Cerșetor

Decizie șocantă a CEDO față de o cerșetoare romă din România

250
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat… Elveţia în cazul unei femei de etnie romă din România care cerșea în Geneva!

BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Este vorba de o tânără romă, născută în 1992, condamnată în ianuarie 2014 la 500 de franci elveţieni amendă pentru cerşetorie pe un drum public din Geneva.

Se menționează în dosar că tânăra este analfabetă, nu avea un loc de muncă şi nu primea ajutor social, dar a fost plasată în detenţie provizorie pentru că nu a plătit amenda.

”CEDO apreciază că sancţiunea aplicată reclamantei nu constituia o măsură proporţională nici în scopul luptei împotriva criminalităţii organizate, nici al celui ce vizează protecţia drepturilor trecătorilor, rezidenţilor şi proprietarilor de magazine”, arată CEDO, citat de Agerpres

Și, atenție la argumentul următor: ”Plasată într-o situaţie de vulnerabilitate manifestă, reclamanta avea dreptul, inerent demnităţii umane, de a putea să-şi exprime situaţia grea şi să încerce să-şi asigure nevoile de bază prin cerşetorie”, a decis CEDO, care decis că Elveţia a încălcat articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, articol ce protejează respectarea vieţii private şi familiale.

Ca despăgubiri, Elveţia trebuie să-i achite reclamantei 922 de euro daune morale. Ciudat de puțin pentru încălcările majore la care se referă CEDO…

Dar, decizia lovește puternic în statele occidentale, afectate de fenomenul migrației pe motive de sărăcie maximă din Orientul devastat de acțiunile SUA și NATO, dar și de infracționalitatea transfrontalieră a rețelelor de cerșetorie și prostituție din România și alte state estice.

Ce se va petrece mai departe cu aceste persoane care au împânzit occidentul, nu au loc de muncă și nici nu beneficiază de minima protecție socială?

Răspunsul ar trebui căutat la cei care au dezlănțuit dezastrele din Orient și Africa, dar și la cei ce beneficiază de ”serviciile” rețelelor amintite.

250
Tagurile:
România, CEDO
Tematic
CEDO - decizie șocantă, pe baza unei legi PSD… abrogate! Ingrid: ”De ce mai suntem în UE?”
Cu ce se ocupă CEDO: a condamnat Bulgaria pentru că nu a recunoscut un transsexual
Hotărârea CEDO în cazul Kovesi: MAE român nu contestă decizia
Klaus Iohannis

Magistrații îl acuză pe Iohannis ca fiind responsabil de decizia din dosarul 10 august

982
Asociația "Forumul Judecătorilor din România" și Asociația "Iniţiativa pentru Justiţie” îl acuză pe Iohannis de manipulare a opiniei publice pe tema dosarului 10 august

BUCUREȘTI, 5 mart – Sputnik. Magistrații nu i-au rămas datori președintelui Klaus Iohannis după postarea acestuia de ieri, de pe facebook, referitoare la dosarul 10 august.

Astfel, Asociația "Forumul Judecătorilor din România" și Asociația "Iniţiativa pentru Justiţie" denunță, într-un comunicat de presă, "încercarea de manipulare a opiniei publice" prin intermediul postării de pe Facebook a președintelui Iohannis.

Președintele României ceruse, ieri, pe facebook, Ministrului Justiției ”să explice public de urgență cum s-a ajuns ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat” și a cerut „Ministrului Justiției și Ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”.

Dar magistrații au ținut să reamintească opiniei publice că dosarul la care face referire Președintele României a fost clasat în vara anului 2020, în timp ce actualul ministru al justiției avea doar calitatea de persoană vătămată în dosarul ”10 august”, iar portofoliul justiției era deținut de Cătălin Predoiu. Iar despre Predoiu, magistrații nu uită să spună că președintele ”a avut public numai cuvinte de apreciere".

FJR şi AIJ amintesc faptul că atât Giorgiana Hosu, fost procuror șef al DIICOT, care a fost unul din procurorii de caz în dosar, cât și Gabriela Scutea, procuror general al PÎCCJ, care putea verifica, în calitate de procuror ierarhic superior, actele de urmărire penală, au fost numite în înaltele funcții de conducere de președintele României, la propunerea aceluiași ministru al justiției, Cătălin Predoiu, în ciuda avizului negativ înaintat de Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, calificat de Președintele României drept „superficial”.

Aceste numiri au fost făcute în ciuda numeroaselor avertismente publice ale asociațiilor profesionale ale magistraților privind încălcarea recomandărilor din rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV și a avizelor Comisiei de la Veneția care solicitau ca numirea și revocarea în funcțiile cele mai înalte din parchete să se realizeze printr-o procedură transparentă și bazată pe criterii obiective în cadrul căreia Consiliului Superior al Magistraturii să i se acorde un rol mult mai important.

"Cu ocazia numirii doamnelor Scutea și Hosu în funcțiile de rang înalt, dl Președinte a declarat presei următoarele: „M-am bucurat că selecția organizată de domnul ministru Predoiu a scos la iveală trei candidați pe care îi consider foarte buni și mi-a făcut mare plăcere să îi numesc în funcție”, amintesc magistrații, punându-l pe Iohannis într-o lumină defavorabilă.

Suprema ironie, cele două asociații de magistrați îi amintesc lui Iohannis și cum funcționează justiția: procurorii își desfășoară activitatea în baza principiilor legalității și controlului ierarhic, autoritatea ministrului justiției asupra procurorilor neinterferând, potrivit legii, cu activitatea de urmărire penală, așadar justiția se înfăptuiește exclusiv de instanțele judecătorești.

Magistrații invalidează astfel solicitarea lui Iohannis de a cere factorului politic să clarifice dosarul 10 august și îi arată că ”răspunderea juridică pentru situația la care s-a ajuns ar putea reveni numai procurorilor de caz, procurorilor șefi DIICOT ori procurorului ierarhic superior procurorului șef al DIICOT, respectiv procurorul general al PÎCCJ, în măsura în care verificările Inspecției Judiciare vor dovedi fapte indubitabile în acest sens”.

Cât despre răspunderea politică pentru buna funcționare a sistemului judiciar, îl vizează magstrații direct pe Iohannis, aceasta ”trebuie să fie asumată de decidenții politici responsabili de numirea în înaltele funcții de conducere din parchete în cursul anului 2020, în contextul întârzierii nepermise a modificărilor necesare ”legilor justiției”". Iar aici responsabilul, se înțelege din comunicat, este chiar președintele Iohannis!

982
Tagurile:
Magistrați, Klaus Iohannis, protest, 10 august 2018
Тема:
Acțiunea de protest pe 10 august la București

Загрузка...

Nucleara: toate pensiile speciale pot fi desființate cu excepția celor ale magistraților!

254
(reînnoit 11:11 04.03.2021)
Avocatul Renate Weber a anunțat că se pot desființa toate pensiile speciale, cu excepția celor ale magistraților, conform deciziei CCR.

BUCUREȘTI, 4 mar – Sputnik. ​Anunț spectaculos al Avocatului Poporului, Renate Weber, care a explicat într-o emisiune la TVR că toate pensiile speciale pot fi desființate, inclusiv cele ale militarilor și ale celor din SRI, dacă parlamentarii își vor dori acest lucru. Totul este cu putință pentru că CCR a dat o decizie în care arată că doar pensiile magistraților sunt constituționale, așadar nu pot fi atinse.

Culmea este că, după ce parlamentarii au votat eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, Renate Weber a fost sunată chiar de mai mulți lideri PNL, foști parlamentari, pentru ca ea, ca Avocat al Poporului, să conteste la CCR legea dată de coaliția guvernamentală.

”Vai de mine! Mi-au înroșit telefonul. Eu, de când sunt în funcția asta, nu am primit atâtea telefoane câte telefoane am primit pentru pensiile parlamentarilor. Cei mai mulți erau din PNL. M-au sunat să atac la CCR. Cei care m-au sunat nu mai erau parlamentari. În loc să se ducă să facă lobby la colegii lor de partid, făceau la mine, să atac, când o să fie votată. Chiar așa mi s-a spus: ce mai ai de pierdut, oricum te revocă. Cam ăsta e caracterul oamenilor care nu vor să înțeleagă dacă că nu am motiv de neconstituționalitate”, a descris Renate Weber situația creată.

Dar Weber a explicat că are o decizie de la CCR care spune foarte frumos că o singură categorie profesională, cea a magistraților, are suport constituțional pentru acest tip de pensie de serviciu.

”Deci, au început cu parlamentarii. Dacă mâine vor, mâine pot să dea legi pentru fiecare celelalte categorii: la SRI, la toate celelalte”, a spus Renate Weber, arătând că s-a deschis cutia pandorei.

254
Tagurile:
Pensii, Magistrați
Tematic
Pus la zid de magistrați, Predoiu DĂ ÎNAPOI în cea mai importantă și controversată acțiune
Cioloș, intervenție cu tupeu peste magistrați și MAI!
Revoltător: Iohannis instigă tinerii magistrați contra PSD

Загрузка...

Prototipul navei SpaceX Mars a explodat după prima aterizare cu succes

0
(reînnoit 17:15 06.03.2021)
O nouă rachetă SpaceX Mars a explodat la puțin timp după ce aterizase cu bine în urma unui zbor test.

Un nou prototip al rachetei SpaceX Mars a explodat pe platforma de lansare, la puțin timp după ce racheta reușise să aterizeze la punct fix pe verticală în urma unui zbor test. Explozia s-a produs la doar câteva minute după ce misiunea fusese declarată un succes. Aceasta este a treia explozie a unei rachete pe care Elon Musk, proprietarul SpaceX, a conceput-o pentru a transporta un echipaj uman pe planeta Marte.

Racheta a efectuat un zbor test fără probleme până la o înălțime de 10 kilometri deasupra Texasului. Racheta a coborât apoi pe orizontală și reușit în final să aterizeze pe verticală la punct fix, pe platforma de lansare.

Totul părea în regulă, ceea ce l-a făcut pe comentatorul programului SpaceX să declare: „A treia oară e cu noroc, așa cum se spune”.

La puțin timp, însă, totul a sărit în aer. Forța exploziei a propulsat prototipul SpaceX la câțiva metri înălțime. Racheta a făcut o tumbă în aer și a căzut pe sol într-o mare de flăcări.

0
Tagurile:
SpaceX

Загрузка...