Ludovic Orban

Orban a comis-o grav: magistrații îi sar în cap! Gîrbovan cere intervenție fermă, urgentă!

1834
Magistrații cer CSM ”să sancționeze ferm, rapid și public această acțiune de intimidare și imixtiune în actul de justiție” prin declarațiile făcute de premierul României

BUCUREȘTI, 29 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Obișnuit să facă declarații politice fără rețineri și fără responsabilitate, premierul Orban nu mai ține seama de separația puterilor în stat și nici de principiile pentru care sărea – la propriu – în Piața Victoriei: independența Justiției și încetarea presiunilor (politicului) asupra instanțelor.

Așa că, în urma unei recente declarații comise de Orban față de o decizie a Curții de Apel București, trei asociații de magistrați (AMR, UNJR și AJADO), printre care și cea condusă de Dana Gîrbovan, au cerut azi CSM ”să apere independența puterii judecătorești”.

Magistrații arată că, pe 24 iunie, referindu-se punctual la hotărârea CAB prin care s-a dispus suspendarea executării unui act administrativ ce avea ca obiect reorganizarea Direcției juridice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, primul ministru a declarat:

”Este vorba despre o suspendare până la judecarea de fond. Nu pot să nu îmi pun întrebări ce treaba există în această procedura. Managementul unui minister trebuie să își organizeze ministerul așa cum consideră necesar. Nu suntem la primele astfel de decizii și aici chiar îi îndemn pe judecători să judece cu mai multă atenție (…). Suspendarea unei hotărâri legate de reorganizarea direcției juridice nu mi se pare corectă.“

Ori, în urma acestei declarații, magistrații din cele 3 asociații consideră că ”îndemnurile adresate de la vârful Guvernului către judecători de a judecă «cu mai multă atenție» cauze concrete aflate pe rolul instanțelor de judecată, combinate cu adevărate indicații adresate judecătorilor despre soluțiile ce ar trebui pronunțate în acest tip de cauze, reprezintă un factor cert și inadmisibil de presiune atât asupra judecătorilor din cauza respectivă”.

De asemenea, sunt presiuni ”și pentru restul judecătorilor specializați în contenciosul administrativ al căror rol este, prin definiție, acela de a verifică legalitatea actelor administrative și, prin urmare, de a cenzură actele administrative nelegale, inclusiv cele emise la nivel de Guvern.”

”Este îngrijorător faptul că Premierul României își dorește că o serie de acte administrative să fie excluse de la controlul instanțelor și, pentru că acest lucru nu este permis de lege, să încerce să obțină de facto acest rezultat, prin solicitări publice îndreptate direct către judecători“, reclamă magistrații.

Asociațiile subliniază importanța ca judecătorii ce judecă cererile de contencios administrativ, ”adică cele ce au că obiect inclusiv legalitatea actelor emise de Guvern”, să fie „feriți de orice presiuni, acțiuni de intimidare sau influențare, cu atât mai mult când acestea vin exact din vârful puterii executive”.

”Modul în care puterea politică se raportează la contenciosul administrativ face diferența între un sistem democratic și unul iliberal sau chiar totalitar, fapt subliniat constant în lucrări de specialitate“, subliniază magistrații.

În tradițiile juridice din Vest, la care chipurile se raportează mereu Orban și PNL, legea administrativă privește ”regulile de control asupra actelor guvernamentale, în interesul atât al guvernului, cât și al cetățenilor“.

”Atunci când judecătorilor de contencios administrativ le sunt puse sub semnul îndoielii de către însuși Premierul țării nu doar calitățile profesionale, ci chiar și competențele legale în a dispune asupra legalității actelor guvernului, este necesară intervenția promptă și hotărâtă a Secției pentru Judecători din cadrul CSM pentru apărarea independenței atât a judecătorilor în soluționarea cauzelor cu care sunt investiți, cat și a puterii judecătorești în relația sa cu puterea executivă“.

Și, atenție – magistrații folosesc termenul ”amenințări”! AMR, UNJR si AJADO ”vor face în continuare toate demersurile legale și vor atrage atenția public asupra oricăror acțiuni ce pun în pericol independența judecătorilor și a puterii judecătorești, indiferent de natura acestor amenințări și indiferent de unde sau de la cine provin”.

În consecință, Asociațiile au cerut CSM  „să sancționeze ferm, rapid și public această acțiune de intimidare și imixtiune în actul de justiție”, prin admiterea cererii de apărare a independenței judecătorilor și instanțelor de judecată contra declarațiilor făcute de premierul României.

Reamintim că Ludovic Orban și alți lideri PNL, odată cu preluarea puterii s-au pretat la atacuri grave, lipsite de orice legitimitate, responsabilitate și bun simț, la adresa Avocatului Poporului și a Curții Constituționale, inaugurând astfel un nou ”stil” de lucru cu instituții fundamentale ale statului de drept. 

Iată acțiunea magistraților, postată chiar de judecătoarea Dana Gîrbovan.

1834
Tagurile:
Dana Gârbovan, Ludovic Orban

Victorie pentru Justiție - Parlamentul nu a cedat presiunilor! Cine s-a făcut de râs

297
(reînnoit 13:46 30.06.2020)
Plenul Camerei Deputaților a respins o inițiativă criticată de magistrați – dar susținută de adepții Justiției tip Kovesi.

BUCUREȘTI, 30 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp, plenul Camerei Deputaților, reunit în ultima zi a sesiunii extraordinare, a respins proiectul de desființare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Scorul final a fost: 167 voturi ”Pentru” pentru respingerea legii, 97 ”Împotrivă” și 25 abțineri. Camera Deputaților este prima cameră sesizată, forul decizional fiind în această speță Senatul.

Proiectul merge la Senat, în calitate de for decizional. De precizat că legea de desființare a SIIJ are aviz negativ de la CSM și de la Consiliul Legislativ.

Dintre cei care au luat cuvântul, susținătorii SIIJ au atras atenția perioadei în care, în absența acestei secții, de magistrați se ocupa DNA, acolo găsindu-se un număr foarte mare de dosare ale magistraților – multe puse ”în așteptare”.

”Cine vrea desființarea SIIJ și întoarcerea la DNA vrea o subordonare a Justiției”, a declarat Florin Iordache, amintind că ”unii magistrați au fost anchetați și 12 ani”.

Deputatul Stelian Ion (USR) a reluat tema Dragnea, declarând  că SIIJ a fost ”concepută în laboratoarele lui Liviu Dragnea și PSD când acest partid a încercat să submineze justiția, să creeze mecanisme prin care sa controleze justiția”.

O poziție radicală a avut fosta ministră PSD a Justiției, Ana Birchall, a reluat o formulă inventată de ea – și ce care pare extrem de încântată – și anume că ”SIIJ este o cooperativa Nufărul de albire a unor magistrați” – și, evident, a susținut desființarea SIIJ.

Desigur, dacă pentru USR acest demers este unul firesc și demonstrează consecvență, în cazul Anei Birchall, pusă pe lista parlamentului cu acordul lui Dragnea și numită ministru încă din 2017, în perioada în care se presupune că Dragnea numea tot, ei bine ea se face de rușine cu noul său ”radicalism”. Și azi, în Parlament, nu a pierdut prilejul de a se face de râs.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

297
Tagurile:
justiție, Parlamentul
Tematic
Fără justiție nu există pace: sute de oameni și-au luat rămas bun de la Floyd
După Germania, și Ungaria refuză o decizie a Curții de Justiție a UE
NUCLEARA anului: Lovit de Justiție, Băsescu aruncă în aer Europa! Dezvăluiri fulminante!

Загрузка...
Ludovic Orban

NUCLEARA: Acuzație fulminantă contra lui Orban în dosarul ”vedetă” al DNA! Va DEMISIONA?

734
(reînnoit 10:32 26.06.2020)
Întrebarea se impune  - în condițiile în care scandalul se va amplifica și se vor publica probe – ce va face DNA? Îl va introduce pe premier printre suspecți? Dar Orban? Va prezenta explicații… sau demisia?

BUCUREȘTI, 26 iun - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Lovitură cumplită pentru premierul Orban - și ministrul Câțu – din partea unui jurnalist de investigații. Cei doi apar în dosarul de la DNA al fostului șef Unifarm, dezvăluie jurnalistul Alexandru Căutiș.

”Premierul Orban și ministrul Câțu apar în dosarul de la DNA, fiind probe că au făcut intervenții la Unifarm pentru a cumpăra măști din Turcia prin anumite societăți comerciale”, scrie jurnalistul.

Căutiș arată că în ”afacerea” în urma căreia Adrian Ionel, directorul companiei Unifarm, ar fi primit o mită de 760.000 euro, ar apărea o firmă controlată de o ”apropiată” a lui Orban, care ar fi intervenit chiar la premier în această speță.

Căutiș arată că BSG Business Select, firma inactivă a unui iranian pe nume Alireza Yousefi Jouybari, prinde brusc viață la începutul lunii martie și e gata să aducă măști din Turcia pentru Unifarm”, iar contractul a fost „parafat pe 5 martie”.

”Pe 11 martie 2020 firma BSG este preluată în mod bizar de Simona Ciulavu, de care se spune că a fost amanta lui Orban”, scrie jurnalistul, care afirmă că respectiva ”a făcut pușcărie pentru aderare la grup infracțional (Clanul Sportivilor)”.

După închisoare, femeia a lucrat… la Primăria Capitalei ”când Ludovic Orban era viceprimar, iar apoi a lucrat la Ministerul Transporturilor când Ludovic Orban era ministru”, scrie jurnalistul, comentând sec – ”Coincidență…”.

”Pe 16 martie 2020 Adrian Ionel transmite firmei BSG că îi va rezilia contractul fiindcă nu aduce la timp măștile”, scrie jurnalistul, menționând că ”sursele noastre spun că imediat Simona Ciulavu a început un asalt de mesaje și apeluri pe telefonul lui Adrian Ionel”.

Și, atenție, urmează NUCLEARA: ”Ca să-l convingă pe directorul Unifarm să renunțe la rezilierea contractului cu BSG, Simona Ciulavu îi transmite lui Adrian Ionel că va fi sunat imediat de premierul Orban și de ministrul Câțu”.

”La vreo trei minute distanță de la convorbirea cu Simona Ciulavu Adrian Ionel este sunat de premier, apoi de ministru, ATENȚIE, pe whatsapp (!!!), și ambii îi cer să rezolve cu livrările din Turcia. Coincidență din nou, desigur…”, scrie Căutiș.

Urmează alte detalii, printre care o intervenție a ambasadorului României în Turcia – apoi o neconcordanță la livrarea măștilor – ”BSG livrează doar 1.000.000 de măști, nu 3.000.000, câte se angajase prin contract”.

După mai multe probleme, directorul Unifarm, Adrian Ionel anunță Direcția de Investigare a Criminalității Economice (DICE).

”Respectivei structuri i-a pus la dispoziție mesajele din partea Simonei Ciulavu și dovezile că a fost sunat pe whatsapp de Orban și Câțu”, scrie Căutiș, care precizează că ”aceasta se întâmpla în urmă cu vreo două luni”.

Dar, fiind vorba de înalți demnitari, Direcția de Investigare a Criminalității Economice ”a înaintat (sau ar fi trebuit să înainteze la DNA) probele”, scrie Căutiș.

Ce probe? Inclusiv convorbirile cu Orban și Cîțu! Și, desigur, presupusele legături dintre respectiva femeie de afaceri și Orban – că nu s-o fi ocupat jurnalistul Căutiș singur de toată ancheta!...

”Cert este că peste două luni distanță DNA se decide să facă o anchetă, dar nu despre Ciulavu-Orban-Câțu, ci despre Adrian Ionel, despre care Ciulavu zice că ar fi pretins un comision de 18% unui intermediar pentru aceste măști”, observă Alex Căutiș. .

Concluzia jurnalistului de investigații e clară: ”Lui Adrian Ionel i s-a deschis dosar penal pentru o presupusă cerere de mită, în timp ce Simonei Ciulavu, care a făcut presiuni invocân-du-l pe premier și pe ministrul de Finanțe, nu i s-a întâmplat nimic”.

În schimb, de Orban și Cîțu nu se pomenește nimic!

Mai mult, aceeași firmă și persoană ar fi livrat ulterior ”milioane de măști către unități militare din România, măști aduse din Turcia”.

Și, atenție la „previziunea” lui Căutiș: ”Ne vom distra cât de curând cu mesaje și telefoane date pe whatsapp de un premier către directorul Unifarm”.

”Este prima oară în istoria României când, într-o situație de pandemie, un premier sună pe whatsapp ca să „miște” contracte”, scrie Alexandru Căutiș.

Întrebarea se impune  - în condițiile în care scandalul se va amplifica și vor apărea și probele de care vorbește Căutiș – ce va face DNA? Îl va introduce pe premier printre suspecți?

Dar Orban? Va prezenta explicații… sau demisia? Întreaga anchetă a lui Alex Căutiș o puteți citi pe PlusInfo

După cum a scris Sputnik, scandalul de la Unifarm pare a se încadra într-un capitol foarte interesant – război între servicii!

Reamintim în final declarația făcută ieri de Orban, la Digi24, despre scandalul Unifarm și directorul demis:

”N-are nicio legătură cu guvernul. Nu putem ști noi fiecare societate, fiecare companie. Sigur, dacă se dovedește că a făcut lucrul ăsta, să fie condamnat. E imoral, așteptăm să vedem cercetarea, procesul, și dacă a comis aceste fapte, să fie pedepsit”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

734
Tagurile:
demisia, Ludovic Orban

Загрузка...
Жара

Nouă avertizare meteo: cod portocaliu unde va fi caniculă

0
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de cod galben de caniculă şi o nouă avertizare de cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi afectate mai multe zone.

BUCUREŞTI, 2 iul – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit ANM, în intervalul 02 - 03 iulie va fi valabilă avertizarea de cod galben de caniculă şi disconfort termic în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei şi în sudul și centrul Moldovei.

Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.

ANM mai precizează că indicele de temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități pe arii restrânse și în restul zonelor de câmpie și podiș. În sud-estul teritoriului vremea se va menţine caniculară și la finalul săptămânii.

A fost emisă şi o avertizare meteo de cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru intervalul 02 iulie, ora 15:00 – 03 iulie, ora 06:00. Zonele vizate sunt Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și în vestul Carpaților Meridionali, unde vor fi frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Agenţia a emis şi o avertizare de cod portocaliu pentru intervalul 02 iulie, ora 18:00 – 03 iulie, ora 06:00, când vom avea din nou instabilitate atmosferică accentuată, în județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Caraș Severin, precum și în zona de munte a județelor Hunedoara, Alba și Cluj.

În aceste zone vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului (rafale de 80...90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice și grindină. Pe arii restrânse vor fi averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 35...60 l/mp.

Administrația Naționala de Meteorologie, avertizări
Administrația Naționala de Meteorologie, avertizări

De asemenea, o altă avertizare de cod galben a fost emisă pentru intervalul 03 iulie, ora 06:00 – 04 iulie, ora 10:00, când se vor semnala fenomene instabilitate atmosferică temporar accentuată în vestul, centrul, nordul țării și în zona de munte.

Administrația Naționala de Meteorologie, avertizări
Administrația Naționala de Meteorologie, avertizări

În aceste zone vor fi frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.

ANM adaugă că instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și în următoarele zile îndeosebi în vestul, sud-vestul, centrul și nordul teritoriului.

Administrația Națională de Meteorologie, avertizări
Administrația Națională de Meteorologie, avertizări

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Meteo, Prognoza meteo
Тема:
Prognoza meteo

Загрузка...