
24 martie – ziua ticăloșiei NATO, o rușine pentru România
Ungaria pune NATO la punct: nu vede Rusia ca o ameninţare

Загрузка...